30 august 1944. Intrarea trupelor sovietice în Bucureștiul - TopicsExpress



          

30 august 1944. Intrarea trupelor sovietice în Bucureștiul eliberat de către Armata Română. Naivitatea MS Mihai I poate fi explicată foarte simplu, din mai multe perspective - anturaj, conjunctură, imaturitate. Marea majoritate a ofițerimii trădătoare a înfundat, ulterior, închisorile comuniste, parte dintre ofițeri fiind chiar asasinați în timpul detenției. Legat de inconștiența acestora ar trebui să vă redau o relatare concludentă a unui ofițer român. Armata a III-a, nov.42, Cotul Donului - NV Stalingrad. Raport de forțe covârșitor în favoarea sovieticilor, cu excepția flancului SE, zona era impresurată. Ofițeri ai unui regiment decid să se predea, cu excepția unui locotenent care îi acuză de inconștiență și refuză. Locotenentul, cu o parte din efective, organizează imediat replierea. După câteva zile ajunge în noile linii defensive ale Armatei Române cu efectivele intacte, fiind felicitat chiar de Generalul Petre Dumitrescu. G-ralul Dumitrescu i-a prezentat raportul informativ referitor la evoluția evenimentelor referitoare la restul regimentului: imediat după ce s-au predat bolșevicilor, TOȚI ofițerii au fost împușcați pe loc.
Posted on: Mon, 26 Aug 2013 06:06:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015