„Cred că teatrul nu a apărut, ca gen specific de artă, şi nu - TopicsExpress



          

„Cred că teatrul nu a apărut, ca gen specific de artă, şi nu există astăzi, ca să umple un program festiv, plin de amabilităţi la adresa contemporanilor. El a fost, de la început, „presă“ şi „televizor“, coordonând forţele morale pozitive în lupta cu ignoranţa, perversitatea umană şi setea de putere. Această misiune de asanare morală n-a încetat nici astăzi, pentru că este însuşi raţiunea lui de a fi. De aici atitudinea sa incomodă, uneori, pentru prezent. Dar, o piesă politică, deşi priveşte realitatea imediată, ea „vede“ în viitor, în numele căruia îşi spune punctul de vedere. Ea nu poate fi confundată cu presa politică, legată, firesc, de sinuozităţile de conjunctură. Ea consemnează adevăruri care supravieţuiesc, constituind, în timp, zestrea de idei şi experienţă a oamenilor dintr-o epocă, pentru oamenii tuturor epocilor. Adevărurile ei trec în timp, pentru că ţin de esenţă, de structură, de ceea ce este intim şi fundamental pentru acel timp.“ (Tudor Popescu)
Posted on: Wed, 06 Nov 2013 09:36:35 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015