„ A fost odată un prinț, care a pus ochii pe fata împăratului.Câte prințese nu s-ar fi măritat cu el dacă le-ar fi vrut! Dar el pe fata împăratului a ales-o. Numai că fata, ea, nu-l voia deloc. Urmarea se știe, nu e așa? Prințul face tot ceea ce poate spre a-i cuceri inima, merge până a se spoi pe obraz cu funingine ca să răzbească la curte. Și, deghizat în porcar, lucrează o oală cu zugrăveli care cântă. Fata dorește neapărat oala și e gata să sărute de zece ori pe porcar pentru a o avea. Iar când porcarul lucrează o zuruitoare și mai minunată, prințesa se lasă convinsă să-l sărute de o sută de ori. Dar împăratul află și-i gonește în lume pe amândoi. Biata fată se căinează pe bună dreptate: vai, nenorocita de mine, mai bine mă măritam cu prințul cel frumos! Atunci porcarul se spală de funingine și se arată cum era.Ei, aici e aici: prințul n-o ia de soție pe prințesă cum s-ar fi cuvenit. Sigur, era ea cam rasfățată, cam superficială și preferase să-l sărute pe porcar pentru o jucărie, în loc să ia de bărbat un prinț cumsecade: dar ce caracter are și prințul! O lasă baltă ca pe o caraghioasă, după ce-i mai ține și o predică răutăcioasă. Nu e deloc cavaler, pe deasupra e și răzbunător. Poți măcar să susții că- la fel ca toate basmele- binele se plătește cu bine, răul cu rău și la final triumfă cel drept? Rățușca cea urâtă, Gretchen și Degețica sunt de această părere. Te contrazice imediat soarta sirenei celei mici, ființa cea mai generoasă dintre toate, care își sacrifică zadarnic vocea pentru prinț. Cum, nici o dragoste atât de curată nu e în stare să aducă fericire? Surorile sirenei își taie părul lor lung și frumos ca s-o salveze, până și părul alb al bunicii? (ce tristețe!) cade pradă foarfecelor vrăjitoarei: totul e de prisos, sirena moare din dragoste neîmpărtășită. Curioase povești scrie și Andersen câteodată: amare și neîndurătoare. ” Nicolae Manolescu, „Andersen cel Crud”
Posted on: Wed, 18 Sep 2013 17:07:33 +0000