"Dupa cum a demonstrat colegul german Volker Wollmann, se mai - TopicsExpress



          

"Dupa cum a demonstrat colegul german Volker Wollmann, se mai gasesc inca tronsoane de drum antic in “Patrulaterul Aurului”. Spre exemplu, de la Ampelum (Zlatna) o lua un drum spre Rosia Montana, pe un traseu care se vede si azi, pe urmatoarea ruta: pe Valea Ampoiului pana la Dumbrava (unde existau exploatari de mercur!), urca apoi pe Valea Arinului pana la Muntele Vulcoi, mergea pe panta lina a Dealului Sudoares, apoi spre Varful Corabia, pe coama Muntelui Boates, iar apoi, prin Valea Izbitei, o ia spre Bucium. In continuare, pe drumul actual, pana la Valea Cornii si, pe traseul acesteia, pana la Rosia Montana. De remarcat ca, la Dambul Padurilor, terasamentul antic se pastreaza in situ pe distanta de circa 1 km. Fara indoiala, exista si alte urme de drumuri romane in zona, dar noi am fost interesati de legaturile cu exteriorul ale acestui paradis aurifer. Cercetarile mele s-au concentrat pe Valea Ampoiului timp de peste 20 de ani. In 1985, intr-o movila funerara din Ampoita, am descoperit doi cercei din aur nativ de 24 de karate (de fapt o pepita ciocanita, de o puritate deosebita). Am inceput sa caut analogii in literatura de specialitate. In cele din urma, am dat peste comunicarea lui Wilhelm Dorpfeld, care a descoperit in nordul Greciei, in Ithaca, cercei identici. De pe coasta Adriaticii, arh. Margareta Primas a venit cu o comunicare la fel de socanta: intr-o movila de piatra din Velika Gruda, ea a gasit cinci cercei identici cu cei din Ampoita! Asadar, in prima jumatate a mileniului al III-lea i.Hr. (2700-2600 i.Hr.) exista o ruta care lega civilizatia egeeana de civilizatia epocii bronzului din inima Transilvaniei. Motivul? Aurul tracic!" -Horia Ciugudean
Posted on: Tue, 23 Jul 2013 07:59:09 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015