"La scurt timp după suspendarea din PRM, Corneliu Vadim Tudor - TopicsExpress



          

"La scurt timp după suspendarea din PRM, Corneliu Vadim Tudor primeşte încă o lovitură! În cursul zilei de ieri, spun apropiaţii, “Tribunul” ar fi fost dat afară şi din el însuşi de către celelalte personalităţi ale sale. Iniţiatorii votului, Napoleon Bonaparte şi Mihai Viteazul, susţin că Vadim era “dus cu pluta”, tulburând deseori liniştea tuturor celorlalte entităţi care locuiesc în Vadim. “Avem tot respectul faţă de domnul Vadim, având în vedere că a fost primul aici”, a declarat împăratul Franţei. Însă în ultima vreme crizele de isterie ale domniei sale ne-au deranjat pe toţi. Eu nu mă mai pot concentra asupra campaniilor mele militare, Eminescu s-a apucat de băut, Iuliu Cezar stă şi plânge într-un colţ... E haos aici. Vadim trebuie să plece.“ Refugiat în caniche-ul unei vecine, fostul lider al PRM declară însă că va lupta din răsputeri cu "mafia" care a pus stăpânire pe fostul lider al PRM. “Am documente care atestă că Napoleon şi toţi ceilalţi au luat bani de la Hrebenciuc ca să-l excludă pe Vadim din Vadim, şi le voi da publicităţii imediat după plimbarea de dimineaţă”, a ameninţat pudelul Fifi."
Posted on: Tue, 18 Jun 2013 22:09:27 +0000

Trending Topics



t:30px;">
For Sale 2013 Can am Maverick. $31,000 O.B.O. TITLE IN
Black Friday Deals on 90GB SATA 3 III SSD Solid State Drive
Bot Berita Kisah 3 Nama: Antara Holly Angela, Holly Angelia, dan
AVAILABLE NOW FOR IMMEDIATE HIRING!! Get A Chance To Join One
The Review Centre 14/07: “only interested in

Recently Viewed Topics




© 2015