... Încă mai vreau o Iubire. Una și buna. Cu tot și cu nimic - TopicsExpress



          

... Încă mai vreau o Iubire. Una și buna. Cu tot și cu nimic inclus, eventual aici și acum… dacă nu, o pot lua și la pachet, dar să fie gata repede. Bine că am răbdare! Doar să nu se răcească… nu prea are rost să o reîncălzești, își pierde din aromă. Ah! Câtă nebunie într-un singur om! Și parcă este frumos așa, chiar daca uneori nu-mi pare. Și mi-am adus aminte că m-a întrebat taximetristul, într-o seară, dacă sunt fericită și i-am răspuns fără ezitare “DA!”. Auzisem perfect întrebarea și toată ziua îmi plânsesem neajunsul inimii, însă atunci, acolo între gând și negând (că-i “ne” plus „gând”, ori că-i pur și simplu “negând” - par perfect valabile) am scos din subconștientul meu această afirmație. Nu știu de ce, iar astăzi l-am întors pe toate părțile încercând să îi găsesc etichete și cusături strâmbe, pentru a spune mai apoi “cine știe, poate chiar sunt”. Deși nu sunt cu totul. Însă mai bine decât alții. Iar am scăpat paleta de cuvinte și mi-au ieșit nuanțe împrăștiate. Îmi ador coerența. Păcat ca doar eu mi-o înțeleg… dar știu că o înțelege și EL… iar asta face să fie suficient. Nici bună, nici rea. Nici frumoasă, nici urâtă. Nici deșteaptă, nici proastă. Doar EU . Pur și simplu EU. Sau nu chiar pur și simplu, dar sigur EU. Cu dor și speranță. Cu gând și iubire. Cu lumină și dorință. Întotdeauna!
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 11:54:58 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015