Am avut bucuria să vizionez meciul aseară, fiind impresionat de echipa noastră până la nivelul la care m-am trezit vorbindu-le în gând, uşor onomatopeic, în noapte. Avizat de cogitorul Hagi de la început că probabil se vor da goluri, clarificându-mi-se, în magistrala lui expunere de silabe că ori batem, ori luăm bătaie ori facem egal, m-am aşezat în faţa televizorului cu încrederea cu care aruncă orăşeanul undiţa în ghiol. De la primele pase echipa mi-a părut coaptă ca o banană uitată în fereastră să atace barajele ulterioare(oricum nişte formalităţi, cu Rusia, Franţa , Croaţia sau alţi clienţi tradiţionali) miza cea mare rămânând, ca de obicei, aducerea titlului mondial la Bucureşti. Portarul impresionant, desprins parcă din Dune, a acţionat ca şi cum ar fi fost protejat de un scut Holtzman - invulnerabil la loviturile puternice (dar din păcate vulnerabil la şututrile moi, pe centru). Linia de fund foarte bine aşezată, adică în jumătatea noastră, manevrea mingea cu abilitate (şi a făcut asta cam în 60% din posesia noastră de 40%), găsind frecvent jucătorul demarcat, de obicei Tătăruşanu. Precişi pînă la atingerea aspesieiîn majoritatea fazelor, s-au dovedit totuşi vag vulnerabili la procedee cum ar fi centrarea între plăvani, driblingul ieniceric sau atacul frontal cu turc încruntat, pe care totuşi nu prea l-au lăsat să tragă de la mai puţin de 10 metri. Coordonaţi ca o orchestră urcînd la deal cu dirijorul în spatele lor au închis în mod impresionant 80-90% din acţiunile turcilor. O notaţie specială pentru Măţel, care, după cum am înţeles din comentariile pertinente de la TV, nu a fost cu adevărat lăudat după meciul cu Ungaria. Poate acum. Despre linia de mijloc este mai greu de vorbit pentru că eu personal nu i-am constatat existenţa (probabil nici turcii). La acest nivel median băieţii nu se pun cu toţi nebunii. Au totuşi ocazional preluări de geniu (nereuşite la limită) precum şi capacitatea de a pasa excelent(din păcate nu la coechipieri). Atacul a funcţionat, şi când zic asta mă adresez oamenilor mai nuanţaţi, care sunt capabili să facă abstracţie de faptul că, efectiv, nu am marcat în poarta turcilor. Mie mi se părea că Bogdan Stancu rezolva fazele cu asiduitatea cu care groparul rezolvă sarcinile de serviciu şi sunt convin că dfacă ar fi primit 3-4 pase singur cu portarul, ar fi înscris măcar o dată, într-o zi bună. În plus este evident că regulamentul de fotbal ar trebui modificat în aşa fel încât o bară să fie considerată gol, măcar la echipa gazdă şi ca fiecare echipă să aibă voie la un gol din ofsaid. La 3-2 pentru noi altfel vorbeam şi altfel îl lăudam pe Măţel. O analiză ar fi imperfectă fără a preamări prestaţia antrenorului, domnul profesor nea Piţi. Faţă de incompetentul de Terim (care probabil le-a spus la ai platitudini fără sens de tipul – luaţi-le mingea, da-ţi-o între voi, apropiaţi-vă de poarta lor şi trageţi cu sete) simpaticul nostru selecţioner i-a învăţat pe ai noştri să îi adoarmă pe turci într-o falsă senzaţie de siguranţă, cedându-le mingea, iniţiativa şi , dacă se poate, punctişoarele. A băgat 11 jucători, fără să se încurce la numărătoare, i-a ales după valoare dar şi frumuşei (mai ales în nocturnă)şi i-a învăţat de bine (dar şi de rău). Cînd a fost să schimbe, a mutat mai decisiv decât ar fi făcut cu jetoanele la black jack, introducând la un moment dat pe titanul de la Krasnodar, Gigel Bucur, cu încrederea cu care Ştefan cel Mare a lansat rezervele lui de plăieşi asupra năvălitorilor, la Războieni. Chiar dacă noi profanii nu l-am văzut pe Gigel Bucur atingând mingea, sentimentul general este că omul a creat o groază de culoare - eu personal nefiind deloc uimit că s-a marcat cu el pe teren). Dar mai ales un om versat ca domnul profesor a ştiut că trebuie conservate energia, suflul şi bulanul acestei echipe pentru meciul cu adevărat decisiv cu Andorra. Că cel Estonia este , din perspectiva meciului de aseară, foarte, foarte greu.
Posted on: Wed, 11 Sep 2013 07:12:05 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015