Acum un an, întors de la clinica va scriam coplesit de emotie... "Dupa 9 luni de aşteptare, de pregătiri, de frământări, de gânduri, de vise şi de emoţii, nimic nu mi-a sugerat cum va fi cu adevarat clipa când voi fi invitat sa îmi ţin pentru prima dată copilul în braţe. Şi oricât m-aş strofoca să le explic altora, nu cred că aş putea să transmit emoţiile care m-au învăluit. Ştiu că pentru cei care au mai trecut prin asta pare ceva normal, dar mie mi s-a părut o senzaţie absolut imposibil de redat prin cuvinte, deşi – vedeţi bine – asta încerc. Nici nu ştiu cui să-i mulţumesc mai întâi... Totuşi, Dumnezeu ne-a binecuvântat şi am simţit toată dragostea Lui, tocmai când începuserăm a ne pierde un pic speranţa de a mai fi vreodată părinţi. Şi asta ne-a întărit şi mai tare, iar micuţei Antonia îi vom împărtăşi credinţa noastră. Dumnezeu lucreză aici, pe Pământ, prin trimişii săi. Iar pentru lucrarea aceasta ne-a trimis în cale o persoană căreia îi mulţumim nespus de mult – D-na Dr. Ioana Gâdiuţă. Dânsa, deşi extraordinar de modestă, a etalat un profesionalism absolut, urmându-şi cu rigoare, calm şi blândeţe obiectivul – acela de a face din doi tineri, aproape deznădajduiţi, nişte părinţi gâtuiţi de emoţie, cu lacrimi de fericire pe obraji. Şi noi, oamenii mari, simţim uneori că suntem neajutoraţi. Dar ei, copiii noştri, când vin pe lume, sunt expresia vie a strigătului disperat după ajutor. Nu m-am gândit niciodată la asta, până nu am văzut-o pe Antonia câtă nevoie are de noi. (Deşi pot spune că e o fetiţă minunată, puternică, voinică, cu o greutate si o lungime capabile să-i asigure deja autoritatea printre ceilalţi bebeluşi de lângă ea: 3,400 kg si 53 de cm, cu nota 10 la naştere). Şi, dacă stau bine să mă gândesc, nevoile acestea vor creşte pe măsură ce şi ea va creşte. Îţi pui atunci firesc întrebarea: „De ce există pe lumea asta şi copii fără părinţi?” Răspunsul va fi însă acelaşi ca şi la întrebarea pe care ne-o puneam şi noi până nu de mult: „De ce există pe lumea asta şi părinţi fără copii?” Pentru aceşti nefericiţi părinţi şi copii, noi, ceilalţi care ne bucurăm azi trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să-i ajute şi să-i ocrotească şi pe ei. Deci răspunsul este : „...pentru că Dumnezeu îi va iubi mai mult, şi îi va avea în ocrotirea şi binecuvântarea Lui.” Suntem o familie normală şi nu vrem a fi consideraţi exagerat de religioşi, dar când aştepţi cu atâta sete o asemenea bucurie, trebuie să îţi ridici privirea către cer, acolo de unde ţi-a venit atâta binecuvântare şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu. Nu cred că le-a mai fost dat ochilor mei să vadă până acum o imagine mai frumoasă şi mai înduioşătoare decât aceea în care am zărit-o pe Ramona, soţia mea, ţinându-o în braţe pe Antonia. Îi săruta plângând mânuţele micuţei şi o dezmierda dulce, cu vorbe calzi izvorâte din adâncul sufletului ei de MAMĂ... Nu poţi să te ţii mândru în faţa unei icoane, ci trebuie să te închini ei – aşa cum o faci în faţa Maicii Domnului – şi să-i cazi în genunchi murmurând în taină o rugăciune. Şi am simţit şi eu cum în faţa acestei scene mi se înmoaie picioarele, iar grumazul mi se sufocă. Ramona are marele merit de a o fi născut pe Antonia. Însă Antonia îl are pe acela de a ne fi renăscut pe amândoi. E atât de micuţă, încât, pe moment, ţi-e frică să te şi uiţi la ea, de teamă să nu-i faci vreun rău. Dar, aşa micuţă cum e ea, a reuşit să ne unescă mai trainic, să ne înveţe să ne preţuim mai mult, ba chiar să facă timpul ăsta mereu grăbit şi lumea asta a noastră nebună să se oprească în loc. De când am văzut-o pentru prima dată, nu-mi mai vine să plec de lângă ea. Stăm de atunci şi o privim , nu ne mai saturăm, ne minunăm şi o mângâiem. Ea simte că-i admirată şi face tot felul de „feţe” stârnind când milă, când râs, când plâns... Fireşte nu sunt nici primul, nici ultimul om a cărui viaţă şi gândire se schimbă odată cu apariţia primului copil. Dar am vrut să impărtăşesc cu voi acest moment, fiindcă mi-aţi fost alături în tot acest timp, fiindcă m-aţi întrebat adesea cum mă simt aşteptându-mi primul copil, m-aţi incurajat şi mi-aţi urat lucruri extraordinar de frumoase. Iar acum, revin la voi şi vă confirm ca momentul e fără egal şi de neînchipuit. Intensitatea emoţiei nu are echivalent în niciun alt domeniu de viaţă. Sunt fericit, împlinit şi mândru...
Posted on: Wed, 17 Jul 2013 20:06:00 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015