„...Deci, fratilor, bucurati-va! Desavarsiti-va, mangaiati-va, fiti uniti in cuget, traiti in pace si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu voi...” Pavel 2Corinteni Cap.13 vers.11 Noi, avuții Lui… …Și au început după 1054, anul Schismei cele Mari, să se întreacă în a se înfățișa luminate de Duhul, mlădițe și mlădițe, din, până atunci cu mici protuberanțe, Arborele cel Drept, Unu, al Creștinismului… Nu voi încerca nici pe departe să fac o cât de sumară istorie a Creștinismului, diversitatea izvoarelor istorice neîngăduind a se face așa ceva, nici de către cei mai erudiți în materie. Imparțialitaea, din păcate, chiar și în tărâm teologic, fiind o utopie… Nu voi dezvolta un subiect în care să arat barbarismul comportamental al creștinilor după Edictul de la Milan din anul 313, când, doar din motive politice, Constantin Împăratul, a dat libertate de exprimare, creștinilor. Comportament din care denotă faptul că la, doar, nici trei secole de la Isus, iubirea hristică rămânea doar în predici, uitându-se de asemenea că „răzbunarea este a Domnului”. Oricum, statuile „păgâne” care nu au fost distruse în luptele „pentru Hristos”, au fost introduse în biserici, devenind „sfinți”… Nu voi intra nici în a diserta evenimentele amprentate de „dragostea” prin care Conquistadorii sub flamurile Bisericii, au dus Pacea Hristică în Lumea Nouă, chiar dacă au distrus culturi, civilizații, milioane de vieți… Că mult s-ar supăra alții, încorsetați în dogme, chiar ei fiind aceia care acuză acest statut… Paragraful de mai sus, are legătură cu ce voi scrie în continuare. Căci așa cum cei care au săvârșit acele fapte „scriind” istoria Creștinismului, au crezut că sunt sub pecetea Adevărului Hristic,în zilele noastre, acele „mlădițe” de care scriam la început, se erijează, fiecare în parte, ca deținătoare a Adevărului… Să nu uităm că Despărțitorul Edenic, făcătorul de zid între Sfințenia lui Dumnezeu și Pudicitatea Adamică, este contemporan cu noi! Dumnezeu este Unul, Biserica trebuie să fie Una! Cine fărâmițează Biserica, fărâmițează și „cărămida”. Se produce o debusolare individuală prin însămânțare de indoieli privitoare la chintesența Adevărului, fiind aceasta un prim pas spre rătăcire, din păcate de multe ori, acesta fiind un proces ireversibil. Este vorba despre un egoism de masă (masă delimitată, totuși, partinic) voluntar, indus după criterii, precis, obscure! Da, obscure, care nu au nimic, absolut nimic, cu simbolistica brațelor lui Iisus pe Cruce, desfăcute, îmbietoare, chemătoare a îmbrățișare. Desfăcute larg, pentru toată lumea, fără selecția la care noi, atât de cinic, ne pretăm… Ne „tăiem ” în posesiuni hristice, fără toleranța indispensabilă trăirii, cu adevărat, în Hristos. Trăim și promovăm un necrofagism spiritual, care nu își poate avea obârșia decât în disperarea Răului de a-și „rotunji averea”, știind că Venirea Luminată este aproape… Valabilizând expresia, înțeleasă mai bine dacă este rostită în ciudă:„-Dacă tot mor, măcar să mor sătul!”. Este o risipire inutilă, în toată această luptă sterilă care duce în final într-o înfundătură fatală, de energie și timp. „Energie” harică, neexcluzând faptul că buna-credință în Mântuire există. Perceperea și trăirea Adevărului fiind,însă, deformată tocmai de egoismul de care scriam mai sus, egoism care barează apriori Universalitatea lui Iisus… Și „timp” care nu este al nostru. Este Timpul lui Dumnezeu cu care suntem dăruiți prin mila lui. De aceea, am mai spus-o, este greșit să folosim expresia „-Am timp!”. Nu ai timp! Nu ai nimic! Mai mult adevăr grăiește, chiar dacă nu realizează adevărul spuselor, cel care zice „-Nu am timp!”… De aceea este bine, în sărăcia noastră lutească, să nu încercăm să-l „fărâmițăm” pe Iisus, împărțindu-ni-l. El nici pe Cruce nu a fost fărâmițat de către cei ce, vădit, l-au urât! Ci să ne bucurăm știindu-ne noi, ca aparținându-i lui Iisus. Noi să fim ai Lui, nefiind, astfel, ai lumii acesteia în care El, părăsind Cerul, a venit să ne răscumpere! În El, toți vom fi Unul, în El fiind, suntem în Sfințenia lui Dumnezeu!... Noi să fim ai Lui!... În rest, nimic cerându-ni-se peste puterile noastre, vom avea Biruință! Este o certitudine… Gheorghe Moruț Din volumul „Lăcrimări, Aici...” (în lucru)
Posted on: Sat, 29 Jun 2013 07:09:56 +0000