AL DOILEA MOTIV: un fragment din volumul OCHII, de Edo Popovic, o revelaţie pentru noi! Sînt născut, asta e tot ce se poate spune despre originea mea. Cred că nici ulterior nu e cine știe ce de adăugat, ori de descoperit vreun mister. Nu există un mister al vieții. Există procese biologice, simptome, fișe medicale, date statistice, lumînări pe tortul aniversar, diplome, rapoarte de serviciu, înștiințări de concediere, somații, procese verbale, declarații, rechizitorii, necroloage, dar nu și mistere. Mai există și întrebarea ce-o fi fost în capul celor doi cînd m-au conceput? Pesemne că nimic. E puțin probabil ca o femeie și un bărbat să fie preocupați în pat de chestiuni filosofice, ori de urmările actului lor. Creierul nu se încurcă cu aceste treburi, doar inima pompează sîngele, iar de consecințe se preocupă mai tîrziu. Mai tîrziu însemnînd că treaba e groasă și scăpată de sub control. Că ești deja pe țeavă și că nu mai e nimic de făcut. Nu se mai poate da înapoi. Sîntem doar niște actori în viața asta, mama ei de treabă, în viața asta frumoasă și lungă, nu de alta, dar ca să nu uiți cumva. Pentru început ai nevoie de puțină mîncărică, puțină atenție, de scutece uscate, poate de vreun cîntec de leagăn, dar toate astea costă, așa cum costă uneori. Mai întîi nu pricepi nimic, doar sugi și umpli scutecele, iar mai tîrziu, fără niciun avertisment începi să fi bombardat din toate părțile de diverse probleme. În fiecare zi se prăvălesc asupra ta o grămadă de lucruri, în fiecare zi nenorocită, mama ei de treabă, iar tu te întrebi oare cine mai controlează în acest caz situația, cineva ar trebui totuși s-o facă, îți spui, să țină volanul în mîini, dar lucrurile se prăbușesc în continuare asupra ta și, dacă ai noroc, dacă ai incredibil de mult noroc, vei ieși într-un final la capăt cu toate astea. Puțini sînt însă cei norocoși, unul la o sută de mii, unul la un milion. În schimb, de aceea există mall-urile, Biserica, asistența socială, Crucea Roșie, clinicile de psihiatrie, sălile de jocuri mecanice, televizorul, trupa de rock Rainbow, Ku Klux Klan-ul, o pînză imensă de păjanjen în care se zbat toți cei care n-au avut noroc. Într-adevăr, stai și te întrebi cum e posibil să facă cineva pe bandă rulantă un copil și apoi să spună: Ne pare rău, am dat-o în bară, am fi preferat o pisică sau ceva asemănător. Traducere din limba sîrbă de Octavia Nedelcu Copyright © Headsome Communication, pentru prezenta versiune românească filtm.ro/edo-popovic/
Posted on: Wed, 23 Oct 2013 08:07:14 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015