A CĂRŢII ASOCIERE Ceaiul şi cartea luminează spiritele şi desfundă canalele de comunicare cu mediul. Vinul şi cartea înteţeşte circulaţia informaţională în limitele cunoaşterii reciproce. Aerul şi cartea îşi îmbogăţesc respiraţia cu tăiate uimiri reciproce. Ţuica şi cartea desfundă pînă şi sîngele albastru din amorţeala limbii la vederea coaptelor prune uneori înfrăţite. Cartea şi cărţile scot hazardul la iveală şi îi glorifică logica în clopote gausiene. Berea şi cartea te hrănesc şi te usucă de dor şi sete de cunoaştere şi recunoaştere. Carnea şi cartea se însângereaza reciproc pe grătarele gusturilor alese cu inima firbinte de nerăbdarea plăcerilor la care este supusă limba. Mărul şi cartea se consemnează reciproc cu sîmburi de adevăr pe care îi găseşti doar mîncînd pînă la cotor dulceaţa care scoate doctorul din casă şi aduce lumina în ferestrele sufletului întrebător. Ceapa şi cartea te fac să plângi la deschiderea foilor şi te adorm după ingestia informaţională mirositoare plăcută cunoscătorilor şi temerarilor; Brînza şi cartea îşi regăsesc şi îşi înfruntă reciproc albeaţa mucegaiurilor de cultură care maturează prin îngălbenire atît cleiul de pe cotor cît şi contrastul slovelor ce-şi pierd ameţitorul miros proaspăt de tipar în detrimentul căldurii ce încîntă ochiul privitor la razele aurii de soare. Slănina şi cartea îţi îngraşă creerul cu gstul sării din bucate, fumul din sobă, usturoiul din grinzile cunoaşterii luminii lumînărilor ce aşteaptă pita aurie din cuptoarele glieisusţinătoare de viaţă în voie bună. Măslina şi cartea dăinuie în libertea păcii din ciocul albului porumbel ce pana pune în bătaia soarelui să scrie ceea ce vede în înălţarea către albastre zări cu curcubee de încetarede spălătoare ploi cu aer de mister. Mintea şi cartea îşi pun la bătaie reciproc slovele cântărindule cu semnele care le închid pentru a continua lupta după reptate armistiţii ce nu se lasă învinse. Cartea cu carte se deschide cînd nu o deschide vîntul de curiozitata confundării cu frunzele tomnelor aducătoare de ierni ce pot îngheţa degetele tremurînde de focul din vine ce panăţin în frîu pe răceala albului dintre coperţile neîngheţânde din strălucirea cristalului cristalinilor ochi avizi de cunoaştere. Omul şi cartea se animă reciproc pînă cînd moartea îi desparte. Marcel TUDOR 02 septembrie 2013
Posted on: Sun, 01 Sep 2013 22:16:55 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015