Am urmărit aproape integral (că spre final a crăpat youtube-ul) întâlnirea de la Cluj Cu Mario Vargas Llosa. Mărturisesc că am făcut-o împins de la spate de unele controverse privitoare la prestația domnului Liiceanu la acea întâlnire. Nu mi s-a părut nimic blamabil în seria de întrebări a domnului Liiceanu, ba chiar dimpotrivă. Senzația e într-adevăr una care poate justifica ranchiuna, chiar dezprobarea publică (nu a mea însă). Ca (din păcate) mulți alți români, Gabriel Liiceanu e tributar drobului de sare, acelei atitudini de care mă lovesc zi de zi când vorbesc cuiva despre noipentrunoi.ro. Nu, pesimismul românesc nu își are loc în marea cultură decât eventual ca generator de dialectică în jurul cazanului de iahnie. Optimismul scriitorului peruan este ceea ce trebuie să găsim indiferent că vorbim despre literatură, despre politică sau despre afaceri. În acest spirit consider că poziția domnului Liiceanu a fost extraordinar de oportună, sacrificându-se (deși nu cred că asumat) pentru a-i da ocazia lui Llosa să strălucească. Probabil că editorul din sufletul lui Liiceanu a simțit instinctiv că asta trebuie să facă, adevărata vedetă a acelei întâlniri fiind, de fapt, Mario Vargas Llosa. Vedeți dialogul aici: youtube/watch?v=fV64q7rVdt0
Posted on: Fri, 14 Jun 2013 12:06:59 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015