(...) un articol relativ recent semnat de Ian Hurd, profesor - TopicsExpress



          

(...) un articol relativ recent semnat de Ian Hurd, profesor asociat de ştiinţe politice la Northwestern, publicat în International Herald Tribune (29 august 2013). Titlul articolului,„Bomb Syria, even if it is illegal”. Carevasăzică, bombardaţi fraţilor, chiar dacă e-n contra legilor. Am început să citesc textul convins că titlul este expresia unei amare ironii. Ei bine, m-am înşelat: Siria trebuie bombardată cu orice preţ, chiar dacă primele bombe vor fi aruncate peste bibliotecile de drept internaţional, peste acordurile şi convenţiile pe care noi înşine le-am semnat şi parafat cu valoare de norme juridice. Dă-le dracu’ de norme, hai să dăm cu bombe, fie ce-o fi: „bum bum şi ura!”. Citesc textul eruditului Hurd şi mă minunez: dom’ profesor intră pe scenă cu un monolog în trei acte: (a) morala este deasupra dreptului, să moară mama, (b) intervenţia militară în Siria este ilegală dar, să-mi sară ochii, e legitimă şi (c) în faţa dreptului internaţional ar trebui să adoptăm o „nesupunere constructivă”, să dea dracu’. Potrivit prof. Hurd, „există raţiuni morale care justifică nerespectarea legii” („there are moral reasons for disregarding the law and Obama administration should intervene in Syria”).Carevasăzică, eu am dreptul să-mi cotonogesc plozii pentru că etica-mi zice că bătaia la copii se potriveşte ca buruiana de leac; sunt îndreptăţit să-mi snopesc muierea pentru că, în codul meu moral, bătaia e ruptă din rai; am dreptul să-mi omor vecinul pentru că, nu-i aşa?, ce-a avut cu capra mea? (sau ochi pentru ochi, dinte pentru dinte). Şi, mai presus de toate, toate aceste drepturi ale mele derivând din codul moral nu trebuie cumva cenzurate de poliţie: ori suntem golani, ori nu mai suntem! (avocat Florentin Tuca)
Posted on: Tue, 01 Oct 2013 11:41:53 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015