*13.Ezechiel - Lămuriri pentru un crainic ceresc Există texte grele pentru că nu le înțelegem, iar altele sunt grele, nu pentru că nu le înțelegem, ci pentru că ne este greu să le punem în practică! Capitolul 33 din cartea lui Ezechiel este unul din acestea. Ca și preotul, proorocul este un mijlocitor între Dumnezeu și oameni. O astfel de slujbă implică responsabilități și obligații, împreună cu multă, foarte multă suferință … Spre deosebire de cititorii de azi, toți ascultătorii contemporani cu Ezechiel au înțeles perfect când Dumnezeu le-a vorbit despre importanța unui „străjer“. Omul acesta era chemat să stea pe zidul cetății, pe cel mai înalt punct al zidului, uneori într-un turn de veghe, și avea responsabilitatea de a sta treaz, de a fi atent, de a privi în depărtare ca să vadă venind pericolul și de a-i înștiința pe cei din cetate. Dacă străjerul era bun și își făcea bine datoria, poporul era alertat și avea timp să se pregătească pentru luptă. Dacă însă străjerul „dormea în post“ sau nu era preocupat să privească mereu în depărtare, sau era alert și vedea primejdia, dar zăbovea să-i anunțe pe ceilalți, poporul era în mare primejdie să fie luat prin surprindere și să piară. Imaginea este o metaforă perfectă pentru poziția și activitatea unui profet. Habacuc o folosește și el în cartea lui: „M-am dus la locul meu de strajă, şi stam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea“ (Habacuc 2:1). Dumnezeu i-a atras atenția lui Ezechiel că și el era un astfel de „străjer“ pus de Dumnezeu să vegheze peste o poporul Lui: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, vorbeşte copiilor poporului tău, şi spune-le: „Când voi aduce sabia peste vreo ţară, şi poporul ţării va lua din mijlocul lui pe un om oare care, şi-l va pune ca străjer, – dacă omul acela va vedea venind sabia asupra ţării, va suna din trâmbiţă, şi va da de ştire poporului, și dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiţei nu se va feri, şi va veni sabia şi-l va prinde, sângele lui să cadă asupra capului lui. Fiindcă a auzit sunetul trâmbiţei, şi nu s-a ferit, de aceea sângele lui să cadă asupra lui; dar dacă se va feri, îşi va scăpa viaţa. Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, şi nu va suna din trâmbiţă, şi dacă poporul nu va fi înştiinţat, şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiurii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului“ (Ezec. 33:1-6). Activitatea unui străjer își avea și ea limitările ei. Omul îi putea înștiința pe ceilalți locuitori ai cetății, dar nu-i putea forța să ia avertizarea în serios și să se pregătească. Acesta a fost necazul cu proorocii așezați ca străjeri peste Israel. Glasul lor n-a fost luat întotdeauna în serios. Asta n-a făcut însă slujirea de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu mai puțin importantă sau mai puțin necesară. Ca și străjerul, proorocul trebuia să-și facă slujba, altfel era vinovat și vrednic de moarte: „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura Mea, şi să-i înştiinţezi din partea Mea. Când zic celui rău: „Răule, vei muri negreşit!“ şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă dela calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul“ (Ezec. 33:7-9). În relația cu Dumnezeu, poporul trebuie alertat de străjerul/prooroc de pericolul pe care-l prezintă păcatul. Există întotdeauna o plată a păcatului. Sfințenia lui Dumnezeu o cere chiar și atunci când este vorba despre copiii Lui preiubiți. Singura scăpare de sub pedeapsa pentru păcat este pocăința. Orice altă scuză, orice altă atitudine nu este acceptată și nu va îndepărta niciodată pedeapsa. Dumnezeu a auzit vorbele celor din generația lui Ezechiel și le dă răspuns prin mesajul profetului. 1. Dumnezeu este întristat când poporul are o resemnare fatalistă, care Îl vede pe El mai degrabă ca Judecător ursuz, decât ca Tată gata să ierte: „Spune dar, fiul omului, casei lui Israel: „Voi cu drept cuvânt ziceţi: „Fărădelegile şi păcatele noastre sunt asupra noastră, şi din pricina lor tânjim; cum am putea să trăim?“ Spune-le: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă dela calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă dela calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?“ (Ezec. 33:10-11). Dumnezeu nu este un principiu imutabil, ci o persoană cu inimă și simțire. El acceptă bucuros pocăința pentru că este predispus prin natura Sa să ierte și să facă bine! 2. Dumnezeu nu se uită de unde vii, ci în ce direcție te îndrepți acum! Sfințenia nu este bună decât dacă este dusă până la capăt, iar nelegiuirea poate fi oricând îndreptată prin pocăință. Cel sfânt nu este destul de sfânt ca să nu piară, iar cel păcătos nu este niciodată prea păcătos ca să poată primi iertarea: „Şi tu, fiul omului, spune copiilor poporului tău: „Neprihănirea celui neprihănit nu-l va mântui în ziua fărădelegii lui, şi cel rău nu va cădea lovit de răutatea lui, în ziua când se va întoarce dela ea, după cum nici cel neprihănit nu va putea să trăiască prin neprihănirea lui în ziua când va săvârşi o fărădelege. Când zic celui neprihănit că va trăi negreşit, – dacă se încrede în neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita, şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o. Dimpotrivă când zic celui rău: „Vei muri!“ – dacă se întoarce dela păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut, dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile cari dau viaţa, şi nu săvârşeşte nici o nelegiuire, va trăi negreşit, şi nu va muri. Toate păcatele pe cari le-a săvârşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut, şi va trăi negreşit!“ (Ezec. 33:12-16). Ce interesantă este judecata lui Dumnezeu: un singur păcat anulează o viață întreagă de sfințire și o singură pocăință anulează o viață întreagă de nelegiuire! Oamenii acceptă greu aceasta și cârtesc. Dumnezeu a auzit cuvintele lor și le răspunde prin Ezechiel: 3. Dumnezeu se uită la starea ta de acum, nu la ceea ce ai fost altădată! Nimeni nu se poate culca pe laurii trecutului și nimeni nu trebuie să se uite înapoi la gropile în care a căzut altădată: „Copiii poporului tău zic: „Calea Domnului nu este dreaptă!“ Totuşi, mai degrabă calea lor nu este dreaptă! Dacă cel neprihănit se abate dela neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, trebuie să moară din pricina aceasta. Dar dacă cel rău se întoarce dela răutatea lui şi face ce este bine şi plăcut, va trăi tocmai din pricina aceasta! Fiindcă ziceţi: „Calea Domnului nu este dreaptă!“ vă voi judeca pe fiecare după umbletele lui, casa lui Israel!“ (Ezec. 33:17-20). 4. Înaintea lui Dumnezeu nu se merge cu mulțimea, doar unul câte unul. Nu există mântuire națională, nici măcar pentru urmașii lui Avraam! Avraam va răspunde pentru el, iar urmașii lui vor răspunde fiecare pentru el însuși. „Fiul omului, cei ce locuiesc în dărâmăturile acelea în ţara lui Israel zic: „Avraam era singur, şi tot a moştenit ţara; dar noi suntem mulţi şi ţara ne-a fost dată în stăpânire!“ De aceea spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Voi mâncaţi carne cu sânge, vă ridicaţi ochii spre idolii voştri şi vărsaţi sânge. Şi voi să stăpâniţi ţara? Voi vă bizuiţi pe sabia voastră, săvârşiţi urâciuni, fiecare din voi necinsteşte pe nevasta aproapelui său. Şi voi să stăpâniţi ţara?“ De aceea spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pe viaţa Mea, că cei ce locuiesc în aceste dărâmături vor cădea ucişi de sabie; pe ceice sunt pe câmp îi voi da de mâncare fiarelor; iar cei ce sunt în întărituri şi în peşteri vor muri de ciumă. Voi preface ţara într-o pustietate şi într-un pustiu; mândria tăriei ei se va sfârşi, munţii lui Israel vor fi pustiiţi, şi nimeni nu va mai trece prin ei. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi preface ţara într-o pustietate şi într-un pustiu, din pricina tuturor urâciunilor pe cari le-au săvârşit“ (Ezec. 33:24–29). Ecoul acestor cuvinte a fost întărit de verdictul dat de Fiul lui Dumnezeu, atunci când s-a confruntat cu mândria celor care credeau în mântuirea națională rezervată evreilor: „Ei I-au răspuns: ,,Noi suntem sămânţa lui Avraam, şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!“ ,,Adevărat, adevărat, vă spun“, le-a răspuns Isus, ,,că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea. Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit dela tatăl vostru.“ ,,Tatăl nostru“, I-au răspuns ei, ,,este Avraam“. Isus le-a zis: ,,Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutaţi să Mă omorâţi, pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit dela Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut“ (Ioan 8:33-40). 6. Dumnezeu nu se bucură de cei ce ascultă, ci de cei ce împlinesc cuvintele Sale. Și atunci și de atunci până astăzi, Dumnezeu a ridicat în popor mulți vestitori destoinici și iscusiți, pe care poporul i-a înconjurat cu admirație. Admirația nu salvează însă pe nimeni. Mai bine o predică proastă cu ascultători harnici, decât una măiastră cu ascultători uituci! Dumnezeu și slujitorii Săi n-au nevoie să fie admirați, ci ascultați! „Fiul omului! Copiii poporului tău vorbesc de tine pe lângă ziduri şi pe la uşile caselor, şi zic unul altuia, fiecare fratelui său: „Veniţi dar, şi ascultaţi care este cuvântul ieşit dela Domnul!“ Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor. Iată că tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut, cu un glas frumos şi iscusit la cântare pe coarde. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc de loc. Când se vor întâmpla însă aceste lucruri, – şi iată că se întâmplă! – vor şti că era un prooroc în mijlocul lor“ (Ezec. 33:30-33). Dumnezeu nu duce lipsă de admiratori, ci de ascultători. Îmi aduc aminte de un frate din Moldova care mulțumea Domnului și pentru frații vorbitori ai Cuvântului, dar mai ales pentru frații trăitori ai lui. Toate adunările noastre sunt fară nici un rost dacă oamenii care aud mesajul Domnului nu-l primesc și nu-i dau voie să le schimbe viața. Vestit de Isaia și reluat de Domnul Isus, iată oftatul lui Dumnezeu în fața acestei stări de lucruri: „Domnul zice: ,,Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decât o învăţătură de datină omenească“ (Isaia 29:13). „Isus le-a răspuns: ,,Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine“ (Marcu 7:6). Oricât ar părea de paradoxal, o predică nu este bine pentru că a fost frumos spusă, ci pentru că a fost corect ascultată și tradusă în fapte. Nu este ușor să fii un crainic ceresc. Mulți din prooroci, și Ezechiel este un exemplu foarte elocvent, au trebuit nu numai să poarte mesajele lui Dumnezeu, ci să și simtă durerile Lui. Cu ei s-a împlinit și se împlinește cât va fi lumea versetul care zice: „Căci râvna Casei Tale mă mănâncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea“ (Psalm 69:6). Așa s-a întâmplat cu Fiul lui Dumnezeu trimis din cer ca să ne vorbească și tot așa se va întâmpla cu fiecare dintre cei chemați să facă această lucrare: „Căci şi Christos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: ,,Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut peste Mine“ (Rom. 15:3). Daniel Branzei
Posted on: Tue, 08 Oct 2013 05:40:41 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015