Acum sunt, in sfarsit, FERICITA! Am lacrimi de fericire in ochi. Pentru ca, ajutata in mod direct, dar si in mod indirect, prin intermediul unor confruntari dure cu 2 dintre cei mai dragi prieteni ai mei, am reusit, in sfarsit, sa inteleg cat de simplu este raspunsul -pe care de jumatate de secol il cautam, la intrebarile: CINE SUNT EU? CARE ESTE ROSTUL EXISTENTEI MELE? Sunt un mic ”mecanism” perfect, creat de Dumnezeu cu un SCOP precis (acesta fiind ROLUL sau “menirea” mea pe acest pamant) de a contribui la implinirea PLANULUI SAU de autoreglare, mentinere a armoniei si a echilibrului dinamic in micro si macrouniversul pe care El L-a creat. Acesta este motivul real al aparitie mele in lume! Dumnezeu nu mi-a dat viata nici ca pe o concesie, ca pe un dar pe care sa-l folosesc eu asa cum am chef, dupa mintea mea; si nici ca un capriciu al Sau, de care s-ar putea dezice vreodata, razgandindu-se! Dumnezeu m-a creat avand in vedere responsabilitatile Sale pt. buna functionare a sistemului creat de El, dupa Legea sa. Si mi-a dat responsabilitatea de a contribui eficient la buna functionare a intregului. De acea eu NU AM DREPTURI de revendicat ci doar DATORII de indeplinit! Nu am dreptul sa traiesc, ci sunt datoare sa traiesc! Nu am dreptul sa-mi fie bine ci sunt datoare sa pastrez starea de bine a mea si a angrenajului social din care fac parte. Am LIBERUL ARBITRU de a alege intre a face Voia Domnului, care este LOGICA, NECESARA, EFICIENTA, deci BUNA, conforma Legii Creatiei Sale -caz in care ma voi armoniza bine cu tot ceea ce ma inconjoara, fiindu-mi bine si facand binele; sau ma las ispitita spre rau, incalcand Legea Creatiei, perturband intreg sistemul si dereglandu-ma pe mine pana la autodistrugere. LIBERUL ARBITRU este intrinsec constientizarii si luarii de decizii, cu scopul autoreglarii, a autodezvoltarii, pt. a mari eficienta sistemului, degrevandu-l de grija suplimentara a fiecarui element in parte. Deci nici liberul arbitru nu-mi este dat ca un dar! Ci imi este dat ca instrument si, in acelasi timp, ca sansa de a ma relationa prin iubire cu Dumnezeu si toata creatia Sa. Deoarece IUBIREA reprezinta armonia, coerenta si coeziunea sistemului. Ea este Legea primordiala. Dar iubirea neconditionata este o asumare, ea necesita liber arbitru. In absenta acestuia ar fi inlocuita de supunerea neconditionata, care este lipsita de responsabilitate, de capacitate de decizie, de constientizare. Sunt perfect construita si dotata cu liber arbitru, tocmai pt. a-mi putea indeplinii rolul in mod corespunzator, pentru a ma potrivi unui anumit loc (o anumita situatie familiala, scolara, profesionala, o epoca istorica, un loc geografic etc.) si a intra in relatii de colaborare perfecte cu celelate “mecanisme” cu care imi este dat sa conlucrez la indeplinirea acestui PLAN DIVIN. Deci eu sunt creata in mod perfect pt. a “functiona” corect in anumite locuri si “in angrenaj” bun cu alte lucruri din jur. Aceste, locuri, aceste “mecanisme” cu care mi-e dat sa intru “in angrenaj”, situatiile cu care imi este dat sa ma confront pt. a contribui la reglarea sistemului, fac parte din PLANUL pe care Dumnezeu il are pt. mine, din PLANUL pt. care El mi-a dat viata pe care o am, plan numit de unii ”predestinare” sau “soarta”. Valoarea mea este data DOAR de masura in care imi indeplinesc acest rol. Starea mea de BINE PERSONAL este dependenta tocmai de masura in care imi indeplinesc rolul, de masura in care imi pastrez “locul predestinat” si ma “angrenez” corespunzator cu “mecanismele” cu care trebuie sa ma “angrenez” pt. a realiza impreuna PLANUL pt. care am fost create. Orice abatere de la rolul meu, de la locul meu, pericliteaza atat buna functionare a “ansamblului” cu care ar trebui sa ma “angrenez” corect, cat si a intreg subsistemului si implicit al sistemului (micro si macrounivers). Abatandu-ma de la locul pt. care am fost creata si in care ma potrivesc cel mai bine, in orice alt loc m-as afla, nu ma mai pot simti la fel de bine, ci m-as simti inadecvata si m-as trezi chiar exclusa, ca nefiind necesara nimanui acolo. Abatandu-ma de la implinirea rolului meu, devin fie inutila, fie, mai rau, contraeficienta, aducand perturbatii ansamblului caruia apartin. Astfel ca ansamblul, in virtutea bunei functionari, va interveni in reglarea mea. Iar daca deregalrea functionarii mele este prea mare si greu de restabilit, atunci intreg “angrenajul” fie intra in disfunctie, incat nimeni nu se mai simte bine acolo unde se afla, nimeni nu mai are eficienta necesara; fie, pt. autoregalre, insusi ansamblul incearca sa ma elimine din cadrul sau, cautand alte “mecanisme” care sa-mi poata prelua si sarcinile corespunzatoare rolului pe care eu trebuia sa-l indeplinesc. In concluzie, pt. a-mi fie mie insami cat mai bine si pt. a fi bine celor din jur, cu care intru in relatie, este necesar ca eu sa-mi indeplinesc rolul pt. care am fost creata, in locul pt. care am fost creata. De unde pot sti insa care este acest loc si acest rol? Simplu: locul imi este dat, inca de la nastere, iar pe masura dezvoltarii mele si capacitatii de a indeplini rolul in mod mai complex, voi fi dusa de “conjunctura” sau de “soarta” in locurile in care va trebui sa ma aflu in diverse momente de viata, locurile in care am de indeplinit rolul meu. Este suficient sa accept ceea ce mi-e dat si sa vad ce anume am eu de facut acolo, incercand sa indeplinesc cat mai bine ceea ce am de facut. Deasemeni, rolul imi este implementat in strafundul fiintei, eu resimtindu-l, inca din copilarie, ca pe o chemare profunda si constanta de a face anumite lucruri intr-un anume fel. Atunci cand insa ma abat de la locul dat mie, ajung sa fiu exclusa de catre propriul “angrenaj”, astfel ajungand in locuri in care ma simt atat de inadecvata, atat de inadaptata incat nu voi suporta sa raman prea mult, ci voi deveni disperata sa scap de acolo si sa-mi regasesc locul in viata. La fel si cu rolul meu. Atat timp cat mi-l indeplinesc ma simt bine in pielea mea, ma simt utila, constat ca ceea ce fac este eficient, da roade, iar cei din jur sunt multumiti sa colaboreze cu mine, fiindca le este bine in relatie cu mine. Daca insa ma abat de la rolul pentru care am fost special creata, pt. indeplinirea caruia mi s-au dat, inca de la insufletirea mea, toate calitatile necesare, sub forma de “talente”, potential (fizic, intelectual, afectiv etc) al personalitatii, atunci, incep sa fac lucruri care “nu-mi mai ies”, devin ineficienta sau chiar contraeficienta in ceea ce fac, incepe sa-mi “mearga totul pe dos”, intru in tot soiul de conflicte cu cei din jur. In mod evident, este dezirabil ca sa raman “la locul meu” si sa imi indeplinesc rolul cu cat mai multa constiinciozitate, in caz contrar am numai de suferit. Privind in jurul meu, am uneori impresia ca alte “mecanisme” sunt amplasate in locuri mai confortabile, sau au roluri mai usoare ori mai importante, ca ele au primit mai multe “talente”, un potential mai mare si astfel ele sunt mai valoroase sau mai avantajate. Dar asta este FALS! Iata de ce Mie mi se pare ca locul altora este mai confortabil, doar atata vreme cat eu insami nu ma simt confortabil, iar asta este dovada ca, de fapt, eu insami nu mai sunt in locul pentru care am fost creata special, in timp ce aceia care sunt “la locul lor” se simt, in mod evident mult mai bine decat mine. Poate fi insa si vorba si de situatia in care eu, desi sunt acolo unde trebuie si imi indeplinesc rolul, apar factori perturbatori generati de incalcarea locului si rolului lor de catre alte "mecanisme" din angrenajul caruia apartin, ori chiar intruziunea unor "mecanisme" deviate de la locul lor. In acest caz, imi revine si rolul auxiliar de interventie reglatoare asupra acestora si a angrenajului in ansamblu. Poate fi suficienta uneori simpla mea interventie directa. Alte ori e nevoie de mobilizarea mai multor "mecanisme" vecine. Iar alte ori de apelul la instantele reglatoare divine. Daca mie mi se pare ca altii au un loc mai confortabil, el nu este un loc mai bun in general ci doar un loc potrivit al cel;or care se afla acolo si, totodata un loc in care nu se afla (cel putin atunci cand eu privesc intr-acolo) factori perturbatori. Dar daca eu m-as duce acolo, eu insami as deveni factorul perturbator care strica armonia, facand sa nu mai fie bine pt. nimeni si nici pt. mine. Eu, vazandu-i multumiti pe cei de acolo, imi pot , din lipsa de experienta si de intelepciune, ca si eu as fi multumita daca as fi in locul lor. Dar daca reusesc cumva sa ajung in acel loc, descopar ca el este ori prea stramt, ori prea larg pt. mine. Descopar acolo, in jur, “mecanisme” cu care eu nici nu ma prea pot angrena eficient, deoarece ele nu-s construite pe masura mea si nici eu pe masura lor. Iar daca incerc sa-mi indeplinesc ACOLO rolul pt. care am fost creata eu, descopar ca nu pot face asta deoarece buna functionare a subansamblului aflat in acel loc, necesita un alt fel de rol decat cel pt. care eu am primit toate calitatile necesare. In timp ce pt. acest “alt rol” eu nu am calitatile necesare, astfel incat daca m-as incapatana sa-l preiau, nu as face-o deloc eficient. Astfel, eu as ajunge sa ma simt mereu inadecvata, iar subsistemul, incurcat de ineficienta mea, m-ar rejecta. Deci fiecare are un loc al sau pe lumea asta si un rol al sau, functie de care a primit tot potentialul necesar pt. a-l indeplini perfect. Cine are un loc mai larg, are si un gabarit mai mare; cine are un rol mai complex are si “talente multiple” dar si responsabilitati mai mari. Pt. nimeni nu e mai confortabil fiindca se afla intr-un loc anume ori fiindca are anumite talente, ori fiindca are un anumit tip de rol. Ci pt. fiecare e maxim confortabil doar daca se afla acolo unde ii este menit sa fie si face corect ceea ce-i este menit faca. Nimeni nu este mai valoros decat altii. Ci fiecare are valoare maxima daca este unde trebuie sa fie si face exact ceea ce are de facut. Nimeni nu face ceva mai important decat ceilalti. Fiindca tot ceea ce este necesar a fi facut are exact aceeasi importanta: cea de a regla si asigura buna functionare a subsistemului din care face parte, iar impreuna cu acesta al intregului sistem. In afara sistemului, elementul nu mai are niciun rol, nicio valoare, niciun rost. Pai daca stiu toate acestea, atunci de ce sufar? De ce nu stau “la locul meu” si sa-mi fac “treaba mea”, pt. a-mi fie bine mie si a face sa le fie bine celor din jurul meu? Ei bine, mi-am dat seama ca adesea ma abat de la locul si rolul meu deoarece ma las ispitita sa ies de acolo. Acesta ispita poate aparea sub forma atractiei catre falsa idee ca un alt loc ar putea fi mai confortabil, ca un alt rol ar fi mai important, ar da o mai mare valoare celui care-l indeplineste. Dar daca am inteles deja ca acesta idee este falsa, atunci sunt ce ma impiedica sa-mi indeplinesc rolul? Acesta piedica se poate datora atat alor "mecanisme" din angenajul social cu care trebuie sa conlucrez, "mecanisme" care, la randul lor, s-au abatut deja de la rolul si locul lor, cat si unei posibile perturbatii de tip “batz in roata”, produsa prin imixtiunea unui mecanism starin care nu se afla la locul sau in angrenajul din care fac eu parte. Daca insa, celelalte mecanisme reusesc sa nu se lase ispitite si raman “la locul lor” facandu-si “rolul” lor, atunci ispita care sa ma scoata din locul si rolul meu, poate veni ca un shok, ca o lovitura din afara sistemului, neasteptata (boli, dezamagiri etc), care sa ma destabilizeze. Cine este autorul tuturor acestor ispite directe ori indirecte? Pai cine altul decat ingerul cazut, care face tot ce poate sa incerce sa impiedice, prin orce mijloace, buna functionare a sistemului. Atunci cand perturbarea mea este mai mica, in virtutea inertiei, ma pot redresa automat Daca este ceva mai mare, cat timp o constientizez, ma pot redresa singura, cu un efort de vointa. Iar constienta raman, doar daca raman atenta la cea ce fac, vigilenta la ceea ce se intampla in jurul meu, in conexiune cu ingerul meu pazitor care este avertizorul meu, “constiinta mea externa”. Cand insa perturbarea imi depaseste fortele –si, fireste ca marele amagitor are forta mult mai mare decat a mea, ce mai pot face? Un singur lucru: sa strig dupa ajutor la “mecanicul de intretinere” adica ingerul meu pazitor care poate interveni direct, sau poate cere ajutorul superiorilor sai ierarhici, ori pot striga pe insusi Creatorul meu, sa vina sa-l indeparteze pe raufacator de lanaga mine si sa am repuna la locul meu, "reparata". Acest strigat de ajutor este rugaciunea fierbinte. Concluzie: Am fost creata ca fiinta perfecta, inzestrata cu toate calitatile, pentru a indeplini un rol anume intr-un loc anume, necesar mentinerii bunei functionar a sistemului creeat de Dumnezeu. Ca un "mecanism" perfect constiutuit dintr-un "hard" numit trup, facut din materie organica (aceasta avand cea mai mare posibilitate de engramare si prelucrare a informatiilor, de autoreglare, adaptare maleabila si dezvoltare; si dintr-un "soft" numit suflet, care este duh din Duhul lui Dumnezeu, duh datator de viata, dar si cel care contine si-mi implementeaza toate informatiile privind rolul meu cat si toate potentialitatile necesare pt. a-l putea indeplini perfect (talente, anumit nivel de sanatate etc). Cat timp raman “la locul meu” si-mi indeplinesc cu constiinciozitatre rolul meu, sunt valoroasa, am relatii bune cu mediul meu si cu cei din jur si ma simt foarte bine in pielea mea si in mediul meu. Pot pastra acest loc si indeplini acest rol, doar daca atunci cand apare o ispita perturbatoare, eu o sesisez –fiind mereu vigilenta (vigilentza = trezvie, nu?); si strig dupa ajutor catre Domnul si catre ingerul pazitor, catre sfinti care au rolul de a “amplifica” vocea mea si a-mi purta rugaciunea catre Domnul, chair daca eu nu strig destul de tare, adica nu ma rog cu suficienta ravna si credinta. Dar pentu a-mi putea pastra vigilenta treaza, eu trebuie sa ma feresc si singura de ispitele cele mici macar, cele care intra pe calea trupului si a mintii, prin neinfranare. De aceea trebuie sa-mi infranez trupul si sa-l curat de rautati si toxinele care-l ingreuneaza, prin posturi; trebuie sa-mi curat mintea si sufletul prin spovedire si impartasire, prin rugaciune permanenta. Nu am pe cine invidia, nu am de ce sa-mi doresc ceea ce nu mi-a fost menit, deoarece nici nu m-ar putea face fericita pe mine acele lucruri ori situatii. Iar daca ma revolt pe alte “mesanisme” din angrenajul meu care imi perturba mie functionarea, e suficient sa-mi amintesc faptul ca ele insele au fost ispitite sa-si abandoneze locul si rolul si astfel ele insele se afla in suferinta, astfel ca e in interesul comun sa le ajut cat pot, inclusiv strigand si pt. ele dupa ajutor la Domnul, ca ele sa revina la locul si rolul initial. Astfel revolta se va topi in intelegerea profunda si in actiune benefica. Daca ma revolt pe marele ispititor, atunci trebuie doar sa strig catre Domnul sa ma scape din ghearele lui, iar revolta mea se topeste in rugaciune prin care imi si vine sprijinul necesar pt. autoreglare. Daca insa eu ma las ispitita, voi ajunge sa fiu aruncata dintr-un loc in altul sa fiu rejectata de multe alte “mecanisme” cu care nu ma pot angrena corect, pana ce voi fi grav "avariata". Iar cand devin atat de deteriorata incat sa nu mai pot indeplini rolul meu initial nici daca as reusi sa-mi reiau locul menit, atunci sistemul nu mai poate face nimic util cu mine decat sa ma dea la “retopit” ca in locul meu, din materia mea prima sa fie creat un alt “mecanism” perfect. In acest caz eu, ca persona, dispar definitiv. Oare asta vreau? Sau vreau doar sa ma simt bine in pielea mea si inviata mea, sa ma simt utila si valoroasa? In masura in care imi dau seama ce este cel mai bine pt. mine, voi actiona in consecinta. Totul este insa sa o fac in timp util, inainte de a deveni mult prea grav deteriorata si irecuperabila.
Posted on: Mon, 01 Jul 2013 12:51:35 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015