"Mai mult, la 9 decembrie 2012, românii, cei care se vaită că - TopicsExpress



          

"Mai mult, la 9 decembrie 2012, românii, cei care se vaită că ţara n-are şosele, autostrăzi, păduri, amenajări hidrotehnice, irigaţii, spitale, şcoli, grădiniţe, căi ferate, i-au votat într-o veselie generală pe cei mai corupţi candidaţi din Colegiile uninominale. Cum se explică acest paradox? Prin faptul că românii văd Corupţia ca un subiect de dispută între politicieni şi între politicieni şi între politicieni şi jurnalişti, şi nu ca principală cauză a mizeriei care domneşte în România în planul lucrărilor publice. Ei, românii, înjură gropile din asfaltul şoselelor şi drumurilor judeţene, dar cască gura admirativ la vilele în care s-au dus banii de şosele şi drumuri. Ei, românii, se plîng de mizeria din spitale, dar îi compătimesc pe Corupţi cînd îi văd la televizor în cătuşe. Ei, românii, sînt de acord că ţara a fost jefuită de politicienii corupţi, dar se grăbesc să-i voteze tocmai pe politicienii corupţi. Pe vremuri, ca ministru al Transporturilor, Traian Băsescu a avut iniţiativa plantării unor tăbliţe pe drumurile şi şoselele patriei: Aici sînt banii dumneavoastră! Drumuri şi şosele nu mai avem. Avem în schimb vile şi palate. Poate în dreptul acestora ar trebui să apară tăbliţa: Aici sînt banii dumneavoastră!" Va rog sa nu ignorati acest mare adevar!!
Posted on: Thu, 18 Jul 2013 04:04:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015