Andrei a fost primul apostol, „cel dintâi chemat”, frate cu - TopicsExpress



          

Andrei a fost primul apostol, „cel dintâi chemat”, frate cu Simon Petru. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deși Sfântul Apostol Andrei era iudeu. Conform Tradiției Bisericii sorții au căzut pentru Sfântul Apostol Andrei sa meargă în părțile Mării Negre cunoscute pe vremea aceea ca Scythia (Dobrogea). Sf. Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras; nu exista mărturii certe ca ar fi fost răstignit pe o cruce în forma de X. Este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc. Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Paraiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care dovedesc trecerea Apostolului pe aceste meleaguri.
Posted on: Sat, 30 Nov 2013 13:27:16 +0000

Trending Topics



Tempest Mech:31 33 34 33 00 00 00 00 00 00 00 00 00 00 00 00
SAD BUT TRUE ~ HOW TO BECOME A BAD LOSER Av Helene - 2013-10-24
It is with great sadness that we bring the sad news that a long

Recently Viewed Topics




© 2015