Actul unirii Basarabiei cu Regatul Roman. 27 Martie 1918. ---------------------------- Basarabia este denumirea dată de Imperiul Rus în 1812 teritoriului voievodatului Moldovei dintre Prut și Nistru anexat prin Tratatul de la București din 1812, odată cu raiaua Hotinului și cu Basarabia istorică (în limba turcă Bugeac) cedate de Imperiul Otoman după semnarea tratatului de pace de la București din anul 1812 în urma încheierii războiului ruso-turc (1806-1812). Faptul că a fost cedat Rusiei și o parte din teritoriul voievodatului, în ciuda tratatului moldo-otoman care garanta integritatea Moldovei, se datorează dibăciei negociatorului francez Gaspard Louis de Langeron care slujea interesele țarului - inițial tratatul se referea doar la Basarabia istorică (Bugeacul), care aparține astazi Ucrainei. Declanșarea revoluției ruse din februarie 1917 a însemnat și începutul destrămării Imperiului, naționalitățile ne-ruse revendicând autonomia. Lovitura de stat din octombrie 1917 când partidul bolșevic a preluat totalitatea putereii în Rusia, mulțumită înțelegerii dintre comuniști și germani, a dus la armistițiul apoi pacea de la Brest-Litovsk, prin care Lenin le ceda germanilor țările baltice, Bielorusia și Ucraina. În acest context, liderii din Sfatul Țării nu mai puteau conta, pentru a garanta pacea civilă și recoltele în Basarabia, decât pe armata română, care, rămasă singură pe frontul de est după retragerea Rușilor. Aflată în retragere prin Basarabia, armata rusă a început să jefuiască, să violeze și să omoare populația civilă băștinașă, fruntașii basarabeni (printre ei numarandu-se și Simion Murafa) fiind asasinați de către organizațiile boșevice. În aceste condiții la 22 decembrie 1917, Sfatul Țării a cerut guvernului român aflat la Iași să trimită armata să restabilească ordinea. Trupele aliate, conduse de generalii Broșteanu (român) și Berthelot (francez) au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918 reușind eliberarea Chișinăului de jefuitori la 9-16 ianuarie 1918 pentru ca în câteva zile să elibereze complet Basarabia. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării proclamă independența țării, denumită Republica Democratică Moldovenească pentru a pune capăt denumirii rusești legată de gubernia Basarabiei, și a sublinia identitatea cu Moldova românească. Dar în lunile ce urmează, pe lângă atacurile bolșevice venite din teritoriul de peste Nistru, apar și pretenții teritoriale din partea Ucrainei, și ea proclamată independentă. Sfatul Țării începe atunci să manifeste intenții de unire cu România, care sunt exprimate și prin "moțiuni de unire votate de diferite județe (Soroca, Bălți)". Până la urmă, unirea cu România a fost hotărâtă de Sfatul Țării la 27 martie 1918 prin 86 de voturi, contra 36 (pentru menținerea independenței) și 3 abțineri. Societatea Națiunilor recunoscuse unirea republicii democratice Moldovenești cu România, iar Franța și Anglia garantasera la 12 aprilie 1939 frontierele regatului României. În schimb, Uniunea sovietică recunoscuse oficial toate pierderile teritoriale ale Imperiului Țarist între 1917 și 1921, cu excepția Basarabiei, deoarece aceasta era singura regiune pe care guvernul bolșevic nu o cedase de bunăvoie. Hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918 era socotită de autoritățile sovietice ca fiind o înscenare imperialistă. În 1924, sovieticii înfințează în Podolia ucraineană o republică autonomă moldovenească de 8.000 km² pe care Ian Sodrabs, zis Lațis, un comisar al lui Stalin, o declarase prefigurare a unei viitoare Românii socialiste, și în care limba era scrisă în slove latine și declarată română. Dar, din 28 februarie 1938, această formație politică devine baza unei viitoare anexări numai a Basarabiei, limba fiind de acum încolo declarată moldovenească, diferită de limba română, și scrisă cu slove chirilice. Ca urmare a protocolului adițional secret, compromis între expansionismul nazist și cel stalinist, al pactului Hitler-Stalin din 1939 și a prăbușirii Aliaților apuseni în iunie 1939, un ultimatum este transmis României de către Uniunea Sovietică la data de 28 iunie 1940: României i se dau doar 48 de ore pentru a evacua Basarabia și nordul Bucovinei, în caz contrar URSS va declara război. România cedează și după 40 de ore, trupele sovietice și ale NKVD-ului intră în teritoriile cerute și suplimentar în Ținutul Herței care nu era menționat în ultimatum. În timpul retragerii pripite și haotice a administrației și armatei române din aceste teritorii, populația civilă a fost supusă la jafuri, torturi și asasinate din partea comandourilor comuniste și a trupelor NKVDiste. Alte acțiuni împotriva reprezentanților oficiali ai Statului Român în retragere au fost comise de unități militare sovietice și de comuniștii locali. Locuitorii ținutului, născuți în limitele sale, devin cetățeni sovietici ; cei născuți în restul României sunt expulzați, dat numai cu hainele de pe ei, iar refugiații de orice origini, care fugiseră din URSS și trăiau în Basarabia sub ocrotirea comitetului Nansen, sunt deportați în Siberia, precum și localnicii care fuseseră slujbași ai statului român. O lună după ce Basarabia a fost anexată în 1940 de sovietici, guvernul sovietic a dezmembrat-o în trei părți. Partea centrală a fost denumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și era formată din 30.000 km² basarabeni, plus 4.100 km² de teritoriu de pe malul stâng al Nistrului. Sudul Basarabiei (de la Marea Neagră) și partea de nord a acesteia, împreună cu nordul Bucovinei și Ținutul Herța, teritorii ce însumau 14.400 km², precum și restul de 4.000 km² din fosta republică autonomă înființată peste Nistru în 1924, au fost atribuite Ucrainei. Regimul sovietic a însemnat distrugerea sistemului economic și a identității naționale românești în Basarabia, dar a persecutat și alte naționalități, îndeosebi rușii "albi" (antibolșevici). Minoritatea germană, conform pactului Hitler-Stalin, este expulzată spre Germania nazistă. Conform dispozițiilor date de Stalin, toți țăranii proprietari de pământ, socotiți "chiaburi" (kulaci) și toți proprietarii de comerțuri particulare, printre care zeci de mii de băștinași (în principal români, dar și ucraineni, ruși ne-comuniști, evrei, armeni, greci) au fost deportați în Siberia. După intrarea României în cel de-al doilea război mondial, sub comanda lui Ion Antonescu, care a dat celebrul ordin: Ostași, vă ordon, treceți Prutul!, Basarabia s-a întors în componența statului român timp de încă trei ani. În decursul acestor trei ani însă, ținutul este administrat militar, iar populațiile suspectate de a fi colaborat cu puterea sovietică (precum și țiganii și evreii, indiferent de atitudinea lor) sunt supuse la rândul lor la jafuri, asasinate și deportări în Transnistria. Armata română împreună cu cea germană au comis crime pe teritoriul Basarabiei și au organizat lagăre de concentrare pentru exterminarea evreilor și țiganilor din România. Statul român antonescian a folosit același principiu ca și sovieticii: scopul scuză mijloacele. În martie 1944 armata sovietică revine în teritoriile siuate la nord-est de o linie Tighina-Chișinău-Iași, iar la 23 august 1944, după trecerea României de partea Aliaților, reocupă Basarabia în întregime. Acțiunile de teroare întreprinse de comuniști, ajutați de armata sovietică și susținuți de NKVD, împotriva populației civile în 1940, s-au repetat atât în momentul retragerii armatei sovietice din iunie 1941, cât și, mult mai intens, după revenirea acesteia în 1944. O bună parte din aceste acțiuni ținteau și « stârpirea urmelui imperialismului român burghezo-moșieresc », adică eliminarea sentimentului românesc printre basarabeni și înlocuirea lui, pentru cei de limba română, prin identitatea « moldovenească sovietică », o ideologie etno-politică nouă, care nu mai era compatibilă cu românismul, cum fusese până în 28 februarie 1938 (inclusiv în RASSM din URSS). După 1944, organizarea teritorială a rămas cea făcută de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți. Sovietizarea din nou a Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herței s-a manifestat timp de 50 de ani și printr-o o campanie de distrugere a culturii și memoriei băștinașilor prin deportări masive, interzicerea alfabetului latin, desființarea bisericilor, demolarea monumentelor istorice, rusificarea denumirilor de localități, teroare și asasinate. Dacă în 1940 au fost deportați zeci de mii de români basarabeni, deportările și exterminările în masă după 1944 s-au ridicat la peste 120.000 de localnici, în mare parte români moldoveni. După dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991, fosta Republica Sovietică Socialistă Moldovenească se declară independentă la 27 august 1991 sub numele de Republica Moldova, iar la 2 martie 1992 a fost recunoscută și de Organizația Națiunilor Unite. Încercările de unire cu România nu au dus la nici un rezultat, pe de-o parte deoarece România ca stat nu a manifestat nici-o veleitate de a le da curs, pe de alta fiindcă mișcarea naționalistă românească din Basarabia a adoptat revendicări nerealiste (abolirea oficială a pactului Hitler-Stalin și a tuturor consecințelor sale, revenirea la granițele din 1939, expulzarea minorităților - adică a unei treimi din populație...). Contextul geostrategic de dependență energetică a celor două țări față de Rusia și de prezență pe teritoriul Moldovei a celei de-a 14-a Armată rusă, precum și șovinismele antagoniste ale populațiilor conlocuitoare, au dus la un impas politic, noul stat al Republicii Moldova, care era unitar, fragmentându-se în trei entități federale (dintre care una este de facto independentă de guvern - Transnistria), și revenind la modelul politic sovietic de organizare administrativă pe raioane și de definire a naționalității și limbii locale ca fiind nu o apartenență geografică (cum este cazul în Moldova românească), ci o etnie și o limbă « moldovenească » de sine stătătoare, presupuse « diferite » de restul poporului român. Din acest blocaj a ieșit în final câștigător partidul Comunist, care s-a reconstituit, apoi a deținut majoritatea în parlament până în Aprilie 2009. Potrivit Declarației de independență, limba de stat este limba română, dar astăzi constituția Republicii Moldova, în articolul său 13, numește limba de stat moldovenească, în timp ce Academia de Științe afirmă identitatea lingvistică între limba moldovenească și limba română, dar folosește conform legilor, prima denumire.
Posted on: Sun, 06 Oct 2013 20:46:24 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015