"Într-una din clase, printre băncile rupte și balegă de cal, - TopicsExpress



          

"Într-una din clase, printre băncile rupte și balegă de cal, găsesc 12 saci din folie de plastic, cu bucăți de piatră, cărămidă și țigle. Dar nu orice fel de bucăți. Ștefan Bâlici îmi confirmă: e vorba de bucăți de istorie, vechi de aproape 2.000 de ani, din timpul exploatării romane a aurului de la Roșia Montană: decoruri și capiteluri ale unor monumente funerare sau altare romane. O bucată de stelă funerară. Țigle groase, din cărămidă, a locuințelor romane. Bucăți de tegulae mamatae (”mamate”) – mai exact urme ale unui ingenios sistem de încălzire și circulare a aerului cald, prin podea și pereți, folosit de romani în casele lor. Ștefan Bâlici îmi explică și care e particularitatea descoperirilor arheologice din zona Roșiei Montane: faptul că în curțile templelor scoase la iveală de cercetări s-a găsit o diversitate uluitoare de zeități venerate, ceea ce sugerează că la Roșia Montană au venit coloniști din mai toate colțurile Imperiului Roman. Temple asemănătoare s-au mai găsit doar în Galia. De asemenea, faptul că exploatarea romană a durat aproximativ 50 de ani (ultimele necropole fiind datate în perioada războaielor marcomanice, în jurul anului 170) reflectă un efort excepțional depus în zonă, care a dus la săparea celor 7 kilometri de galerii romane, unice ca dimensiuni și vechime. Ștefan Bâlici nu găsește însă nicio explicație sau justificare ca asemenea obiecte arheologice să fie depozitate (sau aruncate, abandonate, cum doriți) într-o școală părăsită, printre bănci rupte și balegă de cal. ”Obiectele găsite în timpul cercetărilor arheologice sunt depozitate în locuri special amenajate, unde pot fi cercetate și/sau restaurate. Cele care merită sunt expuse în muzee, celelalte constituie obiecte de studiu, care pot oferi informații importante pentru cercetători”, spune el, după care arată spre bucățile ce par a fi decorațiunile unui templu: ”își merită locul într-un muzeu”. Pe unul dintre saci apar notații cu marker negru specifice cercetărilor arheologice. Inscripția ”MNIR” (Muzeul Național de Istorie a României?) și anul 2001, sugerează anul și instituția care a făcut săpăturile care au scos la iveală obiectele în discuție. Cum au ajuns, după 9 ani, sacii respectivi în școala părăsită din Roșia Montană e o întrebare la care răspunsurile țin de domeniul absurdului ori ale unei neglijențe crase. Cine are interesul ca asemenea dovezi istorice să dispară ori să se degradeze?" voxpublica.realitatea.net/politica-societate/revoltator-istoria-romaniei-aruncata-la-gunoi-atentie-imagini-socante-50082.html
Posted on: Wed, 04 Sep 2013 21:13:05 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015