> Ciudatenii interesante: > Uluitoarele intamplari de dupa - TopicsExpress



          

> Ciudatenii interesante: > Uluitoarele intamplari de dupa scufundarea > Titanicului > Chiar din primele > zile, dispariţia Titanicului a fost împânzită de mituri > şi legende. Pe lângă cele tradiţionale, la noi au ajuns > şi versiuni fantastice. > > În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a > ieşit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe > atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea moartea unui > uriaş transoceanic cu numele "Titan". > > Imaginaţia bogată a jurnalistului s-a dovedit a fi o > prorocire de coşmar, care se potrivea cu faptele reale, > începând cu numele şi echipamentele vasului şi > terminând cu locul, timpul şi cauza catastrofei. > > După tragedie, Robertson era considerat "diavol", > geniu negru, prevestitorul nenorocirii. Romanul său a fost > blestemat, iar autorului i-a fost refuzat > dreptul la publicarea cărţilor. Dar în ziua în care > măreţul Titanic îşi începea călătoria, nimeni nici > măcar să se gândească la vreun roman-prorocire. Toţi > cei care urmau să călătorească pentru prima oară cu > vasul-minune se considerau aleşi iar rudele şi fotografii > îi priveau cu invidie de pe mal. > > Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a > sorţii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan > Robertson. Pe măsura ce înainta în lectură, pe marinar > îl cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar aceştia > deja erau cu un zâmbet larg pe buze. Era într-atât de > speriat, încât atunci când vasul se afla în portul > oraşului Southhempton, el a abandonat, şi prin asta şi-a > salvat viaţa. > > De asemenea, în ultima clipă, au refuzat să > călătorească încă 55 de oameni. În această listă > intra miliardarul John Morgan, deţinătorul ambarcaţiunii, > subit declarat bolnav. A refuzat călălătoria > şi un mare negustor Wood, a cărui soţie a primit o > avertizare anonimă "dacă nu vreţi să vă pierdeţi > soţul, atunci faceţi tot posibilul ca să-l răzgândiţi > de la călătorie". Restul care au refuzat au motivat > asta prin diferite presimţiri ciudate dar puternice. > > Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani după tragedie) radistul > linkorului american "Theodor Roosvelt" primeşte > un semnal SOS. Prin zgomotul din căşti răzbătea o voce > îngheţată care chema ajutor pentru Titanicul ce se > scufunda. > Radistul Llyd Dethmer a crezut că a înnebunit. Însă, > pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la ţărm. > Cine ştie? Poate într-adevăr, cineva are probleme. > Răspunsul a fost foarte scurt şi calm : "la semnalul > SOS nu răspundeţi, continuaţi cursul stabilit". Abia > în port căpitanului şi întregului echipaj le-a fsot > arătat că demult scufundatul Titanic nu avea cum să > trimită vreun semnal SOS. Ori radistului i s-a părut, ori > cineva a făcut o glumă bună. Însă Dhetmer a găsit > straniu faptul că explicaţiile au fost oferite de > serviciile speciale şi nu de conducerea maritimă. Aşa că > a început cercetările. De la început, din pură > curiozitate. Dar s-a adâncit atât de mult încât a ajuns > la spitalul cu probleme neuropsihologice. Dar înainte de > asta a reuşit să "dezgroape" multe lucruri > interesante. > Dhetmer a căutat în arhive rapoartele colegilor săi > radişti despre acelaşi lucru care l-a observat şi Lloyd. > Anii în care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, > 1936, 1942. A făcut un tabel şia observat, că fantomele > radioefirului apăreau o dată la şase ani. > > În 1978 Lloyd aştepta intenţionat semnalul. Şi a > asigurat pe toată lumea că l-a primit. Ce s-a întâmplat > în 1984 şi 1990 nu se ştie. Nu există informaţii > nicăieri. Însă, în 1996, ziarul canadian "Sun" > anunţă despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian > " > Quebec ". > > Unii învăţaţi presupun că "în câmpul întinderii > timpului s-a format un semnal-fantomă", şi că pe el, > cică, îl primesc vasele de atâta timp. Şi dacă toate > aceste nu sunt minciuni şi falsuri, ar trebuie să ne > pregătim pentru SOS-ul din 2014. > > O altă categorie de savanţi sunt hotărâţi că SOS-ul a > "tăiat" timpul în două. Adică, semnalul putea > fi recepţionat şi în 1906, şi în 1900. Dar, din > păcate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atât de > ieftin şi uzual. Popov l-a inventat în 1895. > > Însă, cei mai înflăcăraţi cercetători susţin că şi > atunci semnalele era primite, doar că nu de radioaparatură > ci de oameni. Mai specificat, de creierele lor. Anume aşa > s-ar explica profeţia lui Morgan Robertson şi pesimţirile > celor 55 ce-au refuzat călătoria. > > Pare un episod de poveste, dar cum altfel de explicat > semnalul primit de vasul "Carpatia" şi > "Olimpic" la ora 23 : 17? > Adică, asta ar însemna cu 23 minute mai devreme decât > ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23 : 40. > Daca pana acum toate descoperirile se reduceau la niste > semnale-fantome, destul de "nepalpabile", atunci > ceea ce a gasit Carl-Yorgen Huss, capitanul vasului > norvegian de pescuit este destul de material. > > In ziua de 24 septembrie, 1990, in nordul Atlanticului, la > 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au gasit > o fata, ce ar arata de 29 de ani, tremurand pe un aisberg. > Numele ei era Winnie Cowts. > > Capitanul Huss a anutat oficialitatile de fata gasita. > Aceasta insa afirma ca s-a salvat printr-o minune de la > naufragiul Titanicului si ca este foarte ingrijorata pentru > soarta celorlalti calatori. > > Pentru aceasta femeie timpul s-a oprit in tragica zi de 15 > aprilie 1912, zi pe care o traia emotional atat de puternic > de parca nici n-ar fi existat acesti 79 de ani! > > Pescarii nu puteau accepta asa ceva. > Notiunile lor despre timp erau bulversate si mai mult cu > cat autoritatile norvegiene se convingeau ca este complet > sanatoasa psihic. insa, o tradau doar hainele. Asa ceva > purtau femeile "la moda", la inceputul secolului. > Winnie era complet uimita si nu trada nicio urma de > prefacere. Dar cum este posibil asa ceva? > > In cautarea raspunsului, expertii au luat legatura cu > oficialitatile maritime britanice. Londra a confirmat ca > miss Winnie Cowts din Southempton intr-adevar era pe lista > calatorilor si s-a aflat pe vapor. > > Lucrul cel mai straniu este ca ea nu arata deoc de 108 ani, > ci de 29! "E ceva supranatural", afirmau cei 27 de > doctori si invatati ce-au examinat-o. "Se pare ca s-a > aflat intr-un fel de conservare a timpului. N-a imbatranit > deloc". > > Iar aproape peste un an, la 9 august, 1991, vaporul de > cercetari norvegian "Larsson Nayper", la 365 km > sud-vest de Islanda il pescuieste, dupa toate aparentele, > chiar pe capitanul E. John > Smith! > > Nevatamat, dar cutremurat de cele intamplate. Era imbracat > intr-o uniforma excelenta, marca "White Star". > > Salvatorii au procedat exact ca in cazul lui Winnie. L-au > "predat" pe Smith autoritatilor de la Oslo , care > l-au spus la o serie de examinari si teste psihice. Le-a > trecut cu brio pe toate. Era perfect sanatos. Atunci cand > s-au comparat amprentele din dosarele marinei britanice cu > cele ale "reintorsului" a avut loc o foarte mare > surpriza. Se potriveau in cele mai mici detalii ! > > Chiar daca cei doi supravietuitori se simt excelent, > autoritatile (nu se stie care) exclud total posibiltatea > unui interviu chiar si pana astazi! Toate acestea se fac sub > pretextul readaptarii la societate, cei doi inca mai cred ca > sunt in 1912. > > Peste 3 ani, in 1994 deja, in aproape aceleasi locuri > (sud-vest de Islanda, 300-400 km) a fost gasita o fetita de > 10 luni, aproape inghetata, dar sanatoasa. De unde s-a luat > acest bebelus, care > evident ca nu poate sa inoate la o asa distanta de mal? De > ce este inca in viata? Copilita plutea pe apa datorita unui > colac de salvare apartinand Titanicului. > > In cele intamplate e greu de crezut dar totusi cercetatorii > acestui caz au gasit in arhive mentionarea necesara despre > acest copil. > > Majoritatea marinarilor ce trec prin locurile unde a pierit > Titanicul sustin ca vad un vas mare scufundandu-se mereu. > Unii zic ca este fantoma Titanicului, altii, putin mai > luminati - ca in momentul scufundarii uriasul transoceanic > ar fi nimerit intr-un "virtej" al timpului.
Posted on: Sat, 03 Aug 2013 15:17:41 +0000

Trending Topics



ant Hose ## Black
Akpos and his best friend Eazy sat in the exam room to write

Recently Viewed Topics




© 2015