"DUBII, SPAIME SI SOLUTII" “Ideile contează. Cuvintele - TopicsExpress



          

"DUBII, SPAIME SI SOLUTII" “Ideile contează. Cuvintele contează. Şi, da, emoţiile contează. “Un stat suficient de puternic încît să-ţi dea tot ce doreşti, e suficient de puternic încît să-ţi ia tot ce ai”. Tot, inclusiv viaţa. E o frază care explică perfect atît atracţia pentru comunism, cît şi eşecul inevitabil al comunismului, în mizerie şi dezumanizare. A rostit-o un preşedinte american, Gerald Ford.[…] Piaţa Universităţii a fost creată de oameni care veneau de sub gloanţele comunismului, mulţi dintre ei, la propriu, şi cereau ca în România să nu mai fie niciodată comunism. Fără confuzie, fără nuanţări, fără ezitare. “Noi nu vrem neocomunism, nici neolibertate!!!” Clar şi răspicat.” Alexandru Hâncu - Restaurația comunistă, februarie 2012. E regretabil că protestul din septembrie 2013, din aceeași piață, a fost inițiat și permanența asigurată de ONGuri marxiste, de lideri de gen sau de “revoluționarii” din ianuarie 2012. Da, cei care au adus USL la putere prin vot direct sau absenteism masiv, de tip “ne e silă de politicieni, toți sunt la fel”. E regretabil că majoritatea protestatarilor, relativ tineri, cred că sunt apolitici, doar civici si “culturali”. Greșit. Acest protest este eminamente politic ( ecologismul e politică) și, mai mult decât pare la prima vedere, ideologizat. De alții. De cei care l-au inițiat. De cei care-i zgândăresc și stabilesc tematica. Doar că “apoliticii”, rebelii în căutare de cauză, nu înțeleg. E regretabil că acest protest nu este orientat corect și coerent anti-establishment. Ar trebui să fie. Ar trebui să fie împotriva elitelor politice ale momentului. Adică împotriva monstruoasei coaliții USL și grupurilor infracționale organizate care o reprezintă, care ne guvernează cu o majoritate catastrofală (100% guvern, 70% parlament) egal putere legislativă și executivă absolută. Ar trebui orientat împotriva puterii absolute. Corect înțelese. Dar nu e. Nu, Băsescu, în calitate de președinte, nu are și nu poate avea (prin constituție) puteri absolute. Dacă avea, n-ar fi fost suspendat degeaba, de două ori, de această coalitie. E regretabil și ironic totodată că această putere politică a rezultat tocmai din ignoranța, indiferentismul și desăvârșita neînțelegere a fenomenului politic, a lumii și societății în care trăim. Adica prin contribuția “apoliticilor” sau emo-eco-civicilor. E regretabil că tot ce poate uni câteva mii de oameni, mai degrabă tineri, e falsa cauză ecologistă. Spaima (nerezonabilă) de cianuri. Spaima isterică de fracking (fisurare hidraulică) și de exploatarea gazelor de șist. Ecologia e știință; ecologismul e politică, așa cum bine zicea tot Alexandru Hâncu acum câțiva ani, aici inliniedreapta.net/lavedere/alexandru-ducu-hancu-si-horia-roman-patapievici-despre-manipularile-stangii/ E regretabil că ce poate uni mulțimi în numele unui bizar patriotism e “nu ne vindem țara”. Mai ales că au vândut-o unii ( mai mult PSD și PNL, coalizatii de azi) pe bucăți consistente – Petrom, CFR, alte exploatări miniere cu cianuri, industrii întregi privatizate pe nimic și revândute de nu știu câte ori. Nu chiar pe șest. Nu-mi aduc aminte să se fi ridicat la lupta civică mulțimi patriotice atunci. E tot regretabil că unii protestatari preferă să fim săraci, dar curați. Curați la mama natură din Roșia Montană și cam atât. Nu la București, nu la moravuri și cuget. Regretabil că fac șezătoare lângă bannere pe care scrie “sărăcia nu ucide; cianurile ucid”. Îmbrăcați în gecuțe de piele și cu smartfoane cumpărate nu știm exact din “sărăcia” cui (blog.itmorar.ro/un-cretin-circula-liber-in-piata-universitatii/) E regretabil că protestatarii de azi n-au înțeles grava criză politică în care ne găsim și cauza ei. N-au înțeles nici lovitura de stat. Câți dintre ei or fi protestat în Piața Victoriei, în iulie anul trecut, când fierbea și sufletul, și asfaltul, și se topea, odată cu tânără noastră democrație, și creierul celor care ne guvernează de atunci? Dar în iulie anul acesta, în același loc, contra proiectului de masacrare a Constituției? Multi? Destui? Nu cred. N-aveau cum. Ei nu-nțeleg acum abuzul de putere al USL. Cum să-l fi-nțeles atunci? Ei nu-nțeleg că în economia orânduirii politice și instituționale actuale, Roșia Montană e mizilic. Nici nu vor înțelege. Pentru că sunt generația internet. Generația care trăiește plenar iluzia cunoașterii și beneficiază decisiv de superficialitatea ei. Căci altfel nu-mi explic cum e posibil ca, în timp ce protestează hipsteric/isteric, folk și artistic, împotriva unui monopol comercial creat, menținut și privilegiat de stat, prin lege și duble standarde, anticoncurențiale – joint-venture-ul RMGC asta e – totuși strigă și poartă bannere cu “Jos capitalismul”. Adică ei strigă de fapt jos-anticapitalismul, dar nu pricep. Deh, n-au aflat pe internet ce e capitalismul și ce-i opusul lui, socialismul gen. Să le recomandăm o lectură? Eventual acest articol kmkz.ro/opinii/editorial/bibliografia-bunului-simt/și titlurile conținute în el? Nerealist. Ei deja știu: au smartphone și laptop. Nu-i mai convingi. Am însă toată încrederea că liderii protestului, oameni de bine ca Victoria Stoiciu, îi vor ademeni perseverent cu delirurile lor trotkiste, revoluționare, neocomuniste, gen criticatac.ro/12532/criza-stangii-criza-a-capitalismului/. Am, de asemenea, toată încrederea că dacă nu vom repeta la nesfârșit ce-i capitalismul si de ce-i bun, sau că anti-capitalismul înseamnă comunism, cu toții vom avea ce să regretăm. Deocamdată e regretabil că lucrurile astea nu le repetă mass-media. Că mediile de informare relatează insuficient sau execrabil, câtuși de puțin profesionist sau obiectiv aceste evenimente. Orientările și dezorientările lor. Că publicul larg, neparticipant, e dezinformat și neinformat în continuare. Ceea ce, desigur, poate favoriza oricând, orice manipulare, și poate anihila orice reacție publică adecvată, corect conștientizată. E regretabil totodată că RMGC a investit masiv în marketingul și publicitatea acestui proiect, însă prea puțin în informarea publicului. Onest. E regretabil că nici măcar eu, care înțeleg teoretic rațiunile economice și eventual sociale ale acestei exploatări, care am o capacitate rezonabilă de înțelegere a fenomenului economic, politic și social, a proiecțiilor financiare și tehnice în general, și care nu am spaimă isterică de cianuri ( există metode și standarde internaționale certificate pentru exploatarea cu cianuri în condiții de siguranță și reabilitare a mediului), nici eu nu pot trage o concluzie decent informată despre Roșia Montană: mă opun sau accept. Și totuși, acest proiect a fost inițiat la jumătatea anilor 90. Iar dacă stârnește mai mult reacții emoționale, decât raționale, vina dezinformării/neinformării aparține în exclusivitate părților: guvernanții și Gabriel Resources Ltd. Împreună cu presa lor. Dacă guvernul ( partener minoritar RMGC) pretinde că este un proiect de interes național deosebit, să explice națiunii. Dacă Gabriel Resources pretinde că știe ce face și face bine, în condiții de siguranță a mediului și rentabilitate pentru partea română, să ne explice ei. Nu prin campanii publicitare emo. De marketing și publicitate m-am săturat. Să ne explice așa, ca la neinițiați, că nu suntem toți specialiști în minerit și cianuri. Să ne explice cu datele și documentele la vedere. Deschis, simplu, cu argument. Că mie nu-mi place sărăcia. Dacă-i bun, vreau să se facă acest proiect. Plus îmi sunt simpatici canadienii. Îmi plac și englezii. Îmi plac și capitaliștii bogați. Cât mai bogați. Unde n-am avea și noi câți au ei. Între timp însă, tot ce știu cu oarecare grad de certitudine e că ce mă interesează ca să înțeleg, pe caz concret, “interesul national deosebit” ( asa zice proiectul de lege), utilitatea si necesitatea, ramane ocult. Știu de asemenea că dacă aveam o guvernare cinstită ( cea mai curată parcă zicea madame Mungiu anul trecut), încă din prima zi de protest, organiza o conferință de presă și explica tot publicului, dacă n-avea nimic de ascuns. Ba nu. Explica mai de mult. La tv. Eventual la Televiziunea Română, cea Liberă de competențe, la care toți plătim abonament. Iar dacă protestele continuau (și iată, continuă) să fi inițiat un dialog cu liderii. Ca orice guvernanți responsabili, confruntați cu o criză. Să încerce, competent, dezamorsarea situației, nu amorsarea prin indiferență și bâlbâieli. Să ne fi lămurit și pe noi, poporul. Că tot se invocă în textul de lege interesul nostru. Noi, ăștialalți, nu doar protestatarii ( câteva mii) și guvernanții, suntem totuși națiunea. 20 de milioane. Dacă-i p’asa, dacă în numele și pentru binele nostru se face, să ne fi explicat direct inițiatorii. Dar nu. Ponta dă înapoi. Nu votez, zice. Antonescu bate câmpii. E-n opoziție, a declarat în calitate de co-președinte al USL și președinte de Senat, al doilea om în stat. În opoziție cu creierul lui și cu realitatea probabil. Așa că amândoi au dat, declarativ, înapoi. Să mulțumească poporul. Care popor? Cele 8-10 mii de protestatarii emoționali, entuziasmați, rebeli fără cauză, sau pentru cauza anarho-ecologistă, anti-capitalistă, anti-corporatistă? Cei care lucrează la corporații? Cei care iubesc natura, dar trăiesc la asfalt cu smartphone? În fața acestui “popor” dau înapoi? Și până la urmă, de ce dau înapoi? Poate că nu e cazul. Să ne explice. Eu, om din popor, asta aștept. Ce ar mai fi de regretat în legătură cu acest protest? Spre exemplu că proiectul de lege, cel publicat pe site-ul ministerului lui Șova, e anti-procedural și nerușinat de ilegal. Îi lipsesc multe avize; scrie chiar în text care. Asta da nerusinare. E un fel de carte blanche acordata acestei exploatări. Păi de ce? Ce caută în aceste condiții la parlament? Și ar mai fi ceva de regretat în toată povestea asta. Că din păcate, chiar dacă proiectul RMGC este rentabil și util națiunii ( poate că este), mă îndoiesc că implementarea lui poate fi lăsată pe mâna acestei guvernări, eminamente coruptă moral, dacă nu și legal, și incompetentă. Mă tem, de asemenea, că și oprirea lui, în acest fel, populist, incompetent și ocult, va zădărnici pentru o vreme implementarea și desfășurarea altor proiecte de gen. Prin precedent. Asta ar trebui să înțeleagă protestatarii. Pentru asta să protesteze. Împotriva incompetenței, imposturii, imoralității, disprețului față de cetățean și abuzurilor acestei guvernări.Împotriva masacrării constante a domniei legii și statului de drept. Împotriva abuzului de putere legislativă – mașinăria de vot prin care, de la începutul anului, USL bâlbâie și masacrează cu o viteză demnă de o cauză mai bună legi după legi. Împotriva instabilității, lipsei de siguranță a cetățeanului, lipsei de perspectivă și libertate individuală corect reglementată și apărată de acești făcători și desfăcători de instituții și legi. Pentru asta să le ceară demisia. Din asta să le ceară să se oprească. Nu din capitalism. Nu din exploatări rentabile de resurse ( cele ale subsolului sunt, conform constitutiei, proprietate publica, nu privata; asta e). Ci din feudalismul cu parfum de socialism “stiintific” restaurat de USL. Din visul conjunct a lui Marx și al epigonului său declarat, Ion Iliescu. Din revasalizarea noastră, în acest fel, de către USL. Se va întâmpla așa cu acest protest? Nu cred. Ăsta e lucrul pe care personal îl regret. Imposibilitatea solidarizării în numele cauzelor necesare. În fine. Poate că este și asta o lecție inevitabilă. Poate că singurul lucru util în toată povestea asta va fi lecția. Lecția ilustrativă, în plină desfășurare, a infantilismului civic și incompetenței politicului. A eșecului rațiunii, de ambele părți. Lecția iluziei cunoașterii de care suferă generația internet. Lecția ușurinței cu care poate fi manipulată și deturnată populist, anti-capitalist și emoțional-ecologist. Lecția eșecului educației. Lecția incompetenței și slugărniciei mediilor de informare. Și, nu în ultimul rând, lecția consecințelor acestei stări generale. Consecințe pe care încă nu le știm, dar urmează să le trăim. Consecințe pe care nu știu cum, nici când, nici dacă le vom depăși.
Posted on: Mon, 16 Sep 2013 21:39:13 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015