*DIVERTISMENTUL-O EREZIE EVANGHELICA 2* *MIHAI CIRITEL**DE-A.W.TOZER* Vom ajunge cumva să fim fericiţi, dacă vom căuta asta cu tot dinadinsul. Poţi avea o astfel de fericire dacă o vrei, dar dacă nu o vrei, ba chiar eşti nemulţumit cu ea şi doreşti acea bucurie care vine din mormântul nou al lui Iosif, deschis acum pentru totdeauna, dacă vrei doar bucuria care vine de la DUHUL SFINT – un izvor de apă care să ţâşnească necurmat înăuntrul tău --- atunci e mai mult ca sigur că vei trece prin singurătate, prin întuneric interior şi printr-o disperare cu privire la tine însuţi şi te vei întreba ce s-a întâmplat cu tine, spunându-ţi: ”Oare m-am abătut de pe cale?” Nu, nu te-ai abătut, ci tu mergi înainte cu DUMNEZEU! Este o cruce pentru mine şi una pentru tine, o cruce pentru fiecare dintre noi.(relativismul- fiecare işi creează şi construieşte ce fel de model de DUMNEZEU işi doreste, prin ce conceptii si definiţii ii plac, ce atribute le găseşte mai atrăgătore la DUMNEZEU , acelea şi le insuşeşte şi propovăduieşte). Iar acea cruce este subiectivă, interioară şi practică. Acea cruce este ceea ce ne luăm de bună voie – e grea, amară şi neplăcută; e ceea ce facem de dragul lui CHRISTOS, suferind consecinţele şi dispreţuind ruşinea... Însă mişcarea evanghelică din care facem şi noi parte, spune: ”Lăsaţi crucea să-L omoare pe ISUS; cât despre noi, vom continua să trăim, să fim fericiţi şi să ne simţim bine”. Dar crucea de pe deal este transformată prin harul miraculos al DUHULUI SFINT în crucea din inimă şi ea va deveni pentru noi crucea puterii. Avem creştini superficiali, aroganţi, plini de cunoştinţe, laici, încrezători în sine, cu puţină afinitate faţă de HCHRISTOS şi de crucea LUI. Avem nişte persoane numai zâmbet, care se mişcă cu foarte multă dezinvoltură şi arată ca nişte amfitrioni ai unui spectacol. Şi totuşi, ei fac asta pentru ISUS? Ipocriţii! ( bine că Tozer a murit...dupa el nu se mai ia nimeni). Nu fac asta deloc pentru ISUS, ci acţionează din carnea lor, folosind biserica drept teatru, pentru că nu au ajuns încă în punctul în care un teatru adevărat să îi angajeze. Motivul pentru care creştinii evanghelici apelează la aşa multe artificii, spectacole, filme şi dispozitive amuzante, precum şi la oameni renumiţi ca să-i însufleţească este faptul că le lipseşte bucuria DOMNULUI. Un om fericit nu are nevoie de prea multe lucruri. Nu avem bucurie şi de aceea încercăm să ne-o producem singuri. Şi cred că DUMNEZEU, în cerul Lui, este probabil mult mai bun şi mai răbdător în legătură cu acest lucru, decât sunt eu. Totuşi, cred că chiar şi lui DUMNEZEU trebuie să-i fie foarte silă de ceea ce vede, şi anume, toate micile artificii pe care le folosim în încercarea de a fi fericiţi, când, de fapt, ne lipseşte izvorul fericirii care ar trebui să ţâşnească din interiorul nostru. Când izvorul bucuriei nu curge, noi încercăm să pictăm pompa pentru a obţine puţină veselie sau să fixăm clopoţei la mânerul vechii pompe, dar asta nu face nicidecum să ţâşnească apa. Pentru că nu suntem închinători, risipim îngrozitor banii altor oameni. Batem pasul pe loc, învârtim roţile cu osiile pe butuci, consumând benzină şi făcând zgomot, dar nu ajungem nicăieri. DUMNEZEU ne cheamă la închinare şi eu constat că aceasta lipseşte în Biserica DOMNULUI ISUS CHRISTOS de astăzi. În loc de a fi închinători, noi suntem azi pe al doilea loc, după teatru, în oferirea de distracţii. Vreau să vă spun ceva: Dacă doresc să văd un spectacol, ştiu unde pot vedea unul bun, realizat de personalităţi de primă mână, care îşi cunosc meseria. Dacă am poftă de un spectacol, mă îmbrac elegant şi merg la un teatru pentru a vedea un spectacol reuşit la Hollywood sau Londra, făcut de adevăraţi artişti. Nu mă duc la biserică pentru a vedea o mulţime de cabotini punând în scenă un spectacol lipsit de valoare. Şi totuşi, aici am ajuns noi, cei din cercurile evanghelice. Este mai mult spectacol în cercurile evanghelice decât oriunde în altă parte... Noi am incercat sa fim simpli, dar, in loc sa fim simpli, am simplificat doar lucrurile- nu am devenit noi simpli. Suntem sofisticati in teorii si exagerat de complecşi. pag. 90 .... Eu nu pot preciza cand voi muri. Dar sper că nu voi mai trăi atâta incât să văd cum DUMNEZEU va fi nevoit să-şi intoarcă faţa de la bărbaţi şi femei care au auzit adevărul LUI sfânt, dar l-au tratat cu uşurătate, cu nechibzuinţă şi l-au privit ca pe ceva amuzant, distractiv, ca pe un nonsens religios. Biserica nu este pur si simplu o institutie religioasă. Nu este un teatru unde actorii sunt plătiţi pentru a amuza publicul. Ea este o adunare a păcătoşilor răscumpăraţi - oameni chemaţi la CHRISTOS şi insărcinaţi să răspândească fiecare! Evanghelia până la marginile pământului.Amin.Lucruri neplacute care iau amploare tot mai mare in bisericile neo-protestante si in special in cele carismatice.Si de aceea este pacut acolo,pentruca firea se bucura.Danseaza asazisii artisti pe scena,danseaza lumea din sala,se misca toti din toate incheeturile dar,sufletul ramine tot gol.Luca 1-46B:”Sufletul meu mareste pe DOMNUL”. De data aceasta se bucura ipocritii,(actorii pentru aplauzele primate),si”FIREA”,multimii care-i asculta. DUMNEZEU sa ne daruiasca un duh de trezire. *DIVERTISMENTUL-O EREZIE EVANGHELICA-DE A.W.TOZER 2*
Posted on: Tue, 03 Sep 2013 09:00:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015