ALIMENTAŢIA LA DACI 1. CEREALE a.Meiul - TopicsExpress



          

ALIMENTAŢIA LA DACI 1. CEREALE a.Meiul este cereala cel mai des întâlnită în aşezările dacice. Meiul putea fi consumat în mai multe moduri: măcinat apoi fierte în apă sau lapte (putându-se adăuga şi alte ingrediente cum ar fi brânză, miere, ouă, etc), terci de mei în care dacii introduceau frecvent spanac sau lobodă, făina dădea un ferment (drojdie) prin amestecare cu vin dulce. Terciul de mei este cunoscut atât în lumea greco-romană dar şi de către celţi, sarmaţi, probabil germani etc. b.Grâul este a doua cereală ca importanţă în siturile dacice. Grâul a constituit baza alimentaţiei pentru majoritatea popoarelor Europei. Dacii au preferat câteva specii: Triticum aestivum, Triticum dicoccum şi Triticum monococcum. Grâul putea fi gătit fie fiert sub formă de terci, fie măcinat şi utilizat la producerea unor lipii sau chiar a pâinii dospite. Deşi nu s-au găsit bucăţi de pâine carbonizată, se poate presupune existenţa acesteia şi la daci, după cazul popoarelor europene din acea perioadă. O argument în acest sens ar fi cuptoare menajere descoperite în aşezările dacice. Prepararea pâinii necesită apă, sare şi ferment c.Secara . Aceasta apare în aşezările dacice numai însoţită cu seminţe ale altor cereale (amestecate sau separate). Secara are calităţile nutritive net superioare celorlalte cereale. De obicei s-a găsit un amestec de grâu şi secară în raport de 2:1. Amestecarea făinii de grâu cu cea de secară se întâlneşte în bucătăria românească până târziu în epoca modernă. d.Orzul are multe avantaje: dezvoltare vegetativă rapidă, rezistenţă la frig şi secetă. Orzul putea fi consumat fie fiert, sub formă de terciuri, singur sau împreună cu leguminoase, fie transformat în făină şi utilizat la producerea lipiilor şi a pâinii. Columella menţionează că pâinea din făină de orz era mai bună decât cea de grâu, de calitate inferioară. Făina de orz s-a folosit până nu demult la obţinerea mămăligii, atunci când ţăranii nu aveau la îndemână porumb. O altă modalitate importantă de utilizare a orzului era prin obţinerea malţului şi fermentarea lui pentru bere. e.Ovăzul. Acesta apare însă mult mai rar. Probabil că această cereală era utilizată în hrana animalelor ca furaj, dar întrebuinţarea ei ca aliment de către comunităţile umane, nu este exclusă. Se putea prepara ca fiertură, simplă sau în combinaţie cu alte cereale şi legume sau transformat în făină şi folosit la prepararea pâinii, în amestec cu făina de grâu. Se pare că făina din această plantă are proprietatea de a întârzia râncezirea produselor vechi (unt şi a lapte închegat). Va urma
Posted on: Fri, 30 Aug 2013 18:31:06 +0000

Trending Topics



t" style="margin-left:0px; min-height:30px;"> Cube Bookshelf in Dark Cappuccino by Coaster GET YOUR DEALS >>
Yall right puttin a picture in the paper of my cousin should of

Recently Viewed Topics




© 2015