“Te mulțumești cu ce se nimerește, ba chiar ești fericit când încă îți pică ceva sau cineva, oricât de degradate ar fi acele versiuni față de cele suprimate sau întrerupte sau visate, e dificil, suferi ca un câine când ești nevoit să înlocuiești figurile pierdute din viața ta și ai puțin de ales sau chiar n-ai deloc de ales, e nevoie de un efort de autoconvingere ca să umpli locurile vacante și cât de greu ne resemnăm să ni se reducă repertoriul opțiunilor, fără de care nu ne putem raporta și abia ne ducem viața de azi pe mâine, și chiar așa se reduce întotdeauna la a nu muri ori nu foarte repede, nu-i nevoie să ajungi bătrân și nici măcar matur, e de-ajuns să treci prin experiența pierderii unei ființe dragi, care a încetat să inspire afecțiune și s-a preschimbat într-o ființă odioasă ori despre care nu vrem să mai știm nimic, în ființa pe care o urâm cel mai tare și pe care am șters-o definitiv din mintea noastră, ori e de-ajuns să fim noi urâți de cineva care ne-a luat la ochi si ne-a expulzat din existența lui, ne-a dat deoparte și dintr-odată nu ne mai cunoaște, ridică din umeri când ne vede chipul mâine sau aude numele nostru, pe care ieri îl șoptea blând, cu buzele tremurânde de înfiorare. Fără să ne-o spunem, fără să o formulăm în cuvinte, percepem această dificultate enormă a înlocuirii, așa încât în același timp suntem gata cu toții să ocupăm, în chip de locțiitor, locurile goale pe care alții ni le rezervă (…) și astfel acceptăm să fim jalnice imitații și să trăim din ce în ce mai des înconjurați de ele.“ Javier Marias, Chipul tău, mâine. Dans si vis, Editura Polirom, 2011, traducere de Andrei Ionescu, pag. 75-76
Posted on: Sat, 24 Aug 2013 16:24:39 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015