2. Specularea scăderilor morale şi religioase a creştinilor şi ierarhiei. În rugăciunea de dezlegare de la înmormântare se spune că “nimenea nu este fără de păcat” sau şi mai adânc în concret “chipul slavei tale celei negrăite sunt măcar deşi port rănile păcatelor” Reiese dar că de când a fost lumea şi va fi, omul a fost supus slăbiciunilor. Aceasta nu înseamnă că el îşi pierde de tot demnitatea de om, mai ales dacă nu ajunge robit patimilor. În faţa acestei realităţi se pune o întrebare: care s-ar cădea să fie atitudinea noastră de creştini adevăraţi faţă de slăbiciunile omeneşti sau mai mult: Au neoprotestanţii o atitudine corectă faţă de aceste slăbiciuni? Să-i urmărim: s-au întâlnit în viaţa lor vremelnică cu tot felul de slăbiciuni ale oamenilor, dar nu le-au de râs, nu au rămas la o simplă critică a lor, ci a căutat să îi îndrepte, să-i ajute pe cei ce pătimeau să iasă din ele. Astfel, la întâlnirea cu femeia păcătoasă prinsă în desfrânare, vorbeşte cu atâta duh părintesc: “Femeie, nimenea nu te-a osândit... nici Eu nu te osândesc, mergi în pace.” În întâlnirea cu Iuda Iscarioteanul, are aceeaşi atitudine de înaltă ţinută: “Prietene, cu un sărut vinzi tu pe Fiul Omului?” Nu mai vorbim de dragostea părintească faţă de cei ce l-au răstignit: “Doamne iartă-i pe ei că nu ştiu ce fac.” Iată doar câteva din atitudinile Mântuitorului faţă de slăbiciunile oamenilor, atitudini ziditoare, părinteşti, nu atitudini critice sau dispreţuitoare. Au neoprotestanţii astfel de atitudini faţă de slăbiciunile credincioşilor ortodocşi şi ale ierarhiei? Să ne străduim a ne asemăna Modelului atât cât este cu putinţă omeneşte ca să fim folositori unii altora, ajutându-ne în slăbiciunile ce ne pasc pe fiecare.
Posted on: Thu, 19 Sep 2013 14:07:50 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015