Adevărul despre Vlad Ţepeş: cum îşi fideliza armata? - TopicsExpress



          

Adevărul despre Vlad Ţepeş: cum îşi fideliza armata? Permiţând jaful Pentru succesul igienizării clasei politice, adică a boierimii, pe lângă înfricoşarea ei, Vlad Ţepeş avea nevoie şi de sprijinul oştirii sale. Campaniile de jaf în Transilvania, care oficial aveau rolul de a-i aduce pe saşi în tabăra lui Mathias Corvin, apoi de a-i pedepsi pe aceştia şi pe românii din Făgăraş şi Amlaş pentru sprijinirea pretendentului Dan, i-au întărit lui Vlad Ţepeş autoritatea prin fidelizarea oştirii. Orice război în epoca medievală însemna jefuirea celor învinşi. Atât povestirile medievale, cât şi documentele de epocă au consemnat jefuirea regiunilor atacate în campaniile din sudul Transilvaniei. Beneficiarii acestor jafuri erau oştenii lui Vlad Ţepeş, care puteau astfel să se bucure că domnul îi conducea în campanii victorioase. La fel a procedat şi în campaniile antiotomane din sudul Dunării din 1461-1462, când, pe lângă numărul mare al turcilor ucişi, izvoarele consemnează prădarea satelor şi oraşelor prin care a trecut oastea lui Vlad Ţepeş. Adversar al boierilor? Depinde de situaţie Cele mai mari provocări ale lui Vlad Ţepeş în politica internă au fost relaţia cu boierii şi întărirea autorităţii domneşti. Fără sprijinul boierimii niciun domnitor nu putea să guverneze! Orice os domnesc, adică orice urmaş de domn, legitim sau bastard, putea să aspire la tron. Teoretic, el trebuia să fie ales de către ţară. Principiul ereditar-electiv al succesiunii la tron a fost aplicat parţial, deoarece după moartea lui Mircea cel Bătrân (1418) au intervenit întotdeauna puterile vecine, Ungaria sau Poarta Otomană, pentru a-şi impune un domnitor fidel. Disputa dintre cele două puteri suzerane a alimentat anarhia din Ţara Românească, deoarece s-au format diverse partide boiereşti, care, adesea, se regrupau în jurul unui pretendent la tron în momentul în care erau nemulţumiţi de domnitorul în funcţie.
Posted on: Tue, 17 Sep 2013 12:24:50 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015