A avea asteptari este periculos, pentru ca astfel suntem usor dezamagiti. Asteptarile sunt numai si numai proiectia proprie asupra celuilalt si arareori coincid cu realitatea interioara (subiectiva) a celui supus asteptarilor noastre. Asteptam copii nostri sa fie cei mai buni la scoala, ne asteptam ca sotii nostri sa nu ne insele niciodata, asteptam sa fie vreme buna in weekend, asteptam sa avem o familie armonioasa, asteptam sa fim sanatosi etc.etc. Si e normal ca e asa. Desigur ca, intr-o relatie de dragoste, fiecare are o mana de asteptari despre "cum sa fie" celalalt. Nu lipsa asteptarilor e importanta ci felul in care alegem sa gestionam dezamagirea! Atunci cand aceste asteptari coincid partial cu realitatea celuilalt, pe putem socoti norocosi! E un privilegiu sa ni se indeplineasca asteptarile, nicidecum un drept. Am lucrat o data cu o famile in care tatal ii reprosa fiului de 14 ani: "Sunt atat de dezamagit de tine. M-ai mintit in ceea ce priveste notele. Sunt pur si simplu la pamant din cauza ta". In loc sa preia responsabilitatea pentru emotiile SALE tatal il facea pe baiat vinovat. Notele bune care evident il bucurau pe tatal respectiv sunt un privilegiu, nu un DREPT parenta. Iar de data asta, domnul meu, v-ati descalificat! Atunci cand discrepanta dintre asteptare si reliatatea celuilalt devine din ce in ce mai mare partenerii si parintii fac un lucru stupid pe care nu l-am inteles niciodata: isi revedinca dreptul la implinirea asteptarilor! "M-ai dezamagit" sau "Te credeam altfel" sau "Acum vad cine esti cu adevarat..." samd sunt folosite adesea drept pistol la tampla celuilalt in loc de a celebra realitatea si descoperirea persoanei reale din fata noastra. A da vina pe celalalt pentru propria frustare (cand asteptam ceva si nu primim suntem frustrati, indiferent de varsta) e lipsit de maturitate si de responsabilitate. Dez-amagirea in schimb e minunata: adica iesirea din amagire si a privi in ochi realitatea celuilalt. Intrebarea este "vrei sa fii mintit de dragul asteptarii indeplinite sau vrei sa il cunosti pe cel din fata ta asa cum este el?" Iar decizia e numai a ta. Copiii actioneaza adesea altfel decat asteptarea parentala - in virtutea integritatii si a dezvoltarii autoresponsabilitatii (resposnabilitatii personale), stiind ca in acelasi timp parintii asteapta altceva de la ei. E un act de curaj maxim, sa poti alege sa iti fii credincios tie insuti, in contextul in care natura ne-a creat sa cooperam si sa luam in considerare valorile parentale. Acest lucru trebuie validat si recunoscut si nicidecum criticat! Vreau sa fiu partenerul de crestere al copilului meu sau vreau sa am alaturi un instrument care sa imi indeplineasca asteptarile si sa imi lustruiasca astfel ego-ul parental? Deunazi, nr.1 a primit 3 € bani de buzunar. Cand a venit acasa de la magazin cu o bautura racoritoare pe care n-o "gust" mi-a spus: "Stiu ca nu-ti place si ca nu esti de acord cu ea. Te superi?" "Ma deranjeaza, da. Tu stii deja ca detest bautura asta racoritoare si speram ca nu o s-o cumperi niciodata (scuzati-ma e nevroza mea proprie!). Dar desigur, nu trebuie sa imi faci mie pe plac, pot trai cu faptul ca tu gandesti altfel. Iti place chiar atat de mult?" "Da. Imi place enorm. Imi dai voie s-o m-ai cumpar si altadata?" "Din banii mei nu. Dar din banii tai de buzunar, e decizia ta daca vrei sa bei asa ceva." "Si nu o sa te superi?" "Parerea mea despre bautura asta ramane. Pe tine insa, nu ma supar. Si daca totusi ma supar, e treaba mea - n-are nimic de-a face cu tine." "Ce faci cand esti suparata, atunci?" "Merg la taica-tau si vorbesc cu el. Sau imi sun o prietena. Asta e treaba mea cu supararea." Ridica sticla in semn de "la multi ani", ciocnesc cu ea ca suntem de acord ca nu suntem la fel. Desigur ca imi doresc si acum sa nu ingurgiteze siropul ala negru cu bule, gretos. Stiu exact ca ia in considerare valoarea mea de a nu consuma produse de la concerne criminale. Si stiu exact ca e un copil responsabil - acum isi dezvolta resposnabilitatea personala, pentru ca mai tarziu sa actioneze SI resposnabil social. Frustrarea (dezamagirea) mea e numai dezamagirea mea si nu are nimic de-a face cu copilul meu perfect! Iar reechilibrarea mea, consumarea frustrarii e responsabilitatea mea si defel vina alegerii copilului meu. (Raluca Jacono - FAmilylab)
Posted on: Tue, 06 Aug 2013 20:26:15 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015