A FOST CUTREMUR la Rosiorii de Vede! Cutremurul din 4 martie 1977 autorul cartii: EUGEN OVIDIU VLAD Capitolul V Refacerea oraşului Ziarul Teleormanul din ziua de miercuri 9 martie 1977, la prima sa apariţie de după cutremur, face o tecere în revistă a situaţiei existente în principalele localităţi ale judeţului Teleorman din perspectiva vizitei întreprinse duminică 6 martie de secretarul general al P.C.R.-Nicolae Ceaşescu (însoţit de Dumitru Popescu şi Stefan Andrei – membrii ai Comitetului Central al partidului) la Alexandria , Zimnicea şi Turnu Măgurele. Ideea principală pe care o induce conţinutul articolelor din acest număr (2075) al ziarului Teleormanul este că oraşele judeţului au fost grav afectate de seism şi că preşedintele României a hotărât să reconstruiască integral oraşul Zimnicea şi toate „zonele centrale” ale celorlalte localităţi urbane. Ca urmare, prezentarea jurnalistică a pagubelor din oraşul Roşiorii de Vede, la două zile după cutremur, a fost făcută exagerându-se distrugerile tocmai pentru a se justifica afirmaţiile liderului politic al ţării. Din situaţia celui care a trăit cutremurul în Roşiorii de Vede, textul referitor la oraş este o relatare care seamănă mai mult cu ceea ce se întîlnea la Bucureşti. Cu toate acestea o să cităm câteva fraze din acest articol pentru că multă lume a citit la acea vreme informaţiile din presă şi desigur sunt unii ce au păstrat în minte o imagine care de fapt avea un scop propagandistic prin care se dorea să se sublinieze importanţa vizitei prezidenţiale la înlăturarea distrugerilor provocate de cutremurul din 4 martie. „Grav afectat de cutremur oraşul Roşiorii de Vede prezintă o imagine dezolantă. Traversezi localiatea şi parcă nu-ţi vine să crezi că mormanele de moloz, ruinele ca nişte schelete strâmbe şi hâde au fost până numai cu câteva zile în urmă case locuite de oameni,clădiri ce adăposteau diverse instituţii, magazine, unităţi prestatoare de servicii, construcţii în majoritate vechi pe care roşiorenii le preţuiau ca autentice mărturii ale vârstei urbei lor. Trecătorii se opresc în faţa zidurilor, unele căzute complet, altele cu găuri uriaşe şi crăpături sinistre,comentând înfioraţi ... Străzi întregi au fost evacuate ...Pretutindeni se întâlnesc baraje de avertizare asupra pericolului unei demolări spontane. Afost evacuată şi clădirea primăriei unde fisurile apărute presupun o iminentă prăbuşire.” Aşa era descris oraşul, iar articolul este însoţit de fotografii făcute în zona din centru în zilele când se trecuse deja la demolarea unora dintre imobilele proprietate de stat şi echipe de muncitori lucrau la recuperarea materialelor de construcţie. Articolul prezentat mai sus se încheie cu frazele obligatorii prin care se susţinea că „oamenii muncii, comuniştii, au răspuns chemării secretarului general al PCR şi au acţionat cu fermiate pentru recuperarea pierderilor”. Dar deşi se utilizează un limbaj cu clişee politice caracteristice vremii, cuvintele dintre ghilimele ne spun că aproape toţi salariaţii din unităţile economice şi instituţiile locale s-au prezentat la locurile de muncă chiar din ziua de 5 martie şi în comformitate cu dispoziţiile primite de la directori au realizat diferite sarcini, fie în unităţile proprii fie în alte locuri, fără ca nimeni să fie trimis acasă ca urmare a opririi producţiei sau închiderii magazinelor deteriorate de cutremur. De remarcat că aproape în nici-o situaţie salariile angajaţilor (aşa cum erau ele) nu au fost diminiuate în funcţie de zilele în care unitatea nu a lucrat. Deoarece imediat au intrat în funcţie ordinele privind intervenţia gărzilor patriotice şi a populaţiei în caz de calamitate, în zilele ce au urmat cutremurului se putea vedea pe străzile din centrul oraşului acţiunea unor utilaje şi a muncitorilor îmbrăcaţi în uniforme specifice de culoare cărămizie. Majoritatea celor care lucrau aici, ca şi mijloacele de transport, proveneau de la EGCL , cooperativele „Sporul” şi Progresul” sau de la IMAIA. S-a lucrat la scoaterea mărfurilor şi mobilierului din magazine şi la demolarea comandată, cum spuneam undeva mai sus, a clădirilor care urmau să constituie motivaţia la cererea pentru alocarea de fonduri de la guvern în vederea refacerii oraşului . Pentru înlăturarea efectelor cutremurului, încă din primele ore ale zilei de 5 martie au acţionat şi pompierii militari sub comanda locotenentului major Giboi Anghel care era comandantul Companiei Roşiorii de Vede. Sediul acestei unităţi militare de pompieri era pe Calea Dunării la numărul 57, într-un imobil devenit proprietate de stat prin naţionalizare. Toate materialele de construcţie recupertate din clădirile proprietate de stat demolate în zilele care urmat datei de 4 martie, au fost transporstate la „oborul de vite” de la marginea estică a oraşului. Ulterior, printro intensă „muncă patriotică” a salariaţilor din uniţăţile de stat roişiorene şi a elevilor din şcoli, materialele au fost sortate pe categorii şi transportate în depozitele secţiei locale de gospodărie comunală. Ziarul Teleormanul de sâmbătă 12 martie 1977 prezintă această acţiune astfel : „Străzile oraşului Roşiorii de Vede îşi vindecă rănile. Zilnic peste 4.000 de tineri, muncitori, elevi, mebrii ai detaşamantelor pentru apărarea patriei, au acţionat cu calm, cu hotărâre, întro perfectă organizare, în toate locurile afectate de cutremur: pe străzi, în unităţi economice, instituţii, şcoli şi grădiniţe, în curţile gospodăriilor. Trotuarele au fost degajate de moloz şi dărâmături, materialele ce mai pot fi folosite au fost sortate, iar echipele de meseriaşi formate din angajaţi ai coopertaivelordin localitate şi Secţiei EGCL au venit în ajutorul cetăţenilor ale căror case nu mai pot fi refăcute...”. Tot din această publicaţie (dealtfel singurul ziar local din judeţul Teleorman până în anul 1990) aflăm că duminică 13 martie 1977 circa 5.100 de cetăţeni din Roşiorii de Vede au fost aduşi să muncească la demolări şi degajări de moloz sau să repare case mai avariate. Cu această ocazie ni se arată şi una din soluţiile oferite de autorităţi pentru remedierea tencuielilor căzute la cutremur- şlamul de la IMMR. Este vorba despre o substanţă cu aspect de var pastă, rezultată din folosirea carbidului la generatoarele de acetilenă (gaz utilizat la sudură sau tăierea metalelor în combinaţie cu oxigenul). Intrucât acest rezidu a fost oferit gratuit de IMMR (în alte condiţii uzina percepea o sumă modică), foarte muţi rosioreni au făcut reparaţii la tencuieli cu acest material care s-a dovedit a fi trainic. Intrucât pagubele, sau dacă vreţi –distrugerile, provocate de cutremur în sectorul de stat nu au fost nici pe departe aşa spectaculoase ca cele din alte zone ale ţării ,presa teleormăneană a publicat în perioada 9 -19 martie numeroase articole cu scop politic mobilizator a căror tematică se învârtea în jurul mesajului „... în spiritul chemării paridului, a secretarului său general, sarcinile de plan vor fi îndeplinitre exemplar şi depăşite comform cerinţelor economiei naţionale...”. Informaţiille apărute în presa locală cu referire la urmările cutremurului din 4 martie 1977 la Roşiorii de Vede au avut ca obiect numai situaţia din unităţile industriale ,comerciale , de prestări de sertvicii şi instituţiile socialiste. Referirile despre locuinţele proprietate personală ale roşiorenilor sau despre alte proprietăţi s-au limitat doar la câteva cuvinte, şi au lipsit cu desăvârşire în ce priveşte lăcaşurile de cult. Dar deşi incomplecte şi puternic deformate de comandamentele propagandei comuniste, fragmentele de informaţii apărute în presa teleormăneană de la acea vreme, pot aduce în faţa ochilor minţii cititorilor de azi imagini ale oraşului Roşiorii de Vede din acele zile când oamenii încercau să îşi revină după coşmarul nopţii de 4 martie. Din acest motiv am considerat că dacă alegem ceea ce este real din articolele vremii şi le despuiem de limbajul strict politic , multe informaţii pot fi utile celor care doresc să regăsească spiritul vieţii cotidiene din vechea urbe de pe malul râului Vedea. Din presă aflăm că puternicul cutremur ce a transformat în ruine şi clădiri din Roşiorii de Vede nu a afectat decât într-o măsură nesimnificativă clădirile şi utilajele din Intreprinderea Mecanică pentru Material Rulant (IMMR) aflată în extremitatea sud-estică a oraşului. Remedierea defecţiunilor constatate s-a făcut chiar din primele ore ce au urmat seismului. In zilele ce au urmat activitatea întreprinderii s-a desfăşurat aproape normal. Evident că ni se comunică şi faptul că în aceste zile s-au remarcat unii muncitori care au lucrat mai bine decât ceilalţi, anume muncitorul Miluţă Huiban şi maiştrii Ion Isar de la sectia de reparaţii capitale, Gheorghe Neagu de la secţia de reparaţii curente, Stelian Stegaru şi Constantin Soare de la secţia de prelucrări –„ale căror formaţii de muncă au înscruis importante depăşiri de plan”. Ziariştii mai remarcă pe tânărul strungar de osii Stefan Gheorghe, rabotorul Ion Croitoru precum şi pe Iulian Diaconu şi Florea Mavru de la maşina de găurit radială, maistrul Vasile Nicolescu, electricianul Toma Buliga şi echipa lui Stan Roşu de la recepţia finală a vagoanelor reparate aici. Despre ei se scrie că şi-au onorat un angajament şi anume acela ca „întreprinderea să îşi depăşească planul de producţie cu şase milioane lei”. La Intreprinderea pentru Mecanizarea Agriculturii şi Industriei Alimentare (IMAIA) pierderile de producţie înregistrate de schimburile 2 şi 3 din noapte de 4/5 martie 1977 au fost recuperate în câteva zile „unitatea păstrându-şi câştigul de peste 1,6 milioane lei producţie suplimentară” , după cum declara directorul ing.Florian Badea. Secretarul comitetului de partid din întreprindere - Constantin Roşu, complectează spusele directorului angajându-se, în numele „colectivului de oameni ai muncii”, la producţii suplimentare şi mai mari – 3milioane lei la finele trimestrului. Ion Sandu, şeful Sectorului de Exploatare a Lemnului din Roşiorii de Vede (unitate cunoscută mai mult sub numele de Trafag) remarca aportul deosebit adus de formaţiile de lucru conduse de Ion Popescu, Ion Nicolae şi Virgil Sandu la depăşirea producţiei marfă cu peste 50 mc de cherestea. La 15 martie şi-a reluat activitatea de producţie Intreprinderea de Ulei Roşiori ,după întreruperea cauzată de fisurarea coşului de fum (cu pericol de prăbuşiure) în timpul cutremurului. Pentru reluarea lucrului în mai puţin de două săptămâni sunt citaţi muncitorii din echipele conduse de Pavel Chiţu - extracţie şi Gheorghe Manda – rafinare. Ca urmare a „abnegaţiei” salariaţilor de la această fabrică, redactorul S.Constantin de la ziarul Teleormanul estima că perioada de remont se reduce cu cinci zile , ceea ce însemană circa 1,5 milioane lei câştig de producţie. La Santierul din Rişiorii de Vede al Intreprinderii de Construcţii Montaj Teleoman (ICMT) aflăm că se apropie de sfârşit lucrările la 40 garsoniere în zona CFR unde alături de angajaţii întreprinderii munceau echipe de finisori, zugravi, instalatori, parchetari şi tâmplari venite în sprijin de la alte unităţi din oraş. Cele 300 de apartamente aflate în programul de construire alocat la Roşiorii de Vede pentru anul 1977, urmau să fie puse la dispoziţia beneficiarilor cu 10 – 15 zile mai devreme. Printre rânduri se poate citi că întreprinderea avea totuşi probleme în aprovizionarea cu materiale de construcţie şi mai ales cu asigurarea panourilor mari necesare turnării betonului. Pe baza declaraţiilor făcute redactorului de la ziarul Teleormanul de Ioan Gheorghiu- directorul Intreprinderrii Textila Teleorman din Roşiorii de Vede, apare o notă în care se consemnează faptul că doar în câteva zile după cutremur s-au înregistrat depăşiri la producţia globală industrială de peste 300.000 lei prin livrarea, în avans la beneficiari, a circa 700 mp de ţesături din bumbac sau tip bumbac. Indiscutabil că şi de această dată directorul întreprinderii nu ezită să remarce contribuţia specială a unora dintre muncitori pentru depăşire sarcinilor de plan : Florica Pereţeanu, Tudoriţa Petcu, Gheorghiţa Popescu, Ioana Păduraru şi Florica Râcu. Până la 19 martie tema cutremurului de pământ a fost epuizată în presa teleormăneană şi ziarul Teleormanul (autodeclarat chiar din titlu ca „organ al Comitetului Judeţean al PCR şi Consiliului Popular al Judeţului Teleorman” ) a fost obligat să facă loc prezentării programului politic derulat pe tema aniversării a 100 de ani de la Războiul de Independenţă din anul 1877 şi a 70 de ani de la Răscoala ţăranilor din anul 1907. In plus tema cutremurului nu mai era de actualitate deoarece în judeţ se desfăşurau conferinţele organizaţiilor locale ale Partidului Comunist Român (PCR) pentru „dări de seamă şi alegeri”. Din conţinutul ziarului apărut sub numărul 2078, aflăm că vineri 18 martie 1977 la Roşiorii de Vede (ca de altfel şi la Turnu Măgurele şi cu o zi înainte la Videle) a avut loc Comferinţa Orăşenească unde s-au analizat rezultatele obţinute în anul 1976 pe linie de partid şi au avut loc alegeri pentru funcţiile de conducere de la vârful organizaţiei. Coferinţa orăşenească a Organizaţiei PCR Roşiorii de Vede a fost condusă de Gheorghe Olteanu- secretar al Comitetului Executiv al Organizaţiei Judeţene PCR din Teleorman, iar alegerile care au avut loc au stabilit următoarea formulă de conducere a Comitetului Orăşenesc : prim secretar Anton Storobăneanu, iar ca secretari – Constantin Georgescu, Zamfir Crângeanu şi Zoe Alexandrescu. Noul Comitet Executiv al Organizaţiei PCR Oraş Roşiorii de Vede,ales la 18 iunie şi a cărui componenţă nu era foarte diferită de cea anterioară, a primit sarcina de a monitoriza realizarea obiectivelor stabilite pentru oraş în cadrul „planului cincinal 1976 – 1980” , cu precădere în activitatea industrială. Această obligaţie a fost stabilită de Comitetul Judeţean PCR ca urmare a constatărilor făcute de către Secţia Judeţeană de Statistică ce primea decadal rapoarte de la agenţii economici cu privire la stadiul îndeplinirii sarcinilor de plan. Estimările pentru trimestrul I al anului 1977 prognozau în Roşiorii de Vede o neîndeplinire a sarcinilor de plan, în condiţiile în care se aprecia că avariile raportate în sectorul industrial nu erau foarte grave. Intr-un document („Notă”) întocmit la 31 martie 1977 de Comitetul de Control Muncitoresc al Activităţii Economice – organism al Comitetului Judeţean Teleorman PCR, condus de secretarul Ion Cotoară, se preciza că printre principalele probleme care condiţionau realizarea sarcinilor de plan în trimestrul al II-lea al anului 1977 neacoperirea cu contracte se situa pe primul loc. La nivelul judeţului producţia industrială avea contracte încheiate doar pentru 92% din totalul sarcinei planificate pentru desfacere în România şi numai 49% pentru producţia destinată exportului. Printre unităţile economice enumerate ca având restanţe mari la contractarea producţiei se regăseau şi Intreprinderea Textila Teleorman, Abatorul şi Intreprinderea de Industrializare a Laptelui din Roşiorii de Vede. Acelaşi document sesiza că nici programul de investiţii nu se derula la nivelul stasbilit. Si aici sunt citate cu restanţe câteva din obiectivele ce se construiau în Roşiorii de Vede. Primul dintre acestea era Fabrica de Bere. Aceasta trebuia să aibă o capacitate de 500.00 hl bere şi 11.000 t malţ pe an. Lucrările au început în anul 1976 şi trebuiau finalizate în martie 1978- pentru bere şi în septembrie 1977- pentru malţ. Faţă de valoarea totală a investiţiei (211.500.000 lei) se înregistra o rămânere în urmă de 25.000.000 lei dintre care, numai în trimestrul I erau 14.000.000 lei. La Fabrica de Furfurol din Roşiorii de Vede lucrările trebuiau să înceapă în trimestrul I al anului 1977 pentru un volum total de investiţie de 109.500.000 lei. Activităţile au început pe şantier la data de 10 martie dar din 15 martie au fost sistate pentru refacerea documentaţiei de execuţie în comformitate cu noile norme de seismicitate stabilite pentru această parte a României. Noua fabrică trebuia să fie dată în folosinţă în luna noiembrie 1978 pentru o capacitate de 2.550 t furfurol pe an dar constructia ei, iniţial amânată, a fost ulterior abandonată. Această renunţare a fost un motiv de bucurie pentru roşioreni deoarece se considera că existenţa unor depozite de furfurol ( o aldehidă cu miros greu de suportat şi foarte uşor inflamabilă) constituia un pericol pentru locuitorii oraşului. Intreprinderea de Ulei de Floarea Soarelui „Roşiori” care urma să se construiacă pe platforma industrială din vestul oraşului avea termenul de începere a lucrărilor de construcţie în trimestrul I al anului 1977 şi teremenul de dare în folosinţă luna noiembrie 1978. Fabrica era proiectată să prelucreze zilnic 400 t seminţe pentru a produce 70 t ulei rafinat în 24 ore şi 2.550 sticle îmbuteliate pe oră. Documentul menţionat mai sus constata că la 31 martie 1977 investiţia nu începuse deoarece nu avea sigurată documentaţia de execuţie. Este evident că întârzierea se datora aceloraşi obligaţii de a reface calculele de rezistenţă în funcţie de noul STAS de seismicitate. Ceva mai bine decât la activitatea industrială se stătea la capitolul elaborării documentaţiilor de sistematizare a oraşlui. In acest domeniu, după o convocare a conducerilor consiliilor populare de la localităţile urbane din ţară la Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare (ce a avut loc la finele lunii martie) se trecuse imediat la pregtirea notelor de fundamentare a proiectelor de sistematizare. Intro “Informare” prezentată la 31 aprilie 1977 de Andrei Ion- arhitectul Judeţului Teleorman, se preciza că pentru Roşiorii de Vede se întocmise macheta schiţei de sistematizare a oraşului, la scara de 1/2000 şi a detaliului pentru zona centrală la ascara 1/500. Aceste machete ale viitoarei schiţe de sistematizare fuseseră deja prezentate la “conducerea superioară de partrid”. Cu această ocazie secretarul general al PCR, Nicolae Ceauşescu a făcut unele precizări şi dăduse indicaţii referitoare la “o mai judicioasă împărţire pe zone funcţionale (de locuit, producţie, odihnă, sport) a localităţii, o mai bună amplasare a centrului civic, realizarea unor artere de circulaţie majore care să asigure fluenţa traficului…, cât şi asigurarea unor zone reprezentative (cu accente pe verticală) care configureze o siluetă modernă” . Din aceeaşi „ Informare” aflăm că schiţa de sistematrizare a oraşului Roşiorii de Vede se realiza de ISLGC Bucureşti, Institutul de Arhitectură „ Ion Mincu” şi Atelierul de Proiectare al Judeţului Teleorman, sub conducerea arhitectului Cezar Lăzărescu. Din „ Nota” care însoţeşte documentaţia schiţei de sistematizare transmisă la Comitetul pentru Problememle Consiliilor Populare aflăm că numărul locuitorilor din Roşiorii de Vede se estima că avea să creasă de la 28.500 la 32.500 în anul 1980 şi la 40.000 în anul 1990 (ceea ce a fost foarte aproape de realitate). Tot aici erau menţionate cele şase obiective ce se construiau pe platforma industrială, IMMR care se afla în etapa a treia de dezvoltare, precum şi Silozul de Cereale şi Fabrica de Nutreţuri Concentrate aflate în construcţie în apropierea Staţiei CFR Roşiori Est. In plus , autorităţile locale apreciau că în perioada 1976 – 1980 se vor construi în oraş 2.316 apartamente în regim de înălţime P+4 (90%) şi P+7 (10%), un spital cu 430 paturi cuplat cu policlinică, 900 locuri în creşe şi grădiniţe, 16 săli de clasă (o şcoală), 608 locuri în internate pentru elevi şi 160 locuri în ateliere şcolare. Pentru înlăturarea urmărilor cutremurului se propunea acordarea suplimentar a 500 apartamente cu spaţii comerciale la parter, un imobil nou pentru sediul politico-administrativ, o casă de cultură şi un hotel de 150 locuri. Dezvoltarea oraşului, prevăzută în documentaţia de pregătire a schiţei de sitematizare, avea ca urmare creşterea consumului de apă potabilă de la 200 l/ secundă în anul 1976 la 560 l/secundă în anul 1980. Aceasta necesita şi dezvoltarea capacităţii staţiei de epurare a apelor uzate până la 230 l/secundă. In ce priveşte energia termică neceasră ansamblurilor de locuinţe şi dotărilor social-culturale, ce în anul 1977 se asigura prin centrale termice de cvartal ce funcţionau cu combustibil lichid uşor, se propunea trecerea la încălzirea prin termoficare utilizându-se, începând cu anul 1978, abur tehnologic de la centrala termică industrială a Fabricii de Ulei care se construia pe platforma din vestul oraşului. După cum se poate vedea, documentaţia proiectului schiţei de sitematizare prevedea realizarea a numeroase construcţii, foarte multe în zona centrală a oraşului, fără a preciza dacă terenul necesar acestora era liber pentru că nici nu existau spaţiile necesare. Dar şi în Roşiorii de Vede cutremurul a fost considerat de conucerea de partid o oportunitate pentru sistematizare. E drept că multe imobile din zona centrală erau destul de deterioirate, dar dacă ar fi existat preocupări anterioare pentru restaurarea (sau cel puţin pentru repararea) acestora, roşiorenii ar fi putut să aibă şi astăzi o zonă comercială aşa cum a fost creată de negustorii care au construit magazine şi bănci comerciale la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Poate că şi în ultimul ceas înaintea aprobării schiţei de sitematizare s-ar fi putut introduce ideea păstrării centrului comercial caracteristic oraşului, dar pentru aceasta ar fi trebuit să existe cineva care contrazică principiile de refacere a localităţilor afectate de cutremur pe care le enunţase Nicolae Ceauşescu. Din păcate acest lucru era imposibil la acea vreme întrun oraş ca Roşiorii de Vede căci, după cum se poate citi în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Ed.Humanitas,2007) în una din şedinţele Comitetului Executiv al CC al PCR de după cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceauşescu declarase că ” Dacă demolăm tot Bucureştiul va fi mai frumos” . Aceeaşi viziune a dominat toate acţiunile întreprinse de conducerea politico-administrativă a judeţului Teleorman pentru refacerea oraşelor afectate de cutremur. Din această cauză s-au făcut demolările exagerate ale locuinţelor din Zimnicea, iar în Roşiorii de Vede s-au făcut raportări nereale despre distrugerile provocate de seism susţinute de fotografii ce arătau imobile puse la pământ dar care erau făcute după intervenţia autorităţilor. Ingineria socială realizată prin schiţa de sistematizare elaborată în anul 1977 a avut, în cea mai mare parte, aspecte dramatice pentru că după moibilarea cu blocuri a „centrului civic” ce a devenit aidoma cu multe altele din România. S-a trecut apoi la demolarea locuinţelor a sute de oameni ce au fost evacuaţi pentru a lăsa loc construcţiilor socialiste tipizate care au lipsit de identitate oraşul Roşiorii de Vede. Ceea ce astăzi pare de neconceput- demolarea caselor la oameni fără să-i consulţi, modificarea urbanistică a oraşului sau construirea unor obiective de investiţii, în anul 1977 era discreţia conducerii PCR care permitea guvernului să facă orice oriunde, deşi prin legea administraţiei locale autoritatea deliberativă aleasă avea ca atribuţie adoptarea de hotărâri pentru „:dezvoltarea armonioasă alocalităţii”. Nici problemele refacerii oraşului şi nici proiectul schiţei de sistematizare nu au constituit obiectul unor dezbateri în cadrul autorităţii care era responsabilă pentru administrarea oraşului- Consiliul Popular Roşiorii de Vede. In anul 1977, Consiliul Popular al Oraşului Roşiorii de Vede era format din 25 de deputaţi aleşi uninominal în cele 25 de circumscripii constituite la alegerile din anul 1975. Componenţa consiliului local oraşenes era (în ordinea circumscripţiilor) următoarea: 1) Voicu Stan, 2) Ciocianu Iulian, 3) Miuleţu Neagu, 4) Storobăneanu Anton, 5) Burcea Tudor, 6) Marinoiu Floarea, 7) Coman GFheorghe, 8) Teodorescu Gheorghe, 9) Sotirescu Virgil, 10) Oprescu Victor, 11) Georgescu Constantin, 12) Ciobanu Elena, 13) Stătescu Ekisabeta, 14) Pelcuţă Anghel, 15) Rotaru Maria, 16) Crăsneanu Constantin, 17) Dinu Mihail, 18) Bitoleanu Marin, 19) Ciocănaru Gheorghe, 20)Stavarache Ion, 21) Abălaru Gheorghe, 22) Băluţă Ligia, 23) Tobă Eleonora, 24) Bărbulescu Domnica, 25) Stanciu Gheorghiţa. Abia la sesiunea din 29 iulie 1977 (a XV-a) pe ordinea de zi a Consiliului Popular Oraş a fost inclusă , la punctul nr.2, o „Informare privind măsurile întreprinse de Biroul Executiv pentru înlăturarea efectelor seismului din 4 martie 1977 şi pentru asigurarea spaţiului de locuit cetăţenilor sinistraţi şi unităţilor socialiste”. Dar în ce priveşte proiectul schiţei de sitematizare, niciuna din sesiunile din anul 1977 nu a acordat atenţie refacerii după cutremur sau viitorului urbanistic al oraşului . Concretizarea măsurilor stabilite în schiţa de sistematizare a oraşului apare la 18 octombrie 1977 sub forma Decretului nr.368 emis de Consiliul de Stat al Republici Socialiste România, cu privire la expropierea unor terenuri şi construcţii, precum şi aprobarea demolării unor imobile proprietate de stat situate în oraşul Roşiorii de Vede. Articolul unic al acestui decret stripula că „In scopul realizării în oraşul Roşiorii de Vede a 736 apartamente cu spaţii comerciale la parter, a sediului politico-administrativ şi a casei de cultură se expropiază, se trec în proprietatea statului şi se dau în administrarea directă a oraşului Roşiorii de Vede, terenurile în suprafaţă de 20.010 mp şi construcţiile aferente în suprafaţă de 3.666,73 mp situate în oraşul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, identificate potrivit planului de situaţie anexat, proprietatea persoanelor prevăzute în tabelul Anexă nr.1 la prezentul decret . Se aprobă demolarea construcţiilor expropiate comform alineatului nr.1 precum şi demolarea construcţiilor proprietate de stat , cu destinaţie de locuinţe, în suprafaţă construită desfăşurată de 4.105,33 mp , din care suprafaţă locuibilă 275 mp, situate în Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman identificate potrivit planului de situaţie anexat, prevăzute în tabelul Anexă nr.2 la prezentul decret.” In Expunerea de Motive care a însoţit proiectul acestui decret (trimis spre aprobare la Consiliul de Stat al RSR în iunie 1977) sub semnătura Preşedintelui Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Teleorman, Cornel Onescu şi cu avizul favorabil dat de Iosif Uglar- Preşedintele Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare , de Florea Dumitrescu- Ministrul Finanţelor şi de Maxim Berghianu- Ministrul Aprovizionării Tehnico Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, se preciza că demolarea ar afecta 23 locuinţe proprietate particulară ocupate de 31 familii, cu 74 persoane. Deasemenea, 43 de construcţii proprietate de stat, dintre care 32 erau prezentate ca prăbuşite la cutremur, erau propuse pentru demolare. Ca să justifice demolarea imobilelor se preciza că acestea sunt construite din materiale inferioare: cărămidă, pământ bătut şi paiantă, ceea ce era o mare minciună ce poate fi uşor dovedită prin însuşi faptul că în centrul oraşului cei care construiseră au fost oameni cu bani ce au dorit ca imobilele pe care le-au ridicat să dăinuiască sute de ani. Expunerea de Motive menţiona că pentru exproprierea terenurilor şi construcţiilor s-a obţinut acordul scris al proprietarilor particulari şi acolo unde aceştia au refuzat să-l dea, nu a fost nicio problemă pentru că se preciza „...s-a încheiat proces verbal, proprietăţile respective neconstituind principala sursă de existenţă [ a proprietarilor]...”. Despăgubirile cuvenite proprietarilor pentru imobilele expropriate urmau a fi calculate comform Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.1.676 din anul 1959 şi se suportau din fondurile de investiţii ale Consiliului Popular al Oraşului Roşiorii de Vede. In tabelul anexă la decretul sus-amintit erau înscrise imobilele aflate pe strada Rahova la numerele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,12,14 şi 26,28,30,32,34, imobilele situate pe strada Mihail Kogălniceanu la numerele 1,3,5,9,13,15, imobilele de la numerele 4,6,8,10-12,14,16,18,20,26,28,30,34,38 de pe strada Mărăşeşti. Tot aici erau înscrise imobilele de pe strada Elena Doamna de la numerele 1,1a, 3, 5 şi locuinţa de la numărul 4 din strada plt.Rădulescu. Cele mai multe imobile erau de pe Calea Dunării, respectiv cele de la numerele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10,15 , 26, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 37a, 38, 39, 40. De pe strada Renaşterii erau destinate demolării casele cu numerele 2,3,4,5,6,7,7a şi 9 iar din strada Alexandru Ioan Cuza urmau să dispară locuinţlele de la numerele 2,4,4a,6,8,8a şi 9. De pe strada Graţiilor se stabilise că trebuiau să fie delolate casele de la numerele 2,4,6 şi 8. Construcţiile proprietate de stat, cu destinaţie de locuinţe, care erau prevăzute a se demola comform Anexei nr.2 a deretului sus menţionat, se aflau pe strada Rahova- 4 clădiri, pe Calea Dunării- 3 clădiri, pe strada Renaşterii – un imobil, pe strada Nicolae Bălcescu- o clădire şi pe strada Elena Doamna – o clădire. Edificiile proprietate de stat prezentate ca prăbuşite în noaptea seismului din 4 martie, ce se scoteau din evidenţa mijloacelor fixe erau spaţii comerciale, 4 amplasate pe strada Rahova, 2 situate pe strada Mihail Kogălniceanu, hotelul, locuinţe şi 2 spaţii comerciale înscrise cu adresa pe strada Mărăşeşti , o locuinţă pe strada plt.Rădulescu, birouri şi spaţii comerciale- 15 imobile evidenţiate în Calea Dunării, 2 locuinţe şi un magazin pe strada Renaşterii. Actualul aspect al centrului oraşului, care diferă în mod esenţial de cel creat de înaintaşii noştri pe parcursul a peste 100 de ani, a fost stabilit definitiv prin Decretul nr.438 emis la 22 noiembrie 1977 de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România pentru aprobarea schiţei de sistematizare a oraşuluiu Roşiorii de Vede din judeţul Teleorman. Anexa E a susamintitului decret , semnat de preşedintele României, conţinea prevederi referitoare la regimul de înălţime şi numărul de apartamente ce urmau a se construi în Roşiorii de Vede până în anul 1980. Aici se preciza că în zona centrală „Cartierul Macul” urma să se îmbogăţească cu 880 apartamente fizice cu regim de înălţime „parter + patru nivele” . Tot în zona centrală „Cartierul Rahova-Piaţă” se prevedea realizarea a 720 apartamente în blocuri cu acelaşi regim de înălţime şi 100 apatamente cu regimul de înălţime mai mare de cinci nivele. In „Zona Centru – str.Dunării” erau prevăzute 560 apartamente în blocuri de cinci nivele şi 200 apartamente în blocuri cu mai mult de pareter patru etaje. In „Zona Centru – str.Carpaţi” trebuia să se construiască 230 apartamente în blocuri cu regimul de înălţime P+4 şi 200 apartamente în blocuri mai înalte de cinci nivele. In afara zonei considerată „centru civic” erau prevăzute a se realiza numai blocuri cu parter şi maxim patru nivele, grupate astfel: „zona Parc-Gară Nord”- 300 apartamente şi în „zona Izbiceanu”- 346 apartamente. In tot oraşul trebuia să se construiască 2.816 apartamente în blocuri de cinci nivele (P+4) şi 500 apartamente în blocuri cu un regim de înălţime mai mare de cinci nivele. In situaţia realizării numai parţiale a numărului de apartamente prevăzut ,documentaţia de sistematizare stabilea obligaţia autorităţilor locale de a respecta proporţia de 84,9% pentru blocuri cu înălţimea de cinci nivele şi de 15,1% pentru blocuri cu mai mult de cinci nivele. In zona centrală a oraşului Roşiorii de Vede, terenul care se eliberase prin demolarea clădirilor afectate de cutremur (menţionate în Decretul Consiliului de Stat nr.368/1977 şi despre care am vorbit ceva mai sus) aflate pe străzile Mărăşeşti, Elena Doamna şi Calea Dunării, trebuia amenajat ca parc- „Parcul Central”. Aici lucrările au început destul de repede utilizându-se fonduri de la bugetul local pentru câteva amenajări de moment- plantarea unor pomi şi turnarea betonului pentru alei laterale în zona vestică a parcului. După anul 2000 terenul alocat parcului s-a redus datorită restituirilor de teren pe care le-a făcut administraţia locală către urmaşii proprietarilor care au fost expropiaţi în anul 1977. Deasemenea, tot în zona unde s-au demolat construcţii ce ar fi putut fi păstrate şi restaurate pentru conservarea aspectului specific oraşului Roşiorii de Vede din secolul al XX-lea, schiţa de sistematizare aprobată în anul 1977 mai prevedea şi alte obiective urbanistice care totuşi nu s-au realizat : noul sediu pentru primărie şi sala polivalentă pentru sport şi spectacole. Bineînţeles că schiţa de sistematizare menţionată mai sus cuprindea şi alte numeroase comandamente pentru organizarea urbanistică a oraşului Roşiorii de Vede în următorii 13 ani dar acestea nu au legătură cu consecinţele cutremurului şi de aceea nu insistăm a le prezenta . Considerăm că nu este lipsit de interes să precizăm totuşi că de aici înainte în vocabularul autorităţilor politice şi administrative ale oraşului Roşiorii de Vede se fixează o nouă sintagmă ce va fi folosită adesea , mai ales atunci când se va pune problema unor noi expropieri- „restrângerea perimetrului construibil”. Aşa a apărut o nouă sarcină de partid care trebuia să aducă oraşul în limitele a 631,5 ha şi din această cauză urma să se prgătească demolarea (e drept, pe parcursul a trei cincinale) a peste 100 de locuinţe care fie erau amplasate pe terenuri considerate agricole , fie erau pe traseul schemei de circulaţie majore stradale inserată în anexa C a documentului de sistematizare. In continuarea actiunilor de demolare a construcţiilor proprietate individuală, în ideea refacerii oraşului „grav afectat de cutremurul din 4 martie” la 3 mai 1978 apare Decretul nr.154 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România . Acest act normativ cuprindea la articolul nr.5 prevederi referitoare la expropierea unor terenuri şi construcţii, precum şi demolarea unor imobile din Roşiorii de Vede cu scopul de a se asigura amplasamentele pentru alte 1.120 apartamente ce urmau a se construi în scopul adăpostirii familiilor care au avut de suferit de pe urma cutremurului. Comform acestui decret se expropiau 29.915,92 mp teren şi construcţiile aferente în suprafaţă de 5.455,87 mp , toate acestea intrând în administrarea directă a oraşului. Aliniatul doi al acestui articol nr.5 aproba demolarea construcţiilor expropriate comform prevederilor aliniatului unu, precum şi demolarea unor construcţii proprietate de stat cu destinaţie de locuinţă sau alte destinaţii având o sprafaţă construită desfăşurată de 5.300,76 mp , din care 222,10 mp erau locuibili. Imobilele proprietate personală pentru care s-a dispus exproprierea şi demolarea erau pe strada Elena Doamna la numerele 2,2a,4,6,10,12,14 şi 16, pe strada plt.Rădulescu la numerele 6,8,10,12 şi 14, pe strada Mihai Bravul la numerele 1,1a,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,17,17a,19 şi 21, pe Calea Dunării la numerele 43,48,49,49a,50,51,52,55,57,62,63,64 şi 65, pe strada lt. Dogeanu Nicolae la numerele 15,17,17a şi 19, pe strada Mihail Kogălniceanu la numerele 32,38 şi 40, pe strada 9 Mai la numărul 2. Construcţiile proprietate de stat care urmau să fie demolate erau înserate în anexa nr.8 la Decretul nr.154/1978. Ele erau situate pe strada Elena Doamna la numerele 8 şi 18, pe Calea Dunării la numerele 45,47,53,54-56,59 şi 60, pe strada Mihail Kogălniceanu la numerele 36,42,şi 42a, pe strada Renaşterii la nr.11. O parte dintre imobilele pentru care Decretul 154/1978 hotărâse că trebuie demolate au avut totuşi norocul să scape de lama buldozerelor , fiind şi astăzi locuite . Acest fapt se datorează fie intervenţiilor făcute de autorităţi (ca în cazul Muzeului de Istorie şi al Băncii Agricole) , fie datorită existenţei unor întârzieri la execuţia obiectivelor de invesstiţii , sau pur şi simplu pentru că s-au epuizat fondurile alocate construcţiilor ce urmau să se ridice în unele locuri. La 10 aprilie 1978 Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România aprobă decretul cu numărul 135 având la bază o notă de fundamentare care făcea referire la gravele deteriorări suferite în timpul cutremurului din 4 martie 1977 la Spitalul Orăşenesc , la cele patru circumscripţii sanitare de cartier şi la faptul că oraşul nu mai avea policlinică întrucât imobilul în care acesta funţionase până în anul 1977 a fost demolat la începutul anului 1978. In Decretul mai sus amintit, la poziţia 22, se aproba documentaţia tehnico-economică şi măsurile de realizare a obiectivului de investiţii „Spital cu 430 paturi,cuplat cu Policlinică în Oraşul Roşiorii de Vede”. Anexa care însoţea decretul cuprinde Nota de Comandă pentru întocmirea proiectului lucrărilor de construcţii la noul spital. Aici se stipula că termenul de începere a lucrărilor este în trimestrul al III-lea al anului 1978, iar darea în folosnţă era stabilită pentru data de 30 iunie 1980. Valoarea investiţiei era estimată la 31.600.000 lei. Spitalul era proiectat ca să deservească oraşul Roşiorii de Vede şi localităţile limitrofe, respectiv o populaţie de circa 122.000 locuitori. Zona rurală arondată cuprindea 22 comune dispuse pe o rază de 42 km. Structura spitalului era prevăzută astfel: 100 paturi pentru secţia de boli interne, 80 paturi pentru chirurgie generală, 80 paturi pentru tratarea copiilor bolnavi, 145 de paturi pentru saloanele de obstretică si ginecologie şi 15 paturi pentru secţia anestezie-terapie intensivă. In valoarea totală a investiţiei erau incluse utilajele, aparatura medicală, mobilierul şi obiectele de inventar necesare funcţionării. Incălzirea se asigura prin centrală termică proprie cu cazane „Metalica” tip PAL pentru apă caldă şi tip PBL pentru abur de joasă presiune şi cazan ICMA Cluj pentru abur de medie presiune. Este evident că pentru construirea „spitalului cuplat cu policlinică” s-a dispus şi demolarea unor imobile ce ocupau terenul unde acesta trebuia ridicat. Demolarea fost hotărâtă prin Decretul nr.490 din 28 noiembrie 1978 emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România. In anexa nr.11 (care era secretă) a decretului se stabilea că obiectivul de investiţii se amplasează în Roşiorii de Vede pe terenul delimitat de străzile serg.Ilie Izbiceanu şi Carpaţi. In scopul realizării lucrărilor se expropiază şi se trec în proprietatea statului, dându-se în administrarea oraşului, terenuri în suprafaţă de 11.143 mp , construcţii cu destinaţie de locuinţă în suprafaţă totală de 1.083,39 mp de pe strada serg.Ilie Izbiceanu de la numerele 1,1a,3 şi 3a şi din strada Carpaţi de la numerele 25,27a,29,31 şi 33. Intrucât enumerarea caselor care erau sortite pentru a fi demolate nu spune nimic, suntem obligaţi să menţionăm că pe strada Carpaţi la numărul 25, unde proprietari erau Abagiu Ene şi Anghelina Mirea, se afla un imobil care în timpul războiului din 1877-1878 a fost folosit drept cazarmă pentru trupele române. Aici şi-a făcut stagiul de pregătire militară, cu o puşcă lemn, celebrul Badea Cârţan ce trecuse munţii pentru a veni din Transilvania ca să lupte alături de români pentru a câştigarea independenţei faţă de Imperiul Otoman. Si cu toate că acest lucru era cunoscut de toată conducerea oraşului, nimeni nu a mişcat un deget pentru salvarea acestui monument istoric ce se afla întro stare foarte bună de conservare datoită interesului manifestat de proprietarii imobilului. Tot ca urmare a distrugerilor provocate de cutremurul din 4 martie 1977, respectiv demolarea singurului hotel funcţiona din oraş (pe str.Mărăşeşti), prin Decretul Consiliului de Stat nr.422 din 27 octombrie 1978 se aprobă finanţarea construirii unui hotel în Roşiorii de Vede. Si în acest caz, pe lângă terenul proprietate de stat existent ca fiind liber de sarcini, s-a dispus trecerea în administrarea oraşului a unor terenuri în suprafaţă de 2.090 mp şi a câteva imobile cu destinaţie de locuinţă în suprafaţă de 795,72 mp , aflate în proprietatea statului. Pentru construcţiile respective s-a aprobat şi demolarea, ele fiind amplasate pe strada Oltului la numerele 3,5,7 şi 7a şi pe strada Renaşterii la numerele 52 şi 56. Uitându-ne mai sus la înşiruirea obiectivelor de investiţii cărora li se aprobaseră fonduri pentru realizare, acum la vremea redactării prezentei lucrări, pare de necrezut că statul putea finanţa la un an după cutremur construirea a peste 2.000 de apartamente, un hotel, un mare spital cuplat cu policlinică şi derularea lucrărilor la două complexe industriale de nivel naţional, numai în oraşul Roşiorii de Vede. In plus prin Decretul nr.388 din 7 octombrie 1978 aprobat de Consiliul de Stat se alocă fonduri pentru un nou obiectiv industrial în domeniul textil. Este vorba despre Intreprinderea de Ticotaje Tip Mătase”. Această întreprindere urma să se construiască în 18 luni cu un buget de 135.000.000 lei. Aici se prevedea producerea de tricotaje tip mătase şi perdele în valoare de 342.243.000 lei anual. Durata de recuperare a investiţiei, din acumulări (beneficii), era estimată la mai puţin de un an. Terenul necesar realizării acestui obiectiv a fost preluat din incinta întreprinderii „TEXTILA TELEORMAN” aflată pe platforma industrială din vestul oraşului Roşiorii de Vede. Ca o „recapituare” a acţiunilor de refacere a oraşului după cutremurul din 4 martie 1977 extragem câteva fragmente dintrun capitol destinat localiţăţii Roşiorii de Vede în lucrarea „Durere şi Eroism” apărută la Editura Eminescu din Bucureşti în anul 1980. Aici, la paginile 377-378 sunt inserate informaţiile pe cere le redăm în cele ce urmează. „... până la sfârşitul anului 1977 s-au construit 604 partamente din fondul de locuinţe al oraşului suplimentat cu 1.000 apartamente... Până în prezent s-au construit ,sau sunt în stadiu de finisare : fabrica de furfurol(?),fabrica de tricotaje tip mătase şi perdele cu o capacitate de 2.500.000 bucăţi pe an de tricotaje şi 5.800.000 mp de perdele, fabrica de bere cu o capacitate de 500.000 hl bere pe an, siloz de cereale cu o capacitate de stocare de 44.000 t pe an, secţia de condiţionare-depozitare şi îmbuteliere pentru rachiuri naturale şi spirt cu o capacitate de 55 vagoane pe an, fabrica de nutreţuri concentrate cu o capacitate de 60.000 t pe an, fabrica de brânzeturi, dezvoltarea centralei telefonice automate cu încă 2.000 de linii, o şcoală cu 16 săli de clasă, o creşă şi o grădiniţă pentru copii, spitalul orăşenesc cuplat cu policlinică ce va avea o capacitate de 430 paturi... Personalul Spitalului Orşenesc a efectuat toate lucrările de săpături manual, voluntar, zilnic câte 30-50 de oameni. S-au dat în folosinţeste 4.000 mp spaţii comerciale la parterul blocurilor din centru. Se mai construiesc două complexe ale cooperaţiei meşăteşugăreşti şi pentru prestări de servicii, un oficiu poştal de tranzit în Staţia CFR Roşiori Nord, un depozit de alimente modern, un cămin de nefamilişti pentru muncitorii constructori de la ICMT cu o capacitate de 600 locuri, trei internate pentru elevi cu un total de peste 900 locuri. După cutremur IMMR a construit 60 apartamente în regie proprie, iar acum se construiesc 96. IMAIA a construit 20 apartamente cu materiale şi asistenţă tehnică de la ICMT . ... La ICMT, la construcţii, lucrează peste 100 muncitori calificaţi din întreprinderile oraşului, muncitori cărora li se repartizează apartamente. Aparatul TESA din toate unuităţile oraşului lucrează două zile pe lună la construcţia de locuinţe... S-a dezvoltat Tabăra Pionierilor cu încă 40 locuri în căsuţe dăruite de muncitori... Zona de Agrement a fost dotată cu 12 căsuţe pentru turişti...”. Toate cele prezentate mai sus indică faptul că în circa 2 ani şi jumătate oraşul s-a îmbogăţit cu numeroase locuri de muncă şi locuinţe. Volumul acţiunilor de reconstrucţie este spectaculos, dar să nu uităm că toate acestea s-au făcut într-o economie centralizată în care fondurile erau luate de la un sector şi trecute la altul fără nicio problemă. Cine are disponibilitatea de a analiza viaţa locuitorilor de la sate în anii ce au urmat cutremurului va afla fără greutate cine a fost sacrificat pentru ca oraşele să se dezvolte comform indicaţiilor date de secretarul general al PCR. Deasemenea este bine să nu uităm că centrul istoric al oraşului a fost distrus în totalitate şi că totul s-a construit cu suferinţa (greu de imaginat) produsă la sute de familii cărora li s-au demolat locuinţele proprietate personală şi li s-au expropiat terenuri pentru care au primit despăgubiri extrem de mici. In legătură cu distrugerea premeditată a centrului oraşelor, în scopul obţinerii de fonduri pentru construcţii noi, sunt constructori şi proiectanţi care susţin că este bine că s-a procedat în acest mod pentru că imobilele oricum trebuiau demolate comform unei teorii (vehiculată în 1977 şi de Nicolae Ceauşescu în legură cu imobilele afectate de cutremur în Bucureşti) care susţinea că majoritatea clădirilor construite la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea erau afectate chimic datorită fundaţiilor din cărămidă şi a neîngrijirii timp de câteva zeci de ani. Este greu să emitem un punct de vedere argumentat ştiinţific asupra analizei privind costurile pe care le-a suportat oraşul Roşiorii de Vede şi locuitorii săi , pentru a beneficia de importantele investiţii pe care le-a primit ca urmare a pagubelor produse de cutremur. Cert este însă că toată organizarea acţiunilor din zilele ce au urmat cutremurului s-a făcut în spatele uşilor închise, câteva persoane luând hotărâri care au ifluenţat în mare parte viaţa roşiorenilor până în zilele noastre. Dacă soarta oraşului s-ar fi supus dezbaterii publice, poate că multe din întrebările cărora nu le găsim răspunsurile nu ar mai fi stat astăzi pe buzele celor care au trăit cutremurul din 4 martie 1977. Din păcate la acea vreme instituţia referendumului nu exista în administraţia publică locală şi nici clasa politică nu îşi putea permite să acţioneze altfel decât dictau conducătorii care se aflau în preajma secretarului general al PCR. Rămâne ca cei care studiază istoria contemporană a României , evoluţia arhitecturii în secolul trecut şi implicarea socială a populaţiei în viaţa colectivităţilor să stabilească ce a fost bine şi ce a fost rău în acţiunile s-au desfăşurat sub genericul reconstrucţiei oraşului după cutremurul din 4 martie 1977.
Posted on: Fri, 18 Oct 2013 18:17:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015