Asta sunt ..as vrea sa fiu altfel...as vrea sa nu fiu totusi..dar - TopicsExpress



          

Asta sunt ..as vrea sa fiu altfel...as vrea sa nu fiu totusi..dar in final asta sunt... Nu sunt genul de persoană cu care e ușor să ai o relație. Sunt foarte dificilă uneori. Uneori va părea că nu te vreau și nu am nevoie de tine, dar, crede-mă, atunci am cea mai mare nevoie. Nu sunt fata care să-ți spună să rămâi dacă vrei să pleci, fata care să cerșească iubire și să o primească la prețuri plătite în compromisuri și sacrificii. Și știi de ce nu sunt așa? Pentru că obișnuiam să fiu exact ceea ce urăsc acum. Acum am să-ți strig “Pleacă!” în loc să te implor cu lacrimi în ochi să rămâi promițând să culeg stelele de pe cer pentru tine. Sunt complicată. Sunt așa fiindcă întotdeauna am urât oamenii complicați, oamenii care ieșeau pe ușa din spate din viața persoanelor iubite, fără luptă, fără explicații. Asta m-a făcut, presupun, pe mine, una dintre acele persoane complicate pe care nimeni nu le înțelege. Nu sunt genul de persoană care are mulți prieteni, care este incredibil de sociabilă și aruncă în stânga și în dreapta complimente care nu vin din inimă. N-am să-ți spun că ador rochia ta dacă nu-mi place câtuși de puțin și n-am să-ți întorc complimentul doar de dragul de a fi drăguță, cum sunt cam toți oamenii. Nu sunt falsă, asta ar trebui să înțeleagă toți. Poate sunt puțin cam anti-socială, poate citesc cam mult, poate am vise prea mari. Poate nu mă pricep la sfaturi și nici să ascult oamenii. Dar pentru prietenii mei adevărați aș ucide. Dacă cineva îmi dovedește că este destul de diferit de această gloată mare, fără personalitate, îmi câștigă garantat prietenia. Eu sunt prietenă rar și iubită și mai rar, dar atunci când îndeplinesc unul dintre aceste roluri, sau pe ambele, simultan, te asigur de faptul că ai lângă tine o ființă care ar ucide pentru binele tău. Sunt altfel! Sunt diferită, sunt ciudată, sunt aiurită… sunt cum vrei tu! Dar dacă ajungi să-mi câștigi inima, vei avea aprecierea mea o viață.
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 23:41:45 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015