Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât - TopicsExpress



          

Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens. Mircea Eliade youtube/watch?v=aNxY_8sHOjg Nu am sa uit serialele cu Carl Sagan, cunoscut astronom și astrofizician american, și-a adus o mare contribuție la promovarea și popularizarea științei. A fost pionier al exobiologiei și fondator al programului de căutare a inteligenței in Univers (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Este cunoscut în lumea întreagă datorită cărților sale cu temă științifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: Călătorie în Univers, cel mai vizionat program al televiziunii PBS înainte de 1990. Odată cu acest serial a fost publicată și o carte cu același nume. Sagan a scris și romanul Contact care a fost ecranizat în 1997, având-o în rolul principal pe actrița Jodie Foster. A fost de asemenea autor, coautor sau editor a peste 20 de cărți, și a publicat peste 600 de lucrări științifice și articole.
Posted on: Tue, 02 Jul 2013 16:30:47 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015