Adeseori, La Adormirea Serii, sufletul ei primea faţă de munţi o uşurare, cu toate că ziua de azi era dură şi cea de mâine necunoscută. Dar, când se-ntuneca bine şi mân a preotului se ridica peste grădina mică a morţilor, Ea Singură, Dreaptă, cu prea puţinele fiinţe familiare ale nopţii- adierea rozmarinului şi funinginea de la coşuri- la marginea mării veghea Într-altfel frumoasă! Vorbe abia şoptite de valuri sau pe jumătate ghicite într-un foşnet şi altele care seamănă cu ale morţilor şi se sperie printre chiparoşi ca nişte zodii ciudate, învârtindu-se în jurul capului ei magnetic i-l aprindeau. Şi una O limpezime de ne-nchipuit lăsa, în adâncul lăuntrului ei, ca să se vadă adevărata privelişte Acolo unde, alături de fluviu, luptau cu Îngerul oamenii negri, arătând în ce chip frumuseţea se naşte Sau ceeea ce noi, altfel, numim lacrimă Şi-atât cât ţinea meditaţia ei, simţeai, îşi revărsa chipul ce strălucea cu amarul din ochi şi cu pomeţii obrajilor imenşi ca de hetairă Întinşi până-n extremele puncte ale constelaţiilor Marelui Câine şi Fecioarei "Departe de molima oraşului, lângă ea am a visat o putietate, unde lacrima să n-aibă înţeles şi unde singura lumină şă vie din văpaia care-mi mistuie toată fiinţa. Umăr la umăr amândoi împreună să rezistăm la povara celor ce vor veni, juraţi în extrema linişte şi-n domnia astrelor, Ca şi cum n-aş fi cunoscut, agramatul, că tocmai acolo în imensa linişte se-aud cel mai oribile zgomote Şi că, de când singurătatea din pieptul bărbatului a devenit nesuferită, a răspândit şi-a semănat stele!" ODYSSEAS ELYTIS
Posted on: Mon, 22 Jul 2013 07:57:53 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015