Angela Merkel este vazuta de Americani ca "principalul inamic al - TopicsExpress



          

Angela Merkel este vazuta de Americani ca "principalul inamic al Europei": În timp ce SUA și Japonia au ieșit din recesiune, statele euro se află în cel de-al șaselea trimestru de cădere economică fără oprire. Cei peste 300 de milioane de locuitori ai UE retrăiesc coșmarul Marii Crize din 1930, în vreme ce autoritățile repetă cu obstinație aceleași greșeli care au prăbușit economia acum 80 de ani, scrie New Yorker. Articolul este devastator pentru politicienii de la Bruxelles și pentru promotoarea austerității,Angela Merkel . Avertisment în SUA: Merkel,cel mai mare pericol pentru euro. Austeritatea duce la default sau la revolu?ii anti-UE Criza datoriilor suverane a fost o minciună, cea mai mare mistificare din istorie, se arată în articol. Nu cheltuielile din sistemul public au declanșat criza datoriilor suverane, ci faptul că statele euro au preluat la datoria publică datoriile băncilor private. Modelul economic impus de Germania va duce fie la un colaps continental, fie la o serie de revoluții în statele membre, care vor dezintegrea UE. Americanii o acuză pe Merkel de imoralitate, odată ce a transferat săracilor povara salvării bancherilor, dar și de lipsă de viziune. Germania refuză planurile de stimulare economică, solicitând doar austeritate, fără să țină seama că exporturile germane depind de țări mai puțin performante de pe continent. Germanii vor cădea odată cu restul Uniunii, dacă mai continuă politicile de austeritate. Alianță monstruoasă între bancheri și guvernul german Austeritatea impusă cetățenilor este cea mai mare greșeală în criză, cred americanii. Autoritățile europene spun că fără austeritate nu poate fi menținut euro. Analiștii ziarului New Yorker avertizează că tocmai austeritatea este cea mai mare amenințare a monedei comune. Dacă recesiunea mai durează, instabilitatea politică va arunca în aer zona euro, cu tot cu fragila sa monedă comună. Jurnaliștii citează dintr-o recentă carte a lui Mark Blyth, profesor de economie la Universitatea Brown, “Austeritatea: Istoria unei idei periculoase . Rădăcinile acestui curent vin din perioada Iluminismului, scrie Blyth. În cazul Europei anilor 2000, austeritatea este generată de o alianță monstruoasă între finanțiști, guvernatorii băncilor centrale și politicienii germani, care au impus o politică nefastă pentru populație și inefientă pentru rezolvarea crizei. Criza datoriilor suverane, o minciună Principala mistificare cu care a fost păcălită populația ține de așa numita criză a datoriilor suverane. În realitate, criza datoriilor a fost generată de sectorul privat, nu de cel public, arată Blyth. În 2007, datoria publică în Irlanda era de 12% din PIB, în Irlanda și 26%, în Spania. Doar în Grecia și Italia se înregistrau cifre mai mari, dar pe ansamblu, zona euro nu era îndatorată semnificativ. La debutul crizei imobiliare și apoi al celei financiare, Europa a luat hotărârea să salveze băncile private, preluând datoriile acestora. Dintr-o dată, țările din zona euro au devenit supraîndatorate. În loc să recunoască adevărul, politicienii europeni au spus că scăparea de sub control a cheltuielilor publice a generat criza. Blyth consideră această campanie de propagandă drept cea mai mare mistificare din istorie. O imensă campanie de publictate înșelătoare a determinat populația să creadă că datoriile țărilor sunt generate de sectorul public, nu de greșelile și lăcomia băncilor private, apărate de politicienii europeni.
Posted on: Thu, 13 Jun 2013 01:41:59 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015