4. UMANITATEA DOMNULUI CHRISTOS 2.2. NATURA UMANĂ A PERSOANEI DOMNULUI ISUS CHRISTOS 2.2.1. UMANITATEA LUI CHRISTOS PROCLAMATĂ ÎN SCRIPTURI. Dacă am tratat până în prezent doar titlurile acordate lui Isus care indicau cu precădere şi cu insistenţă Mesianitatea Sa şi Divinitatea Sa, ar urma în mod natural să fie discutată acum umanitatea lui Isus. Discuţia despre cele două naturi prezente în Isus, cea umană şi cea divină, este una din cele mai delicate şi mai complexe subiecte ale creştinismului, alături de subiectul Sfintei Treimi; şi nu puţini au fost aceia care neputând să ţină în echilibru cele două laturi, au generat sau au adoptat învăţături eronate, eretice. Din aceste motive, primele concilii ale Bisericii au fost dedicate precizării învăţăturii corecte a Evangheliei despre Isus Christos: * El are aceeaşi natură divină ca Dumnezeu Tatăl (Consiliul de la Niceea, 325); * Isus este o singură persoană, deplin umană şi deplin divină (Consiliul - Efes 126/431); * Cele două naturi ale lui Isus nu se contopesc (Consiliul de la Chalcedon, 451). Capitolul de faţă urmăreşte subiectul umanităţii lui Isus. Umanitatea lui Isus este reflectată în primul rând în Evanghelii, care se ocupă de prezentarea istorică a vieţii Mântuitorului, dar este conturată destul de bine şi în alte scrieri ale NT. Evangheliile sinoptice ( Matei, Marcu si Luca ) aduc un număr mare de detalii, cu privire la umanitatea lui Isus. 2.2.1.a. Conceperea lui Isus Christos Evenimentul conceperii şi naşterii implică teologia întrupării, a asumării identităţii umane alături de natura divină (a coexistenţei celor două naturi) precum şi ideea comuniunii lui Isus cu umanitatea, rolul Său reprezentativ. Şi Luca şi Matei prezintă amândoi naşterea specială a lui Isus. El a fost conceput în mod special, prin puterea lui Dumnezeu (Mt. 1:18, 20: „ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”; Lc. 1:31, 35: „Duhul Sfînt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri”). Aparte de această concepere specială, de la Duhul Sfânt şi din fecioara Maria, care exclude participarea vreunui partener masculin şi actul procreator obişnuit (Lc. 1:34), Biblia nu vorbeşte de vreun alt aspect ieșit din comun, de vreo dezvoltare neobişnuită a fătului sau de vreun alt caracter special al naşterii. Matei explică faptul că Iosif a văzut sarcina Mariei ca pe una foarte normală şi că era gata să o părăsească. Prin comparaţie cu sarcina Elisabetei şi naşterea lui Ioan Botezătorul, Luca consemnează o sarcină normală şi pentru Maria (sarcina Mariei a durat nouă luni, la fel şi cea a Elisabetei; contextul ambelor este acela al unor sarcini normale, în iniţierea cărora Dumnezeu s-a implicat în mod deosebit: de aceea şi naşterea propriu-zisă a fost, foarte probabil, tot una normală. Conceperea Sa are antecedente: Adam şi Eva au fost concepuţi şi ei într-un mod special, creaţi într-un mod aparte prin intervenţia lui Dumnezeu (Adam a fost creat prin intervenţia directă a lui Dumnezeu, în umanitate deplină, Gen1:27; Eva a fost creată din Adam, tot printr-o implicare directă a lui Dumnezeu, într-o umanitate integrală şi egală cu cea a lui Adam). Conceperea specială a lui Isus (din Maria, dar prin implicarea directă a Duhului Sfânt) lasă să se înţeleagă faptul că umanitatea Sa este de tip adamic în ce priveşte relaţia genetică (originea, relaţia cu creaţia), dar, aşa cum subliniază epistolele lui Pavel, mai clar parcă decât Evangheliile, ea este o umanitate lipsită de păcat, deosebită în această privinţă de noi, care moştenim efectele păcatului lui Adam. Fie că cineva acceptă ideea că păcatul strămoşesc se transmite, fie că nu, Isus S-a întrupat fără să ia asupra Sa natura păcătoasă sau înclinată spre păcat a omului. El S-a dovedit neprihănit şi credincios lui Dumnezeu şi a rămas aşa, fiind acceptat şi confirmat de Dumnezeu ca Mesia, prin înviere şi prin aşezarea Lui la dreapta Tatălui (Efeseni 1:17-23). Nu vom putea ajunge la o doctrină corectă despre Persoana Sa, fără să nu cercetăm cu atenție dovezile oferite în Scripturi pentru umanitatea Lui. Prima dovadă în acest sens am și studiat-o: este vorba despre nașterea din fecioară și de celelalte argumente legate de ea. Toate acestea stabilesc faptul umanității Sale, toate argumentele care dovedesc natura precisă a Doctrinei Întrupării, care afirmă că n-a avut un trup tip fantomă, că a luat asupra Lui natura umană, că a fost într-adevăr fiul fecioarei Maria și că trupul Lui n-a fost o arătare ci o realitate. Toate acestea se constituie în primele noastre dovezi legate de umanitatea Lui. El a fost uman în orice privință. Evrei 2:17 spune:” Prin urmare, a trebuit să se asemene fraților Lui în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului”. Afirmația aceasta este crucială. Tot ceea ce vreau să spun este că El a fost făcut asemenea fraților Lui în toate lucrurile, deși, aduceți-vă aminte întotdeauna, fără păcat; în trup, în suflet și în duh El a fost uman. El a zis: ”Sufletul Meu este peste măsură de întristat”. El a fost cu adevărat uman în orice privință. 2.2.1.b. Copilăria și tinerețea lui Isus Christos Luca arată că Isus creştea în statură ( pe plan fizic), în înţelepciune ( pe plan mental) şi în har (El umbla in partasie cu Dumnezeu si se bizuia pe Duhul Sfant)/ (Luca 2:40,52). El îşi urmează părinţii în Egipt , apoi în Nazaret şi mai târziu la Templu, la doisprezece ani./un baiat evreu devine fiul legii la varsta de doisprezece ani/. În Templu Isus Se dovedeşte un copil precoce, ajuns deja mai bun decât învăţătorii lui Israel, cu o gândire teologică-filosofică foarte profundă, foarte complexă; Isus este în stare să discute cu preoţii de la Templu şi să ridice întrebări care îi pun în dificultate (uimire) pe aceştia. El înţelege chiar de la această vârstă că are o legătură specială cu Dumnezeu, ca Tată (Luca 2:49). Maturitatea lui Isus este remarcată tot de Luca şi, astfel, Îl vedem pe Isus că ţine o cuvântare inaugurală în sinagoga din Nazaret (Luca 4:16-30), o predică care stârneşte controverse pentru că se proclamă Mesia şi afirmă că paganii (Neamurile) pot fi mai credincioşi chiar şi decât evreii. Confirmarea maturităţii umane şi mesianice a lui Isus se face printr-un examen de ascultare față de Dumnezeu şi de cunoaştere a Scripturii, printr- un test care aduce aminte de porunca dată lui Adam şi Evei în Eden. Toată lucrarea lui Isus este desfăşurată în această vreme a maturităţii şi a tinereţii, pe când Isus avea aproximativ 30 de ani (Lc. 3:23). Lui I se va reproşa tinereţea, în curând, într-o replică celebră din Ioan, unde I Se spune că nu are nici 50 de ani, dar pretinde să aibă viziuni despre Avraam şi patriarhi (foarte probabil, iudeii îşi închipuiau că Isus vrea să spună că l-a văzut pe Avraam într-o viziune şi că acesta, la rândul său, L- a văzut pe Isus ( cf. Ioan 8:57). În tot timpul lucrării Sale, Isus dovedeşte trăsăturile şi obiceiurile unei fiinţe omeneşti normale: El mănâncă, bea, oboseşte, plânge, Se bucură, Se joacă (îi place compania copiilor), doarme, călătoreşte, are temperament (Se mânie), are compasiune faţă de suferinţele altor oameni, etc. Simte slăbiciunile şi suferinţele nepăcătoase ale unui om obişnuit. Isus este chiar o persoană foarte populară. Uneori Se supără, ceartă, mustră sau Își ironizează adversarii. Este foarte inteligent, are o gândire subtilă și totuși accesibilă (vedem Pildele lui Isus luate din viața reală); Îi plac contradicţiile şi enigmele (uneori pildele Sale erau greu de descifrat), şi este un mare povestitor (la vindecarea orbului zice: ,,ce este mai uşor a zice, iertate îţi sunt păcatele sau scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă?” Mc. 2:9, Lc. 5:23, Mt. 9:5). Isus este un om plin de milă, nu poate trece nepăsător pe lângă cei în suferinţă ( îi vindecă pe mulţi, pe unii chiar îi învie; alteori face istorisiri despre oameni în suferinţă, ajutaţi sau respinşi de semenii lor – de exemplu Lazăr şi bogatul, pilda samariteanului milostiv, pilda fiului bogat, etc.). El este foarte lucid în învăţătură chiar şi în timpuri dificile, în încercări (a avut luciditatea să dea replici femeilor care Îl plângeau pe când ducea crucea, să îi răspundă lui Pilat şi să discute cu el despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre adevăr, pe când era judecat şi gata să fie condamnat la moarte, şi să refuze discuţia cu Irod, etc.). Tot ca trăsătură a umanităţii Sale, este posibil ca în vremea vieţii Sale pământeşti Isus să fi avut un acces limitat la datele istoriei mântuirii, în contrast cu cunoştinţa pe care o are Dumnezeu (Mt. 24:36 /numai Tatal cunoaste ziua si ceasul venirii Fiului Omului ). În acelaşi timp, Isus ştia ce este în inima omului, atât prin intuiţie cât şi prin descoperirea Duhului. Deşi cunoştea inima omenească ,( şi tocmai de aceea, spune Scriptura, nu Se încredea în oameni, Ioan. 2:24-25), totuşi îi iubea şi le adresa întrebări cu sens pedagogic, pentru a-i determina la gândire şi pentru a pune în evidenţă judecata fiecăruia, adâncimile inimii. În esenţă, Isus are o umanitate la fel de curată cum au fost şi cea a lui Adam şi a Evei înainte de cădere; spre deosebire de aceştia însă Isus trăieşte în Israel, nu în Eden. Între viaţa Sa şi viaţa primilor oameni există o paralelă interesantă: ei intră în existenţă printr-o intervenţie specială a lui Dumnezeu, au parte de o testare (ispitire) pentru a se hotărî dacă ascultă sau nu de Dumnezeu, dovedesc un dar special de cunoaştere a lumii (Gen. 2:19-20), a celorlalţi oameni (Gen. 2:23-24), etc. * Cand Isus a fost ispitit (testat ) de Satan, EL a iesit biruitor din aceasta infruntare pentru ca a hotarat sa fie ascultator de Tatal; la provocarile lui Satan, El intotdeauna a raspuns: 'Este scris ' Ispitirea lui Isus a fost necesara pentru a demonstra perfectiunea Sa morala de a savarsi lucrarea pentru care venise in lume. Primul Adam s-a dovedit incapabil de ascultare si a cazut cele trei teste.(pofta ochilor,pofta carnii si mandria vietii.). Primul Adam a actionat de buna voie si cu deliberata razvratire impotriva lui Dumnezeu. Ultimul Adam, Isus Christos, il infrunta pe diavolul intr-o confruntare directa,din care iese insa nevatamat, pentru ca El a ales sa asculte intru totul de Cuvantul lui Dumnezeu.De aceea cine este nascut din al doilea Adam, este o fiinta noua, cu o natura noua ,capabila sa faca voia lui Dumnezeu.* În timpul vieţii Sale pământeşti El are un trup normal, obişnuit (deşi fără păcat, prin naştere) şi păstrat sfânt prin calitatea ascultării de Dumnezeu. Isus va avea un trup glorificat doar după înviere. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre două etape ale umanităţii lui Isus: etapa întrupării într-o omenire decăzută şi etapa umanităţii glorificate. În acelaşi timp, chiar şi în prima etapă a umanităţii sale, Isus are o autoritate specială din partea lui Dumnezeu, căci El trăieşte întru totul în voia lui Dumnezeu şi este confirmat de Dumnezeu (adeverit) în mai multe ocazii. El primeşte o putere asemănătoare cu cea dată lui Moise sau Ilie, dar mai mare decât a lor (Matei 17:5) atât în minuni cât şi în învăţătură. Astfel, dacă Moise a scos apă din stâncă, a despărţit apele mării, a despicat pământul, a adus urgiile peste egipteni, a dat legile, şi dacă Ilie a adus seceta şi s-a rugat pentru ploaie, s-a rugat şi Dumnezeu a trimis focul peste jertfă, etc., la rândul Său Isus înmulţeşte hrana (pâinile şi peştii, de mai multe ori), vindecă nemijlocit, merge pe apă, linişteşte furtuna, în toate vădindu-se caracterul Său mesianic. În toate aceste minuni se vede supremaţia indiscutabilă a lui Isus faţă de orice om, înaintea lui Dumnezeu. De fapt, unele din minuni conţin manifestări care trimit clar la ideea Divinităţii Sale (putere asupra naturii, demonilor, morții, etc). S-ar putea ridica următoarea întrebare despre natura acestor acţiuni: reflectă ele umanitatea Sa unică, mesianică, sau divinitatea Sa, care se exprimă dincolo de capacităţile naturii umane? Se observă, astfel, că şi înainte de a avea trupul glorificat de după înviere, Isus are o relaţie specială cu Dumnezeu şi cu natura. Umanitatea Domnului Isus, anume cea neglorificată, arată că poate exista o relaţie specială între om şi Dumnezeu, şi de aici, între om şi natură, o relaţie facilitată de Dumnezeu, atunci când omul este în comuniune cu Dumnezeu. Umanitatea glorificată a Domnului Isus duce mult mai departe acest acces al umanităţii la legile divine ale naturii, după înviere. Învierea lui Isus este singura înviere de acest fel din toată Biblia. Omul Isus, aşa cum este prezentat în evangheliile sinoptice, este omul complet, cu temperament propriu, supus greutăţilor şi slăbiciunilor, dar fără păcat. El este omul maxim, după voia lui Dumnezeu, investit cu autoritate specială de Dumnezeu, pe care Dumnezeu îl susţine fără rezerve (nu-i dă Duhul cu măsură). De asemeni, tot ca om, Isus are o relaţie continuă, intimă, cu Dumnezeu, prin rugăciune. Este clar că minunile Sale depăşesc chiar şi cadrul omului mesianic acceptat şi împuternicit de Dumnezeu şi trec în zona divină, ceea ce i-a făcut pe ucenici să aibă greutăţi în înţelegerea identităţii lui Isus: El este om sau Dumnezeu, sau şi om şi Dumnezeu? Dilema ridică și astăzi munți de întrebări fără răspuns în mintea celui care caută să perceapă Persoana lui Isus Christos doar intelectual, fără a permite Duhului Sfânt să opereze, pentru început, pocăința în ființa sa, apoi nașterea din nou, apoi acea credința din Evrei 11. 2.2.1.c. Umanitatea lui Isus prezentată de Apostolul Ioan. Ioan identifică pe Fiul lui Dumnezeu, care S-a întrupat, cu Cuvântul (Logos), iar pe Acesta îl cunoaște ca pe' Cel prin care toate s-au făcut ' și care era, încă înainte de întrupare, Viața și Lumina oamenilor, luminând în întuneric (Îoan. 1:3-5,14). Patrunderea pacatului a adus cu sine intunericul in mintile oamenilor .In acest intuneric a venit Domnul Isus - o Lumina pe care intunericul n-a biruit-o. In prologul Evangheliei lui Ioan, este subliniată preexistenţa divină a Cuvantului/a Logosului. El accentuează coborârea lui Isus într-o umanitate reală. El nu Și-a luat un înveliş biologic ci Și-a asumat întreaga natură umană, cu trup adevărat şi suflet adevărat (omul este trup şi suflet şi duh ). Ioan Îl prezintă pe Domnul Isus ca fiindu-I sete (Ioan 4), obosind, bucurându-Se (participă la nuntă), plângând (în contextul morţii lui Lazăr, la apropierea de Ierusalim, înainte de crucificare), adică are o viaţă sentimentală perfect compatibilă cu omul. Există însă şi în evanghelia după Ioan o prezentare a umanităţii mesianice glorificate a lui Isus. El transformă apa în vin, hrăneşte mulţimile, vindecă orbii, îl învie pe Lazăr. Epistolele lui Ioan aduc o nouă perspectivă asupra umanităţii lui Isus. Aici Ioan atrage atenţia că cine nu crede că Isus a venit în trup, este în primejdie să-şi piardă mântuirea, căci acesta este duhul necredinţei, duhul lui anticrist (1Ioan. 4:1-3...' orice duh care marturiseste ca Isus Hristos a venit in trup este de la Dumnezeu; 3. si orice duh care nu marturiseste pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a carui venire ati auzit. El chiar este in lume acum.') 2.2.1.d. Umanitatea lui Isus in viziunea lui Pavel In epistolele pauline există câteva detalii importante privitoare la umanitatea Domnului Isus Christos. De exemplu, Pavel vorbeşte despre naşterea lui Isus după trup, ca evreu. În Romani 1:3, se spune că El este născut din sămânţa lui David (din linia genealogică a lui David ), după trup. Ideea este reluată în Romani 9:5: “din ei a ieşit după trup Christosul” (cf.şi 2 Tim. 2:8). În Romani 5:15-19 apare afirmarea lui Isus ca om distinct, (unul al oamenilor) şi reprezentativ, (un singur om), prin paralelism cu Adam. Prin Isus ca om, s-a făcut posibilă reversibilitatea căderii în păcat, printr-un har unic, în corespondenţă cu felul în care s- a căzut în păcat, tot printr-un om, anume prin Adam. În mod specific, Pavel acordă foarte multă importanţă crucificării în trup a Domnului Isus, considerând crucificarea drept element central al mântuirii noastre (jertfirea de pe cruce a fost posibilă datorită dimensiunii, identităţii umane, a naturii umane a lui Isus). Astfel, în mai multe epistole apare imaginea clară a crucificării lui Isus, ca o subliniere a umanităţii lui: 1Corinteni 15:4-5 se aminteşte de esenţa Evangheliei care Îl prezintă pe Isus îngropat şi înviat, arătându-Se şi dovedindu-Și umanitatea faţă de ucenici. Mai intai Domnul I S-a aratat lui Chifa (Petru),fapt cu totul miscator, daca ne gandim ca ucenicului odinioara lipsit de credinta, care s-a lepadat de trei ori, i s-a acordat privilegiul fara seaman de mare ca Domnul sa i se arate lui special, dupa invierea Sa.Apoi Domnul S-a aratat celor doisprezece ucenici ,etc. 2Corinteni 5:21 Aici Pavel face referire la întruparea în umanitate a lui Isus, într-o umanitate fără păcat, şi la moartea Lui pentru păcatul nostru: cel fără de păcat a devenit păcat pentru noi. Domnul Isus a rezolvat in intregime toata problema pacatelor noastre, noi putand fi acum impacati cu Dumnezeu. 2Corinteni 8:9 *Acest verset ne invata despre preexistenta Domnului Isus. EL a fost 'bogat' intr-o eternitate trecuta,locuind cu Tatal; dar ' S-a facut sarac'cand a venit in lume sub chipul pruncului din ieslea Betleemului ,dar si traind simplu in Nazaret si pana la Ghetsimani, Gabata si Golgota.Si toate acestea au fost facute pentru noi , prin saracia Lui sa ne imbogateasca pe noi.* Galateni 4:4 si aici se afirmă, ca şi în Romani, că Isus este născut din femeie şi sub Lege. / Intrucat S-a nascut israielit, Domnul Isus a fost prin urmare, nascut sub Lege./ 2Tesaloniceni 3:5 vorbeşte de caracterul lui Isus, de răbdarea şi perseverenţa care L-au făcut să fie ascultător până la moarte de cruce. La fel ca în 2Corinteni 8:9, şi aici se face referire la întruparea lui Isus. 1Timotei 2:5-6 Domnul Isus este amintit ca singurul mijlocitor între Dumnezeu şi om, omul Isus Hristos. Expresia, folosită are o greutate teologică foarte mare. Mijlocitorul între Dumnezeu şi om, este omul mesianic Isus Christos. Se observă aici valoarea întrupării lui Isus în lucrarea de salvare a omului. =El rămâne după naştere ceea ce nu a fost înainte de naştere: om şi Dumnezeu, aceste două dimensiuni nefiind confundate, dar nici separate. *Domnul Isus Christos este Dumnezeu si Om in veci; IL vom vedea asa cum a fost pe pamant :' Preaiubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi nu s-a aratat inca. Dar stim ca, atunci cand Se va arata El, vom fi ca El; pentru ca Il vom vedea asa cum este. (1Ioan.3:2) IL vom vedea in toate perfectiunile Sale.* 2Timotei 1:10 Isus este aici Cel care a nimicit moartea prin moartea Sa, şi a adus neputrezirea (învierea). 2Timotei 2:8 recapitulează datele esenţiale ale Evangheliei în care intră şi moartea umană a lui Isus şi învierea Sa: “Domnul Isus Christos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, etc.”. Filipeni 2:6-11 Isus este văzut drept cel de-al doilea Adam care nu repetă greşelile celui dintâi, ci este ascultător de Dumnezeu până la moarte, şi încă moarte de cruce. Acest al doilea Adam (deşi avea şi o natură divină) este răsplătit, ca urmare a ascultării sale de Dumnezeu, cu un „nume mai presus de orice nume” (în Evrei 1:4, „un nume mult mai minunat”). Coloseni 1.13-22, Îl prezintă pe Isus Cel preexistent şi glorificat, atât înainte cât şi după înviere. Umanitatea lui Isus este prezentată din punctul de vedere al eternităţii . Versetul 22 vorbeşte despre trupul Lui de carne ,iar versetul 18 face referire la înviere, Isus fiind ,,Cel dintâi născut dintre cei morţi”. El face pace prin sângele crucii Lui, unde sângele se referă, din nou, la umanitatea Sa, la viaţa Sa umană şi la jertfa Sa; El a murit cu adevărat, nu S-a prefăcut. El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, manifestarea vizibilă, în formă umană, a Divinităţii. 2.2.1.e. O altfel de viziune - Epistola către Evrei Conform Epistolei către Evrei, Domnul Isus, în umanitatea Sa, este mai presus decât îngerii (Evrei 1.6) dar a fost pus pentru puţină vreme mai prejos decât aceştia, ca o restricţie temporară. In Evrei 2:10 umanitatea lui Isus este demonstrată prin suferinţă, care este un mijloc de desăvârşire pentru El. Umanitatea Lui este asigurată de Dumnezeu la naştere, la fel şi puritatea umanităţii Lui. Evrei 2:14: El este părtaş la existenţa biologică, părtaş la ispitire, fiind ispitit în toate felurile dar fără păcat. Umanitatea Lui n-ar fi fost veritabilă dacă nu ar fi fost vulnerabil la ispitire. Evrei 2:17-18: asemănarea Lui cu oamenii în toate privinţele, în afară de păcat. Domnul Isus şi-a asumat rolul de jertfă, precum şi cel de Mare Preot. Crucea Domnului Isus rămâne o taină până la revenirea Lui. Ea este înţelepciunea lui Dumnezeu, minunea lui Dumnezeu. Evrei 10:10-12: Dumnezeu a găsit o cale extraordinară de a mântui lumea, Domnul Isus venind cu sângele propriei jertfe. Grecii considerau că izbăvirea are loc prin înţelepciune, printr-o cultură a înţelepciunii. Evreii aveau o abordare bazată pe minuni, care transcend raţiunea, care arată implicarea lui Dumnezeu. Mântuirea lui Dumnezeu implică minuni. Domnul Isus a arătat implicarea lui Dumnezeu în lucrarea Sa prin minunile făcute, precum şi prin intervenţiile lui Dumnezeu la botez şi pe muntele schimbării la faţă. Dar, la cruce, Dumnezeu descoperă problema morală a omului şi aduce o soluţie în forţă: pentru izbăvire era nevoie de un om curat, care să accepte, ca frate întru umanitate, efectele păcatului asupra Lui. Umanitatea de tip păgână și cea de tip iudaică hotărăşte să- L omoare, iar Isus acceptă să moară fără să riposteze, din două motive: pentru că aceasta era o decizie luată împreună cu Tatăl înainte de întrupare şi pentru că dacă S-ar fi apărat putea să o facă ori ca nevinovat, ori ca răzbunare. Dacă S-ar fi răzbunat ar fi avut păcat. El a tăcut încrezându-Se în natura plină de credincioşie a lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Isus a fost un om ce a murit nevinovat de mâna unei omeniri păcătoase. Ca om, Isus a murit; ca Dumnezeu, a cunoscut moartea dar în acest context moartea trebuie redefinită, pentru că Dumnezeu nu a încetat să existe. Dumnezeu nu trece în nefiinţă ci experimentează suferinţa păcatului care aduce cu sine despărţirea. Dumnezeu a suportat o sfârşiere adâncă, pentru că în Dumnezeul sfânt nu a intrat păcatul ci suferinţa din cauza păcatului. A avut loc o sfârşiere a părtăşiei Trinităţii. Suferinţa Lui e mai mare decât a omului pentru că suferinţa pentru păcat a fost adusă în sânul dumnezeirii. În umanitatea Sa, Domnul Isus este ascultător şi ştie ce înseamnă evlavia (Evrei 5:7); apoi avem o suprapunere de identităţi (Mare Preot şi jertfă): Evrei 9:11-12, 10:10, 20. În umanitatea Sa, Domnul Isus stă la dreapta lui Dumnezeu dându-ne o idee a proiectului pe care Dumnezeu îl are pentru noi de a sta în prezenţa Lui; comparativ cu VT, unde nimeni nu-L putea vedea pe Dumnezeu pentru că ar fi murit. Domnul Isus este ultima revelaţie cu privire la proiectul „om” şi la soarta acestuia : ' 1. Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostri prin proroci, in multe randuri si in multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor si prin care a facut si veacurile.( Evrei 1:1-2 ) klesis.it / 'CHRISTOS , DUMNEZEUL - OM '/ Saulea Felix
Posted on: Sun, 28 Jul 2013 09:27:06 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015