Arhiva lui Vasile Mureşan-Murivale Iolanda Malamen Există artişti pentru care comunicarea mesajului vizual într-un spaţiu plin de viaţă pe care-l tratează cu neasemuită autoritate şi generozitate, reprezintă cea mai aplicată promulgare a noţiunii de imaginaţie şi efort Ei sunt structuri racordate la toate frămîntările şi (in)justeţele timpului, opera lor fiind un seducător şi vulcanic amestec de trecut prezent dar, mai ales viitor. Elogiaţi sau negaţi, însă cu neputinţă de ignorat, depăşind adesea adversităţi de neînţeles, ei sunt acele spirite lipsite de egoismul mohorît, şi întind fantasmele creative aflaţi în siajul unei permanente visări. Un astfel de nomad visător, care lucrează în contra canoanelor, metamorfozînd tot ce atinge cu privirea şi cu mîinile, este Vasile Mureşan-Murivale. De ani de zile acest vajnic combinator, face şi desface ispitit de: forme, volume, perspective, şi experimentînd, şi tulburînd lucrurile stabile, şi călăuzindu-ne prin întortocheatul lui lirism rebel, o mare cantitate de materie, ce devine măsură a diversităţii. Faptul că acum un deceniu şi mai bine, la un moment dat, în pauzele de şevalet a început să colinde Bucureştiul cu aparatul de fotografiat făcînd instantanee prietenilor şi colegilor de breaslă, nu părea să ducă neapărat spre una din cele mai neaşteptate arhivări de portrete făcute de vreun artist român. Ani de zile Murivale a adunat sute şi mii de imagini, extinzînd demersul asupra tuturor breslelor creatoare şi, aşa se face că, în prezent arhiva numără peste 40.000 de asemenea portrete. Ceea ce sporeşte calitatea fotografiilor este intervenţia de tip environment şi crearea de spaţii. Documentarea şi arhivarea de tip foto sau video dă unei asemenea întreprinderi posibilitatea să trăiască, să aibă un conţinut viu. Începînd cu1999, Murivale a făcut din locuinţa lui boemă, aflată în centrul Bucureştiului, un laborator fabulos, de unde dialoga cu mediul într-un chip cum nu se poate mai atipic, şi, în acelaşi timp mai plin de vitalitate. Şi-a cumpărat apoi o cameră mini DV cu care ,,capta intervenţiile în spaţiu,, şi aşa s-a născut şi ideea de-a decalchia la scara de 1/4 plafonul Sixtin, creînd un monotip amplu desfăşurat la dimensiunea de 4x12 m. Înmagazinările succesive de documente l-au condus apoi, cum era firesc spre ideea de arhivă. Vernisajele de artă la care a participat constant din 2000 i-au dat posibilitatea să capteze filmic şi fotografic evenimentele respective pe care le descărca, însoţindu-le cu intervenţii personale captivante. Din 2002, portretele înmulţindu-se, proiectului i s-au adăugat înregistrările pe discuri. Folosind şi PC-ul s-a ajuns la captarea de fotograme. După mii de fotograme artistul şi-a dat seama că trebuie să ordoneze materialul în foldere, în funcţie de zonele de creativitate. După 5 ani de lucru intens, cînd ajunsese la cifra de 20 00 de fotograme i s-a propus o expoziţie pe această temă a portretului colectiv al artistulu român contemporan. A tapetat plafonul Galeriei HT 003 cu fotogramele. (Cu un an înainte plafonul fusese suportul unei lucrări Sixtine, ca un omagiu adus marelui florentin al Renaşterii italiene). Impactul a fost extrem de puternic: peste o mie de vizitatori în două luni!!! Cronicile pozitive din presa scrisă şi din cea audiovizuală, cît şi cîştigarea Premiului pentru Instalaţie şi Ambient din 2005, al UAP, l-au făcut să-şi revizuiască proiectul şi să-şi dorească o cuprindere vizuală şi mai consistentă a artistului român de azi… Le-a făcut loc tinerilor creatori şi seniorilor, din absolut toate zonele de specialitate: multimedia, grafică, pictură, desen, sculptură, critică de artă, apoi a pătruns şi în zona literaturii, a muzicii, a artei dramatice, a managerilor şi iubitorilor de artă. În ultimii 5 ani, fotografiile au fost realizate cu un aparat foto digital, cu rezoluţie de 10MP. Artistul se gîndeşte acum la arhivarea fotogramelor în vederea unui portret antropologic al artistului în context temporal, mai ales că, după cum mărturiseşte, a constat modificri morfologice ale portretului Un adevăr comun în care contextul creează o unitate aproape stilistică. Fiecare portret pe care-l face se apropie ca stare de pictură, ca şi cînd s-ar sluji de clasicul model de atelier, căutînd să surprindă acea nevăzută, misterioasă interioritate. Arhiva cuprinde artişti care au şi cîte 800 de fotografii realizate într-un deceniu. Să ne gîndim cît de utilă va fi peste ani această uriaşă arhivă! Să ne gîndim însă şi cu tristeţe că există doar 4 fotografii Eminescu. Sigur, pictorul Murivale nu este singurul care a gîndit şi realizat o asemenea arhivă. În America se pare că a existat o asemenea tentativă, (din partea unui artist puţin cunoscut), dar este cu siguranţă unicul artist pe care un înger îl însoţeşte în acestă aventură arhivistică, sporindu-i echilibrul constructiv şi cuceritoarea necesitate. După cum se poate presupune, umorile multora dintre subiecţii proiectului au uitat uneori de acea fărîmă de generozitate şi au întors spatele aparatului de fotografiat, dezamăgindu-l. L-au mai dezamăgit cu promisiuni deşarte şi unii dintre cei care pot impune arta românească în lume. Cu toate astea, Murivale nu poate fi împiedicat să viseze că, nu peste mult timp va tapeta pereţii de la Sala Dalles cu acest imens portret colectiv, racordat la net, desfăşurînd odată cu el timpul trăit, şi poate avînd o forţă de impact care să-i răsplătească munca. Mai visează ca lucrarea să-şi găsească într-un final locul în Biblioteca Academiei Române, cu dreptul de a fi ,,utilizat“ după 30 de ani. Mai visează să tapeteze propria casă-atelier de la km. Zero, în fotografii pe faianţă, acoperind atît interiorul, cît şi exteriorul clădirii, care pare că urcă spre cer. O privire de pictor către semeni, arătînd nu numai preţuire, ci şi multă iubire. Pînă atunci Murivale compune covoare cu artişti, gîndind noi spaţii de expunere pentru ele, şlefuindu-şi proiectul cu lumini şi umbre care dau în fond sens unei existenţe atît de dependente de revelaţie şi de formulările ei.
Posted on: Wed, 21 Aug 2013 19:53:11 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015