M-am intalnit astazi, 17 septembrie, la Primăria - TopicsExpress



          

M-am intalnit astazi, 17 septembrie, la Primăria Sectorului 2, cu Excelenţa Sa, doamna Huo Yuzhen, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, pentru a discuta o serie de proiecte comune. Cu această ocazie, diplomatul chinez a menţionat că atât Guvernul ţării sale, cât şi Ambasada Republicii Populare Chineze în România se implică într-o serie de proiecte foarte importante în ţara noastră care au ca scop consolidarea relaţiilor de colaborare şi prietenie între cele două ţări. În context, Excelenţa Sa, doamna Huo Yuzhen, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România a apreciat ca fiind foarte importantă pentru ambele ţări vizita recentă pe care a efectuat-o la Beijing primul – ministru al României, domnul Victor Ponta, ocazie cu care s-a întâlnit cu preşedintele Chinei şi cu primul-ministru. Şi cu această ocazie a fost subliniat faptul că cele două ţări au o relaţie strânsă de colaborare care vine să confirme prietenia veche şi durabilă care există între România şi China. Excelenţa Sa, doamna Huo Yuzhen, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România mi-a declarat ca în sectorul 2 există cea mai mare comunitate chineză din România şi apreciază modul în care administraţia publică locală se implică în integrarea membrilor acestei comunităţii. Domnia sa a continuat spunând că este interesată să sprijine învăţarea de către elevii români a limbii chineze, motiv pentru care am analizat împreună o serie de proiecte comune ce se vor derula în curând în sectorul 2. În perioada următoare diplomatul chinez va invita în sectorul 2, profesori chinezi care să predea limba chineză tinerilor români interesaţi de lărgirea cunoştinţelor prin învăţarea limbii acestei ţări ce se afla în plină expansiune economică şi cu un potenţial imens. Am subliniat faptul că deja am convenit cu primarul oraşului Yiwu, domnul He Meihua, cu ocazia recentei vizitei a acestuia la Primăria Sectorului 2, o serie de proiecte comune care au ca scop dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale dintre oamenii de afaceri chinezi şi români. Orasul Yiwu este cunoscut ca având cele mai moderne fabrici experimentale şi este cel mai mare centru logistic din lume pentru expunerea şi comercializarea bunurilor de larg consum. Este un oraş al viitorului, fiind cotat la nivelul Chinei ca o platformă experimentală pentru reformă şi deschidere. În baza relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre Primarul Neculai Onţanu şi Primarul He Meihua s-a stabilit ca firme importante româneşti să beneficieze în oraşul Yiwu de o serie de facilităţi care să le permită pătrunderea pe piaţa chineză, participarea la târguri şi expoziţii a celor mai importante branduri romanesti prin care să-şi facă publicitate şi să încheie contracte. În ceea ce priveşte colaborarea în domeniul educaţional, am precizat că Primăria Sectorului 2 are organizate două centre educationale în care, pe lângă studierea limbii engleze, informaticii şi artelor vizuale, 96 de elevi români învaţă extraşcolar şi limba chineză. De asemenea, tot în sectorul 2 sunt două unităţi de învăţământ preuniversitar de stat de prestigiu, Colegiul Economic “A. D. Xenopol” şi Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” în care 240 de elevi frecventează cursuri de învăţare a limbii chineze. În încheirea vizitei la Primăria Sectorului 2, Excelenţa Sa, doamna Huo Yuzhen, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România a evidenţiat faptul ca sectorul 2 este un sector mare, cu o populaţie numeroasă, care are o imagine foarte plăcută, fapt ce demonstrează că atât administraţia publică locală, cât şi locuitorii săi sunt oameni harnici, responsabili si foarte gospodari.
Posted on: Tue, 17 Sep 2013 15:32:16 +0000

Trending Topics



">Some stunning stills of Orson Welles Othello (1952), the amazing,

Recently Viewed Topics




© 2015