Ami nálunk lehetetlen, az máshol nem okoz gondot. Ime az európai gyakorlat az egészségügyben az anyanyelv használata terén. Az RMDSZ törvénytervezetének parlamenti vitájában fel fogjuk használni, az egészségügyi bizottság minden tagja kap egy példányt a dokumentációból. PARLAMENTUL ROMÂNIEI ____________________________________________________________ DEPARTAMENTUL DE STUDII PARLAMENTARE ŞI POLITICI UE DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ ASPECTE REFERITOARE LA UTILIZAREA LIMBII MATERNE ÎN RELAŢIA MEDIC-PACIENT ÎN SISTEMELE SANITARE ALE UNOR STATE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE Studiu documentar Noiembrie, 2013 Documentare şi sinteză: Dana Honciuc – consilier parlamentar Sinteza documentară poate fi accesată direct pe Intranet la pagina Direcţiei studii şi documentare legislativă CUPRINS INTRODUCERE 2 FINLANDA 6 GERMANIA 7 SLOVACIA 9 SPANIA 10 SUEDIA 11 OLANDA 12 UNGARIA 13 INTRODUCERE În anul 1992 a fost semnată, la Strasbourg, Carta europeană a limbilor minoritare şi regionale . Dreptul de a utiliza o limbă regională sau minoritară în viaţa privată şi publică este un drept inalienabil, se supune principiilor cuprinse în Convenţia internaţională a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile civile şi politice şi este în spiritul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a Consiliului Europei şi al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În partea a III-a a Cartei sunt prevăzute măsurile în favoarea folosirii limbilor regionale sau minoritare în viaţa publică, ce urmează a fi adoptate în conformitate cu angajamentele asumate în virtutea paragrafului 2 al articolului 2 în toate domeniile vieţii economice, sociale, culturale. Potrivit art. 13, par.2 din Cartă, statele semnatare au obligaţia “să vegheze ca instituţiile sociale cum ar fi spitalele, căminele de bătrâni, azilurile să ofere posibilitatea de a primi şi de a îngriji, în propria lor limbă, pe vorbitorii unei limbi regionale sau minoritare, care necesită îngrijiri din motive de sănătate, vârstă sau altele” . În ceea ce priveşte drepturile pacienţilor vorbitori ai unei limbi minoritare de a beneficia de servicii medicale în limba maternă trebuie făcută precizarea, care, de altfel, se regăseşte şi în rapoartele Comitetului de experţi, că problematica se desfăşoară pe două mari paliere: în primul rand este vorba despre primirea informaţiilor medicale de către pacienţii vorbitori ai unei limbi minoritare şi, în al doilea rând, despre serviciile propriu-zise de sănătate. Cercetători ai domeniului au demonstrat faptul că un determinant principal al stării de sănătate a minoritarilor etnici este relaţia cu personalul medical. Diferenţele culturale dintre medici şi pacienţii de altă etnie pot crea dificultăţi în privinţa unei comunicări efective şi a complianţei la tratament, printr-o greşită interpretare a simptomelor pacienţilor şi a dificultăţilor transmiterii cunoştinţelor medicale către membrii comunităţii etnice tradiţionale. Noţiunea de competenţă culturală a fost intens discutată ca o strategie de îmbunătăţire a calităţii îngrijirii şi a eliminării diferenţelor etnice în sistemul medical . Dreptul la informaţii despre starea sănătăţii invocă dreptul pacientului şi a rudelor acestuia de a fi informaţi despre starea sănătăţii, despre procedurile medicale ce i se aplică, despre riscul lor potenţial, eficacitatea terapeutică, metodele de alternativă, precum şi despre diagnosticul, pronosticul şi mersul tratamentului, despre recomandările profilactice. Pacientul are dreptul să consulte datele obiective, înscrise în fişa de observaţie medicală sau în alte documente care îl privesc. În mod cu totul evident, acest drept al pacienţilor este mult mai corect transpus în practică în situaţia în care informarea medicală este realizată în limba maternă a pacientului. Statele membre ale Uniunii Europene sunt toate semnatare ale Cartei şi transpun în practică, în grade şi cu metode diferite, prevederile acesteia. Diferenţierile rezidă din multiple raţiuni, printre care sunt de menţionat cele de natură istorică, de aşezare geografică, de natură culturală, economică sau socială. Diferenţieri sau puncte comune în modalităţile de aplicare practică a prevederilor Cartei, toate sunt supuse, în ultimă instanţă, imperativelor de natură financiară, guvernate în această perioadă de desfăşurările şi efectele crizei economice. Majoritatea statelor europene au adoptat o legislaţie specifică, cu scopul de a transpune prevederile Cartei. În ceea ce priveşte utilizarea limbilor materne ale minorităţilor naţionale sau regionale, aceasta nu este totdeauna guvernată de legislaţie medicală; într-o serie de state utilizarea limbii materne în relaţia pacienţi-personal medical este guvernată de către legislaţia naţională referitoare la limba de stat (Finlanda – Legea pentru limbă, Slovacia – Legea pentru limba de stat, Suedia – Legea asupra limbii), limbile minorităţilor naţionale (Suedia – Legea asupra limbilor minoritare şi regionale), minorităţile naţionale (Suedia – Legea minorităţilor, Ungaria - Legea cu privire la dreputrile naţionalităţilor), dar şi de către legile pentru serviciile publice (Spania – Legea pentru serviciile publice). Ca excepţie de la adoptatarea unei legislaţii care să transpună cadrul legal european este Germania. Autorităţile germane au socotit că prevederile Cartei sunt direct aplicabile, prin urmare nu este necesară adoptarea unei legislaţii specifice. Legislaţia naţională este completată, în statele federale sau în structurile teritoriale regionale, de legislaţia specifică la nivel regional/local. Este vorba aici despre legislaţia adoptată de către comunităţile autonome din Spania, despre legislaţia regiunilor lingvistice din Belgia sau legislaţia din Regatul Ţărilor de Jos (Legea pentru utilizarea limbii frisiene în provincial Frisia). Aplicarea practică a prevederilor legale însă este determinată, în primul rând, de posibilităţile de finanţare, fie pentru angajarea personalului vorbitor al limbii minorităţilor unei regiuni, fie pentru angajarea, în cazurile specificate de lege, a unor translatori, fie pentru şcolarizarea specială a personalului medical care activează în regiuni cu populaţie minoritară recunoscută de statul respectiv. Diferenţierile sunt mari şi în această zonă: în vreme ce Suedia alocă 80 milioane coroane suedeze anual pentru sprijinirea folosirii limbilor minoritare în toate domeniile de activitate, Spania şi, în mod suprinzător, Germania, sunt silite să taie din fondurile destinate acestor activităţi. Un alt punct de diferenţiere se situează în aria reminiscenţelor perioadei comuniste, în problematica generală a minorităţilor naţionale şi, în mod special în cazul de faţă, în problematica utilizării limbilor materne ale minorităţilor naţionale în domeniul medical, în relaţia pacient-personal medical. În primul rând, este de constatat faptul că majoritatea statelor foste membre ale lagărului comunist, aplică în relaţia minoritate-majoritate regula procentajului necesar pentru recunoaşterea unei minorităţi naţionale, acesta variind între 20% şi 10% din totalul populaţiei. Legislaţia Suediei, Finlandei, Germaniei nu conţine o prevedere similară. În al doilea rând, este de remarcat faptul că poziţionările oficiale faţă de minorităţile naţionale şi problemele acestora, inclusiv utilizarea limbii materne în sistemul sanitar, este determinată de trecutul istoric ale zonei, de vecinătăţi şi conflicte vechi, redescoperite în perioada crizei economice. Statele Europei Occidentale acţionează în ceea ce priveşte utilizarea limbii materne a minorităţilor naţionale sau regionale pe principii de competenţă economică şi financiară, plus valoare adăugată economiei naţionale. FINLANDA La recomandarea Comitetului experţilor, autorităţile fac eforturi pentru introducerea limbilor minoritare în sistemul sanitar, cu precădere în sistemul de asistenţă de urgenţă, care are la bază Legea pentru limbă din anul 2009. Un raport al Ministerului Sănătăţii din Finlanda subliniază faptul că acordarea serviciilor medicale, în special cele ce au ca obiect copiii, bătrânii sau bolnavii psihic, se face cu rezultate mult mai bune folosindu-se limba maternă a pacienţilor. Revendicările, problemele vorbitorilor de limba suedeză din Finlanda sunt susţinute de către Adunarea suedezilor din Finlanda, partenerul de discuţie al autorităţilor finlandeze. Rapoartele Comitetului experţilor au înregistrat plângerile respectivei comunităţi adresate Adunării suedezilor cu privire la inexistenţa personalului medical cunoscător al limbii suedeze, în zonele locuite de această comunitate. La aceasta se adaugă lipsa informaţiilor cu privire la domeniul sanitar în limba sudeză, insuficienta semnalizare a spitalelor sau punctelor de prim ajutor în limba suedeză, faptul că operatorii şi recepţionerii nu au suficiente cunoştinţe de limbă suedeză, ca atare, în numeroase situaţii, întregistrarea pacienţilor nu se poate face decât în limba oficială. De asemenea, sunt reclamaţii cu privire la lipsa personalului medical din aria îngrijirii copiilor, care să aibă cunoştinţe de limba suedeză. Neajunsurile semnalate Adunării suedezilor nu reprezintă caracteristica unei administraţii care a pus la punct în mod exemplar un sistem de recrutare a personalului medical care să poată utiliza limba maternă a pacienţilor din zonele locuite de minorităţile recunoscute în Finlanda. Una dintre probleme care persistă în această arie este dificultatea recrutării operatorilor vorbitori de limba suedeză pentru serviciile de urgenţă. Existenţa unui dicţionar suedez de termeni medicali, distribuit în 30.000 de exemplare şi destinat personalului medical vorbitor de finlandeză din zonele locuite de pacienţi suedezi este o dovadă a eforturilor autorităţilor locale în acest sens. GERMANIA Germania este considerată exemplară pentru modul de implementare a recomandărilor Cartei europene a limbilor minoritare şi regionale, problemele rezidând doar în aria de împărţire a competenţelor între nivelul federal şi cel al landurilor. Remarcabile sunt campaniile de informare cu privire la limbile minoritare şi regionale, care au fost publicate şi distribuite prin intermediul a şapte broşuri răspândite pe întregul teritoriu federal. Punerea în aplicare a prevederilor Cartei a fost îngreunată nu de către voinţa administraţiei federale sau a landurilor, ci de problemele de natură financiară, urmare directă a crizei economice care a afectat şi Germania (Landul Schleswig-Holstein, unul dintre cele mai potente din punct de vedere economic, a fost nevoit să taie din alocările locale, ceea ce a afectat în mod normal şi minorităţile naţionale, respectiv minoritatea daneză). Oricum, autorităţile germane au sublinia faptul că nu au fost adoptate prevederi legale pentru implementarea Cartei, considerând că aceasta este direct aplicabilă şi că accentul trebuie pus pe aplicarea practică a prevederilor. Responsabilitatea în acest sens revine landurilor. În ceea ce priveşte aplicarea celui de al 13-lea principiu cuprins în Cartă, se manifestă necesitatea ca landurile să ia măsuri pentru implementarea unor limbi minoritare (sorbiana, germana de jos, frisiana etc.) în sistemul de sănătate şi îngrijiri sociale. Landurile lasă, de cele mai multe ori, serviciilor sociale, dreptul de a selecta personalul medical, singura cerinţă legală fiind cea legată de competenţele profesionale, nu de cele lingvistice. Astfel, în unele zone, utilizarea unei limbi minoritare a unei comunităţi lingvistice din respectivul teritoriu, devine mai mult o chestiune de şansă, decât de politică de resurse umane. Aceasta este situaţia în Hamburg în ceea ce priveşte germana de jos. În Pomerania, personalului angajat în casele de bătrâni i se cer informaţii cu privire la limbile minoritare cunoscute, fără ca aceste cunoştinţe să facă parte din condiţiţiile de selecţie. Cunoaşterea germanei de jos este o cerinţă în unele programe specifice, subvenţionate, de la nivel federal şi de land. Cheia înţelegerii problemei este, însă, aspectul financiar. În vreme ce o serie de landuri se văd obligate de criză să taie din alocaţiile destinate impementării Cartei, în Saxonia, de exemplu, sunt destinate fonduri substanţiale pentru sprijinirea limbii sorbiene, prin intermediul Fundaţiei pentru limba sorbiană, care acţionează şi pentru implementarea acesteia în sistemul sanitar al landului. SLOVACIA Slovacia a transpus la nivel naţional prevederile Cartei printr-o serie de legi şi reglementări legale. Legea cu privire la limba de stat, modificată în 2011, prevede că, în mod obişnuit, comunicarea în sistemul de sănătate se face în limba slovacă, dar se poate desfăşura şi în limba maternă a pacientului dacă există un interlocutor vorbitor al limbii sale; personalul medical nu are obligaţia de a folosi limba minorităţii într-o anume regiune din Slovacia, unde populaţia minoritară depăşeşte 20% din totalul populaţiei. Legea cu privire la limbile minorităţilor naţionale, modificată în anul 2011, prevede că persoanele aparţinând minorităţilor naţionale îşi pot folosi limba maternă în relaţiile cu personalul medical sau cu personalul din instituţiile de asistenţă socială sau de protecţie a copiului în municipalităţile în care respectiva minoritate reprezintă cel puţin 20% din ansamblul populaţie, “în măsura în care condiţiile din respectiva instituţie o permit”. Prin urmare, nu există o obligaţie legală pentru instituţiile medicale şi de asistenţă socială de a asigura folosirea limbii materne, iar explicaţia este mai mult de natură financiară: nu există fonduri pentru şcolarizarea personalului vorbitor al unei limbi minoritare sau pentru angajarea unor translatori. Teoretic, se acceptă posibilitatea angajării personalului de acest tip sau funcţionarea unor cursuri pentru învăţarea acestor limbi, ca posibilă soluţie, dar posibilităţile financiare nu permit aceste iniţiative. SPANIA Spania este printre statele semnatare ale Cartei şi a adoptat legislaţia necesară transpunerii la nivel naţional a prevederilor documentului european. Organismul naţional care are în atribuţiuni analiza, monitorizarea şi coordonarea activităţilor generale ale adminstaţiei statului referitoare la utilizarea limbilor naţionale în comunităţile autonome este Consiliul limbilor naţionale din cadrul Administraţiei generale a statului, dar toate aspectele legate de utilizarea limbilor minoritare şi regionale în domeniul medical intră în competenţa comunităţilor autonome, singurele îndrituite în această direcţie. Este de subliniat faptul că, în pofida existenţei unui cadrul legislativ adecvat, criza economică care a afectat în mod deosebit Spania s-a repercutat şi în domeniul în discuţie, determinând serioase restricţii bugetare şi în domeniul politicii ligvistice a guvernului spaniol, respectiv reevaluarea obiectivelor propuse în ceea ce priveşte protecţia limbilor minoritare şi regionale (de exemplu, suspendarea unor proiecte relative la formarea translatorilor, ceea ce afectează şi domeniul medical). Pe lângă aspectele legate de criza economică, constatările Comitetului experţilor conduc la concluzia că, la nivelul unor comunităţi, serviciile medicale în limbile minoritare nu sunt disponibile din variate raţiuni - este cazul limbii catalane sau limbii basce. Deşi Institutul pentru administraţie publică din Navarra oferă cursuri de limba bască pentru a putea oferi servicii specializate în spitale, azile, spitale de copii etc., iar unele informaţii în domeniul sănătăţii sunt oferite în limba bască, nu există o politică coerentă care să asigure utilizarea constantă a acestei limbi în domeniul sanitar. Situaţia expusă conduce, nu de puţine ori, la procese. În Pamplona, Tribunalul administrativ a avut de soluţionat o cauză privitoare la serviciul public de sănătate, decizia fiind în favoarea minorităţii basce: într-o aplicaţie pentru un job pentru asistente specializate, limba bască nu a fost luată în consideraţie, în pofida faptului că respectivul job era într-o zonă de vorbitori de limba bască. În cele mai multe cazuri, limbile minoritare (bască, catalană, valenciană, galiciană etc.) nu sunt cerinţe în recrutarea cadrelor medicale din zonele în care aceste limbi se vorbesc, ci constituie doar un avantaj la angajare. Legea 2/2009 cu privire la serviciile publice din regiunea autonomă aboleşte necesitatea examinării în limba galiciană pentru anagajarea în serviciile publice, ceea ce se aplică şi personalului medical. SUEDIA Suedia a ratificat în anul 2000 Carta europeană a limbilor minoritare şi regionale, care a intrat în vigoare în acelaşi an. În vederea transpunerii prevederilor acesteia la nivel naţional, a fost adoptată strategia naţională “From Recognition to Empowerment – the Government’s Strategy for the National Minorities”, care are ca şi coordonate fundamentale legislaţia, finanţarea şi monitorizarea. Legislaţia este constituită de: Legea asupra limbilor minoritare şi regionale (2009:724); legea acoperă limbile sami, finlandeză şi meänkieli, în relaţia lor cu autorităţile naţionale, administrative şi judiciare; Legea asupra limbii (2009:600), potrivit căreia suedeza este principala limbă oficială a statului, alături de care sunt recunoscute celelalte limbi minoritare şi regionale, aşa cum apar ele prevăzute în Cartă; Legea minorităţilor garantează drepturile fundamentale ale minorităţilor naţionale şi regionale. În ceea ce priveşte finanţarea, o sumă anuală de 80 milioane de coroane suedeze este alocată pentru sprijinirea activităţilor referitoare la limbile minoritare şi regionale, inclusiv pentru implementarea legislaţiei în domeniu. Transpunerea în practică este monitorizată de către Consiliul de administraţie al oraşului Stockholm şi de către Parlamentul Sami . Prin legislaţia în domeniu, din anul 2009 este extinsă aria administrativă a celor trei principale limbi minoritare. Autorităţile locale acţionează pentru creşterea vizibilităţii acestor limbi, prin diferite mijloace, printre care şi website-uri în limbile respective; rezultatul a fost o mai accentuată recunoaştere a minorităţilor în cadrul respectivelor comunităţi, creşterea dorinţei de a învăţa limbile respective în scopul utilizării acestora în administraţia publică, în domeniul medical cu precădere. OLANDA Regatul Ţărilor de Jos este semnatar al Cartei europene a limbilor regionale şi minoritare. Autorităţile olandeze fac eforturi pentru transpunerea prevederilor Cartei la nivel naţional, fără ca aceasta să poată fi considerată a se afla la un nivel satisfăcător, în pofida existenţei unui cadru legal şi de reglementare; autorităţile competente în domeniu sunt cele de la nivel local. Legea pentru utilizarea limbii frisiene (Wet gebruik Friese taal), spre exemplu, prevede că olandeza şi frisiana sunt cele două limbi oficiale în provincia Frisia. În ultimii ani, provincia Frisia a făcut eforturi, inclusiv eforturi financiare, pentru a crea şi susţine activitatea Insitutului Afûk, pentru promovarea limbii frisiene în instituţiile de sănătate. Medici generalişti, stomatologi, psihoterapeuţi etc. au fost informaţi de către respectivul Institut cu privire la posibilitatea de a utiliza limba frisiană în serviciile de sănătate. Potrivit statisticilor întocmite de către Institut, 60-70% din centrele de sănătate deţin materiale care stimulează utilizarea limbii frisiene în sănătate, iar 50% dintre instituţile de sănătate au un vorbitor de limbă frisiană în rândul personalului medical. Oricum, Comitetul experţilor a fost informat de către autorităţile locale că introducerea unei politici lingvistice adecvate şi coerente în serviciile de sănătate este împiedicată de absenţa unor direcţii legislative clare în această problemă. UNGARIA În ultimii ani, Ungaria şi-a adaptat legislaţia naţională în domeniu la cerinţele Cartei europene a limbilor minoritare şi regionale: - Art. XXVII din Legea fundamentală prevede faptul că minorităţile entice şi naţionale au dreptul de a-şi folosi propria limbă, de a-şi cultiva moştenirea culturală şi de a beneficia de educaţie în limba maternă. De asemenea, au dreptul de a-şi stabili administraţii locale şi naţionale proprii; - Legea cu privire la drepturile naţionalităţilor din 2011 stabileşte posibilitatea pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale de a-şi folosi limba maternă în relaţia cu administraţia, în procedurile civile sau penale, în Parlament sau adunările locale, de a primi informaţii în limba maternă; - În Legea asupra sănătăţii se prevede faptul că oricând poate fi solicitat un interpret pentru persoanele vorbitoare ale unei limbi minoritare.
Posted on: Tue, 19 Nov 2013 18:00:40 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015