Ar fi penibil să te privesc cum pleci, Cum te strecori printre pomii din grădină, Să-ți rătăcească umbra pe poteci, Și gândul ce mi l-ai dăruit tu mie. Un semn pe coastă să-ți crestezi, De aducere aminte; O să te vindec masând cu pastă de frunze veștezi, Și baie o să facem în cuvinte. Iar în vremuri de restriștii, Să te întreb de ce îmi zâmbești tristă, În tocul ușii au mai rămas doar așchii, Și în locul tău, o chitaristă. Tu, vicleană creatură, Devorator de fraged invizibil, S-a terminat, s-a scurs ultima picătură, Dar să te las să pleci, aș fi penibil.
Posted on: Wed, 20 Nov 2013 19:42:38 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015