A fost o dată... a fost ca niciodată. Lumea pare lipsită de - TopicsExpress



          

A fost o dată... a fost ca niciodată. Lumea pare lipsită de sentimente. În mulțimea de chipuri rareori vezi o lumină reflectată de un surâs sau o licărire a privirii alimentată de pacea interioară sau de un motiv nevăzut. Apatia pare că devine o stare generală ce stinge orice urmă de entuziasm. Se spune că omul nu poate trăi multă vreme nefericit. Dacă nu are motive de bucurie, le inventează, își află o motivație care să-l facă mai mult sau mai puțin fericit. Caută în jur, în natură, în el însuși ceva ce-l va ține pe linia de plutire. Cu toate astea parcă nu mai suntem capabili să simțim. Ceva s-a uscat în noi, ne transformam pe zi ce trece într-un ținut arid lipsit de luxuriantul emoțional. Sensibilitățile noastre s-au tocit sau nu mai există stimuli emoționali care să ne stârnească bucurii sau fericire? Paradoxal, dorința de fericire este din ce în ce mai mare, însă cu greu ajungem la cele mai slabe stări de bucurie. Aproape că orice zâmbet moare înainte de a se naște. Privirea trece alunecător peste orice sclipire de frumos. Este oarbă, nu mai poate pătrunde dincolo de superficial. Nimic nu pare să mai declanșeze vibrații ale sensibilității. Totul în jur este tern. Viața și nevoile ei imediate, lupta pentru supraviețuire, cotidianul metalic, societatea rigidă, politicile bolovănoase și incerte, au abrutizat tot ce era frumos în om. Au instalat în suflete un ținut glacial și rezervat. Facem totul în grabă. Trăim ca și cum timpul s-ar epuiza la un moment dat și n-ar mai rămâne suficient pentru ce aveam de făcut. Lucrăm în grabă, facem greșeli din grabă, drumurile sunt tot o alergătură, relaționăm superficial cu ochii pe ceas, ne distrăm în pripă ca și cum am fura acele clipe timpului și mai grav de atât iubim sau ne îndrăgostim pe jumătate. Nu mai avem timp nici pentru iubire, nu mai avem vreme să o lăsăm să înflorească și să ne bucurăm plenar de frumusețea ei. Ne întâlnim doar în răstimpuri, în cea mai mare grabă, facem amor pe jumătate și desigur doar cu jumătăți de senzații. Gândul este la lumea nebună de afară și nu acolo în intimitatea ființei noastre. Nu știm cum să intrăm mai repede din nou în cursa pentru cucerirea, a ce sau… a cui? Ne pedepsim singuri neacordându-ne răgazul de a ne bucura și a fi fericiți. Nu știm să ne detașăm preț de un răgaz de toată nebunia din jur și să luăm o pauză ca și cum ne-am arunca într-un val emoțional. Să uităm de timp, de probleme, de necazuri, de lipsa banilor, de temnița pe care am ales-o în deplină libertate de gândire. Și motive sunt slavă Domnului la tot pasul, dar privirea nu le mai vede, sufletul nu le mai simte. Pe dinăuntru sentimentele au împietrit. În lumea asta înghețată, preocupată doar de hrană și plăceri explozive uităm de bucuriile mici mult mai substanțiale puse alături una câte una. În lumea asta construită din sentimente ciuntite, de alergătura fără noimă după fericire, se poate și altfel. Se poate trăi plenar orice bucurie, orice senzație, orice emoție, năpădiți de viul vieții. Cei care trăiesc astfel sunt privilegiați față de cei care nu știu sau nu se mai pot dărui absolut unei senzații. Dar ei sunt condamnați să-și ascundă simțirea într-o lume în care ceilalți nu simt ca ei. Este jenant să-ți arăți sentimentele. Poți fi calificat drept slab sau labil emoțional. Manifestări ale bucuriei și fericirii, admirația pentru frumos, cuvintele blânde, tonalitățile calme apanaje ale serenității sunt luate drept nebunie. În vremurile acestea tulburi și adesea haotice a-ți manifesta sentimentele devine riscant. Dacă vei trăi plenar bucuria sau fericirea în public vei fi privit de ceilalți cu ochii îngustați de neacceptare. Trăirea ta nu are ce căuta într-o lume dominată de materialism, într-un cotidian în care lumea se zbate să supraviețuiască. Unul ca tine care se bucură de un răsărit de soare sau un apus mistuit de flăcări stins în apele mării, pare nebun sau labil emoțional. Să trăiești emoția dragostei fără să-ți ascunzi pasiunea, să fii impresionat de frumusețe, de bunătate, de natură, iar este o adevărată nebunie. Oamenii puternici nu se vor lăsa dominați de stări destabilizatoare. Ei își doresc să fie vii, dar se tem de o anume față a fericirii. Iar în cazul acesta fericirea, fericirea este de-a dreptul utopie. În curând oamenii vor învăța despre fericire ca despre o noțiune istorică. A fost odată…
Posted on: Sat, 30 Nov 2013 18:46:29 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015