'Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat pentru gândul că - TopicsExpress



          

'Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat pentru gândul că protestatarii care au ieşit în stradă împotriva realizării proiectului Roşia Montană au fost lăsaţi de autorităţi să blocheze bulevardele din centrul Capitalei, deoarece aceştia “au fost civilizaţi”. De unde deducem că protestatarii din ianuarie 2012, nu erau deloc civilizaţi. Pentru ca cineva de sus nu a dorit proiectul rosia Montana. protestatarii au fost marionete. daca se dorea cu adevarat proiectul, ar fi fost aprobat. Sau e o mega diversiune prin care cineva să cumpere acţiuni la preţ redus şi să preia afacerea. Să fie Soroş?!? La bursa din Toronto, actiunile gold corporation, s-au prabusit luni ( 9 septembrie ), si incepusera sa scada inca de vineri, dar cand s-a deschis luni dupa-amiaza (dimineata la ei), au scazut cu aproape 70%, dupa care s-au stabilizat intr-un timp foarte scurt, si pentru ca doar 30% se tranzactioneaza liber pe piata canadiana, iar ceilalti au 70%, si cu siguranta nu au aruncat cu ele pe piata cand au auzit ce se intampla in Romania, este de presupus ca cineva 'mare', s-a apucat sa cumpere aceste actiuni. De ce?!! '
Posted on: Tue, 10 Sep 2013 10:42:09 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015