A FI SAU A NU FI ?!? O intrebare la care,cu permisiunea ta,o sa-ncerc sa gasesc si eu un raspuns. Pentru inceput insa,consider ca e necesar sa punem o intrebare ajutatoare,daca-mi permiti s-o numesc asa,CE-I VIATA ? Dac-ai sti cat de mult m-a framantat aceasta intrebare ... am cautat mereu raspunsuri... In religiile Crestine,Iudaice,Islamice...viata-i un dar de la Dumnezeu,Alah...asadar,apartinandu-i,doar El avand dreptul de a decide asupra ei. Noi trebuie s-o traim in evlavie si respectand invataturile Sfintei Scripturi,Coranului,Talmudului...doar asa putem spera la o viata de apoi fara de chin traita-n Rai. Deci viata aceasta-i doar o pregatire pentru viata de apoi,care-i vesnica... Acest raspuns ii multumeste pe multi,probabil si pe tine...insa eu am continuat sa caut... Astfel am gasit un alt raspuns in religiile Hinduse,Budiste...ce vorbesc despre Karma si reincarnare... Karma nu este o pedeapsa, ci este pur si simplu legea firii, unde ceea ce semeni, aia culegi. Faptele bune se vor intoarce candva la tine, la fel ca si cele negative. Depinde ceea ce proiectezi in viata, in fiecare moment. Notiunea de reincarnare este o consecinta a conceptului Karma,dar exista in numeroase alte religii si filosofii. Oare nu-si ingropau egiptenii faraonii in piramide in care le puneau la dispozitie oale de lut, aur, grane? Nu s-au gasit alaturi de mumiile lor si trupurile membrilor familiei si cele ale servitorilor? Cu siguranta, sperau sa aiba la indemana toate cele necesare si sa se bucure impreuna in viata viitoare. Ideea de baza fiind aceea ca in functie de ceea ce faci in aceasta viata,te vei reincarna in forma umana sau intr-o alta forma de viata ...urmand un anumit ciclu . Ceva asemanator am intalnit in filozofie sub numele de Metempsihoza . Aceasta este un termen filosofic provenit din limba greacă. Acesta se referă la transmigrația sufletului, în special la reîncarnarea acestuia după moarte. Al carei concept este reprezentat de faptul că un individ se incarnează dintr-un corp în altul,fie că acesta este de natură umană, animală sau vegetală. Acest termen il intalnim , folosit in alt sens si la Schopenhauer și Kurt Gödel ,capătă alte conotații, fiind de preferat folosirea termenului „transmigrației”. Cuvântul joacă, de asemenea, un important rol în „Ulise” al lui James Joyce și este asociat cu Nietzsche. Termenul a fost aplicat cu succes și în literatura română, de autori precum Liviu Rebreanu cu „Adam și Eva” și Mircea Eliade în a sa „Nuntă în cer”. Reîncarnarea sau reîntruparea este o credință filosofico-religioasă conform căreia spiritul supraviețuiește morții trupului, pentru a reveni după un interval într-un nou trup. În unele cazuri se face distincția între reîncarnare, prin care pot trece doar ființele umane, și metempsihoză, termen ce presupune transmigrația sufletului între toate formele de viață. Conform credinței reîncarnării, o nouă personalitate este dezvoltată la fiecare viață nouă în lumea fizică, dar o parte a ființei rămâne permanent prezentă pe parcursul acestor vieți succesive. Se spune că Orfeu, cel despre care legendă spune că ar fi pus bazele acesteia, a precizat că sufletul și trupul sunt unite printr-o legătură inegal împărțită; sufletul este divin, nemuritor și aspiră la libertate, în timp ce corpul îl claustrează, ținându-l prizonier. Primul gânditor grec care are legătură cu metempsihoza este Pherecide din Syros; dar Pitagora, presupus a fi elev al acestuia din urmă, este primul mare exponent filosofic al metempsihozei. Probabil că Pitagora nici nu a inventat doctrina, nici nu a importat-o din Egipt, dar și-a format reputația aducând-o din nord-estul Greciei în Magna Graecia și instituind societăți pentru propagarea ei. Adevărata greutate și importanță a metempsihozei în tradiția vestică este datorată adopției acesteia de către Platon. În mitul escatologic care concluzionează „Republica” spune povestea lui Er, fiul lui Armenius, care s-a întors la viață în a 12-a zi de la moartea sa și a povestit secretele lumii de dincolo. După moarte, spune el, s-a deplasat împreună cu alții spre locul Judecății și a văzut sufletele întorcăndu-se din rai, ajungând împreună cu ele într-un loc în care se alegeau vieți noi, umane și animale. A văzut sufletul lui Orfeu transformându-se într-o lebădă, Thamyras devenind o privighetoare, păsări muzicale alegând să devină oameni, sufletul lui Atalanta alegând onorurile unui atlet. Oamenii puteau fi văzuți metamorfozându-se în animale și animale sălbatice și de casă interschimbandu-se. După alegerea făcută, sufletele beau din Lethe și săgetau ca niște stele către nașterea lor. Sunt mituri și teorii de aceeași factură în alte dialoguri, cum ar fi „Phaedrus”, „Meno”, „Phaedo”, „Timaeus” și „Legile”. În viziunea lui Platon, numărul de suflete era unul fix; nașterea nu reprezintă așadar vreodată crearea unui suflet, ci doar transmigrația de la un corp la altul. Acceptarea de către Platon a doctrinei este caracteristică simpatiei sale cu privire la credințele populare și dorinței sale arzătoare de a le incorpora într-o formă purificată în sistemul său. Aristotel, o minte mai puțin emoțională și receptivă, are o doctrină a nemuririi complet contrastantă. În literatura greacă mai târzie doctrina apare periodic; este menționată într-un fragment din Menandru și satirizată de Lucian. În literatura romană este descoperită timpuriu datorită lui Ennius care în casa lui din Calabria trebuie să fi fost familiarizat cu teoriile grecești și care era un descendent al unei familii provenite din Magna Graecia. Într-un pasaj pierdut al „Analelor” sale, o istorie a romanității în versuri, Ennius relata cum l-a văzut pe Homer într-un vis, care l-a asigurat că același suflet care i-a animat pe amândoi poeții i-a aparținut unui păun. Persius își arată amuzamentul față de teoria lui Ennius în una din satirele sale. Vergilius înglobează ideea în viziunea să asupra Lumii de Dincolo în cea de-a șasea carte a Eneidei. Eu insa nu m-am oprit aici. Am cautat mai departe,in ,,Teoria evolutionista" a lui Darwin ...aceasta face referire in special la modul in care viata s-a schimbat dupa ce a aparut. Ceea ce se stie este ca, dupa aparitie, viata a inceput sa se ramifice, iar evolutionismul este dedicat tocmai studierii acestor procese de dezvoltare. Desi este adevarat ca selectia naturala elimina in general genele nesanatoase, exista multe cazuri in care un organism imperfect a supravietuit, cateva exemple fiind ciupercile, rechinii, unele specii de raci, muschiul de padure. Toate acestea au ramas in mare la fel, pentru o perioada lunga. Aceste organisme sunt suficient de adaptate la mediu astfel incat sa supravietuiasca fara imbunatatiri. Evolutionistii afirma ca aparitia speciilor complet noi a avut loc prin mutatii determinate intr-un timp indelungat de adaptarea la mediu, dar acest lucru ar insemna ca planeta sa aiba o varsta inaintata si conditii de mediu prielnice dezvoltarii in tot acest timp, iar fosilele sa cuprinda forme de viata intermediare intre specii. De asemenea, ar trebui ca probabilitatea matematica sa fie foarte mare. Asadar,comform acestei teorii,noi suntem doar un numar intr-un grafic...trist,nu ? Ei bine,nici acum nu eram satisfacut...pana-ntr-o zi...cand am intalnit un domn de varsta a 3-a,(lucram ca barman in perioada aceea,si in putinul timp cat eram mai putin aglomerat,cautam din priviri o persoana cu care-as putea purta o comversatie si ma alaturam acesteia,asa l-am intalnit pe acest om),acesta,din vorba-n vorba mi-a lansat intrebarea ,,Ia spune-mi daca stii,CE ESTE VIATA,dragul meu ? " . Atunci eu am inceput sa-i expun ceea ce aflasem pana in acel moment...el m-a ascultat zambind cu blandete...iar cand am terminat mi-a supus in aceeasi nota ,,ei bine,viata dragul meu e UN TIPAT INTRE DOUA TACERI,sau daca vrei UN DRUM INTRE DOUA GAURI (una din care iesim si nu mai putem intra si alta-n care vom intra si n-o sa mai putem iesi)" ...Atunci mi-am spus in sinea-mi ,,pfff...cat de simplu a fost si cat de mult complicam eu lucrurile... " In concluzie,viata e cea mai de pret chestie pe care-o avem...religia spune ca trebuie traita comform canoanelor si dogmelor pentru ca e doar o anticamera pentru viata de apoi sau viata viitoare si ca n-avem dreptul sa decidem asupra sfarsitului ei...filozofia spune in acest sens ca ne putem alege cand si-n ce mod vrem sa imbratisam starea de nefiinta... Eu unul inclin sa cred ca viata indiferent cum ar fi ea,merita traita. Efemera fiind in comparatie cu durata de viata a astrelor sau a planetelor,ea trebuie traita intens,profitand la maximum de momentele de fericire...Tu ce parere ai ?
Posted on: Wed, 26 Jun 2013 12:57:55 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015