AM ÎNCĂLCAT LEGEA! * CARTEA Am intrat în conflict cu legea şi asta pentru că am găsit un bun material pe care am socotit să-l restitui aparţinătorului după capul meu. În subiect: atunci când găseşti un bun chiar dacă rezultă cui îi aparţine, nu o faci de capul tău, cât te duci la proprietar şi-i spui „Uite! L-am găsit! I-al şi continuă-ţi posesia!” Nu prieteni! Procedând astfel greşeşti: După lege, ridici cu grijă obiectul şi te îndrepţi spre proxima unitate de poliţie, iar ajuns acolo, în funcţie de câţi domni (!) în uniformă te întâmpină spui: „Stimate Domnule sau (ţi)Domni, am găsit acest obiect. Imi fac obligaţia de cetăţean „cinstit” şi pentru a face dovada acestei valori, îl prezint ca „obiect găsit” şi-l las în puterea Domniilor Voastre „spre cele legale!” Chestia cu „spre cele …” este, absolut, obligatorie. Ei bine! Am găsit o carte. Se numeşte „Întâmplare din Washington” având ca autor pe Jay Deiss între filele căreia exista o ştampilă cu identitatea proprietaruluui nimeni altul decât „BIBLIOTECA SĂTEASCĂ – BAIA DE CRIŞ – raionul Brad”.Vă daţi seama, stimaţi cititori câţi ani au trecut de când cartea a intrat în regim de lectură, pentru foamea de carte a însetaţilor de lecturi, dacă amintim că raioanele, ca entităţi administrative s-au desfiinţat în anul 1968. Am socotit că ar fi o nedreptate să nu o duc în regim de maximă urgenţă la aparţinător. Şi am făcut acest lucru având serioase temeri că intrarea în inventarul proprietarului s-ar putea întârzia, luni, sau chiar ani de zile, şi asta pentru că: Dacă respectam legea şi o predam poliţiei, cartea cădea în mâna poliţiştilor care sunt nişte persoane însetate de lectură. Odată predat, opul putea să cadă la „lucrătorul” (pentru că astfel se numesc oamenii ce lucrează în această instituţie) de la poartă care, mai pe silabisite va lua pagină cu pagină şi-ntr-un timp nedeterminat i-ar putea răsfoi şi ultima filă, dată la care, va da cu ochii de carte „şeful de la judiciar” care o va savura după puterile sale în ale lecturii după cum se va nimeri, apoi va veni cel de la economic, cel de la pază şi ordine, şi în final comandantul, şi în felul acesta vor trece ani grei până când cartea va reintra în mâinile tremurânde de emoţie a vreunui bibliotecar sau vreunei bibliotecare şi de la ei la masa de cititori. Aşa se face că azi 8 noiembrie 2013 m-am deplasat la Baia de Criş. Pentru cititorii noştri precizăm că localitatea are un trecut istoric de primă mână. Până în anul 1918 a fost capitala „Comitatului Zarand”, un fel de judeţ istoric al vremurilor dinainte de reîntregirea patriei de la 1 decembrie 1918. Aici au convieţuit în armonie o populaţie multi etnică. Dovadă monumentele ce mobilează locul: o splendidă biserică romano catolică, construcţie în stil gotic ce a adăpostit o stareţie franciscană, o modernă biserică ortodoxă, o biserică greco-catolică şi în sfârşit una reformată. Cu cartea la mână am bătut străzile comunei în speranţa că voi da cu privirea de vreun indicator care să mă îndrepte spre bibliotecă. Peregrinarea mea s-a lăsat cu un apos eşec. Mi-am zis că trebuie să întreb, drept care socotind că cei mai în temă sunt cei de la primărie, m-am îndreptat spre numita instituţie, aici întâmplarea a făcut să dau faţă în faţă cu unul căruia cei din jur i-se adresau cu „Domnul Viceprimar”. Mi-am zis ăsta-i omul!. „Îmi spuneţi şi mie unde este biblioteca locală?” Răspunsul m-a năucit: „Nu mai avem bibliotecă de mai bine de câţiva ani! Am socotit că nu mai este cazul să încărcăm bugetul local şi cu un astfel de salariu!” De la acest răspuns începe tăcerea. Starea de răgaz lucrativ în care în mintea mea s-au instalat semne de întrebare, după cum gândurile Domniilor Voastre ale cititorilor se vor tapeta cu întrebarea mută „Cum se poate, să existe fără să roşească o comunitate care să dispreţuiască într-atât cartea încât să pună lacăt bibliotecii ?” 8 noiembrie 2013 Tiberiu Vanca
Posted on: Fri, 08 Nov 2013 16:20:00 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015