Am greşit mult până să mă îndrept, dar cu fiecare căzătură am devenit mai înţelept. Am judecat pe alţii pe nedrept, dar mi-am deschis mai tare ochii să înţeleg. Am plâns şi-am strigat a neputinţă, dar m-am ridicat din propria-mi voinţă. Am rătăcit prin locuri nedorite, dar m-am întors acasă cu picioarele obosite. Am crezut că tot ce zboară se mănâncă, când de fapt eu nu crescusem încă. Am călcat prin bălţi şi prin noroi, dar m-am spălat cu lacrimi în şuvoi. Am ajuns departe într-un loc de vanitate plin, dar m-am întors din drum, căci îmi era străin. M-am luptat cu gândurile-mi multe, dar m-am predat, căci inima-mi nu dorea să lupte. Am zburat din mândrie pe culmi înalte şi abrupte, dar m-am trezit o pasăre cu aripile rupte. M-am pierdut în ale lumii lucruri trecătoare, până-n ziua în care a început să-mi cânte…o privighetoare. Am căutat bogăţiile acestei lumi, dar unde căutam eu era doar aur transformat în scrum. Am încetat să mă mai plâng şi-am învăţat să mă ridic râzând Căci te-am găsit pe tine, Doamne, într-o fărâmă de pământ, Într-un strop de rouă, în al păsărilor cânt În căderea ploii şi-ntr-un suflet blând. Îmi ridic braţele acum şi închin aceste versuri în semn de mulţumire, Căci am scris prea mult cu litere de fum şi prea puţin cu versuri de iubire.
Posted on: Mon, 07 Oct 2013 19:41:24 +0000