ALERTĂ MAXIMĂ: Milioane de tone de cianuri amenință Marea - TopicsExpress



          

ALERTĂ MAXIMĂ: Milioane de tone de cianuri amenință Marea Neagră, după un accident la o mină de argint din Turcia vezi toate articolele de Mihai Goţiu 10 May 2011 la 09:34 46 comentarii 5692 vizualizari. Turcia se află la un pas de un dezastru ecologic fără precedent, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, un al doilea dig al unui baraj în trei etape s-a prăbușit. În spatele singurului dig rămas în picioare (din cele trei inițiale) se află 15 milioane de tone de deșeuri cu cianuri, provenite de la exploatarea unei mine de argint a companiei Eti Silver din regiunea Kutahya. Deșeurile din iazul aflat la 34 de kilometri de capitala provinciei, în apropierea satului Gumus, amenință direct patru localități. ”În cazul cedării și a ultimului dig al iazului de decantare, deșeurile cu cianuri ar putea ajunge cu ușurință în râul Sakarya prin râul Porsuk și apoi în Marea Neagră. Un dezastru de 25 de ori mai mare decât dezastrul de la iazul de decantare din Ungaria (de anul trecut, de la Kolontar – n.a.) s-ar putea întâmpla la Kutahya în orice minut”, se arată într-un comunicat al Uniunii Turce a Inginerilor și Camerei Arhitecților (TMMOB). ”Activitățile miniere desfășurate cu folosirea cianurii aduc mereu moarte, foamete și sărăcie”, se mai arată în comunicatul TMMOB. Deși cantitățile de deșeuri din iazul din Kutahya sunt mai mici decât deșeurile chimice deversate din iazul de la Kolontar (Ungaria) în octombrie 2010, potențialul de dezastru este mult mai mare din cauza toxicității mult mai ridicate a cianurii. Camera Inginerilor de Mediu (OCP), prin președintele ei, Tașdemir Murat, care s-a deplasat la fața locului, apreciază ”Consecințele sunt greu de imaginat dacă și ultimul dig cedează. Chiar și o cantitate foarte mică de cianuri este mortală. Ce avem aici este de 125 de ori mai mult decât doza letală pentru oameni”, a afirmat Tașdemir Murat. ”Sute de oameni ar putea muri. Nu va mai fi nici agricultură. Acesta ar putea deveni unul dintre cele mai grave dezastre de mediu din lume”, a mai spus Tașdemir. Construirea unui nou iaz (anunțat de companie) în care să fie mutate deșeurile cu cianuri din cel aflat în pericol de a ceda nu reprezintă o soluție permanentă au atenționat experții turci. Prăbușirea, la sfârșitul săptămânii trecute, a două diguri ale barajului în trei etape din provincia Kutahya amenință să se transforme în cea mai periculoasă criză de mediu cu care Turcia s-a confruntat până acum, a declarat Guven Eken, președintele Asociației de Mediu Doga, pentru Hurriyet Daily News. ”Acesta nu va fi nici primul, nici ultimul incident din Turcia. Mentalitatea existentă în privința mediului pune bazele unei astfel de catastrofe”, a mai spus Guven Eken. Ministrul Mediului, Veysel Eroglu, care a vizitat locul accidentului a afirmat că nu există scurgeri înafara barajului. Cu toate acestea, ministrul a dat asigurări că sunt pregătiți în cazul în care oamenii din localitățile învecinate trebuie evacuați. De asemenea, Veysel Eroglu a anunțat o evaluare a utilizării apelor subterane din zonă, din punct de vedere ecologic, economic și social. În timp ce compania ETI Silver continuă să dea asigurări că ”nu există niciun risc” ca milioanele de tone de deșeuri cu cianuri să se scurgă înafara iazului, peste 250 de muncitori au fost mobilizați pentru a evacua apa contaminată într-un alt iaz și pentru a consolida ultimul baraj rămas în picioare. *** 15 milioane de tone de deșeuri cu cianuri se află în iazul de decantare din Kutahya 250 milioane de tone de deșeuri cu cianuri sunt prevăzute să fie adăpostite în iazul de decantare de la Roșia Montană *** 3 diguri de protecție asigurau deșeurile din iazul de decantare din Kutahya, din care primele două au cedat 1 (un) singur baraj de protecție ar urma să fie construit, conform proiectului, la Roșia Montană *** 1.000 de persoane (aproximativ) se află în satele din apropierea iazului din Kutahya 18.000 de persoane (aproximativ, conform recensământului din 2002) locuiesc în Abrud, Câmpeni și celelalte sate din apropierea iazului cu cianuri care s-ar construi la Roșia Montană
Posted on: Thu, 12 Sep 2013 16:52:45 +0000

Trending Topics



yle="min-height:30px;">
O relógio Nenhum igual àquele. A hora no bolso do colete é
Com: Alberi Elizeu Schnorr, Funed Dourados, Jedder Fabiano, Elbio
CHANGE AT NO COST...? In a nation where a glass needs to be
Every man has his own calendar. The Gregorian observers would say
INTO THE WOODS (PG/124min) - The much anticipated musical is
Marc By Marc Jacobs jac Leggings Crosby 29 Where to order Marc By

Recently Viewed Topics




© 2015