Astãzi, cânepa a devenit o culturã de nisã, fiind întinsã pe - TopicsExpress



          

Astãzi, cânepa a devenit o culturã de nisã, fiind întinsã pe suprafete foarte reduse - putin peste 10.000 de hectare la nivelul întregii Uniuni Europene. Pentru comparatie, porumbul este plantat, numai în România, pe o suprafatã de peste 2,5 milioane de hectare. Multe cauze au stat la baza acestei pierderi în popularitate, însã cea mai nocivã, de departe, a fost interzicerea „în bloc“ si aproape peste tot în lume a culturilor de canabis, legiuitorii nefãcând diferenta între speciile de cânepã industrialã si cele cu continut ridicat de THC - substanta psihoactivã din marijuana. Din 1993 încoace, majoritatea statelor au reparat aceastã anomalie. Nu si România, care abia în 2000 a introdus cânepa pe lista plantelor a cãror cultivare era controlatã strict de stat, fiind consideratã drog. La noi, decãderea acestei industrii a venit de la sine, asa cum s-a întâmplat cu atâtea alte sectoare. Cultivatorii care si-au reprimit terenurile dupã 1989 s-au îndreptat spre alt tip de culturi, considerate mai profitabile, sau pur si simplu le-au lãsat de izbeliste. Totusi, prevederea legalã amintitã mai sus a fost cea care a dat lovitura de gratie, iar atunci când autoritãtile au modificat-o, dupã câtiva ani, a fost prea târziu - cu atât mai mult cu cât, ulterior, subventiile agricole acordate în cazul acestei culturi s-au dovedit neatrãgãtoare. Din fericire, nu toatã lumea a fost de aceeasi pãrere. Doi ingineri si un economist fãrã niciun fel de experientã în agriculturã (unul dintre ei, Dan Lãzãrescu, tocmai plecase din actionariatul Medicover) au înfiintat, în 2007, o companie de procesare a semintelor de cânepã (din care se fabricã uleiuri, suplimente nutritive, medicamente etc.). Fabrica a fost înfiintatã la Salonta, în judetul Arad, în urma unei investitii de peste 1,5 milioane de euro. De ce s-au limitat la procesarea semintelor si nu au fãcut pasul firesc spre cultivare sau procesarea tulpinilor? Potrivit Oanei Suciu, managing partner în cadrul Canah, „la început, pe când eram mai optimisti, eram decisi sã ne implicãm si în cultivare, sã nu ne limitãm la partea de procesare a semintei. Am cumpãrat deci echipamente de ultimã generatie, materia primã necesarã, am adus un specialist din Italia, urmând ca proprietarii terenurilor, localnicii, sã gestioneze culturile propriu-zise. Din pãcate, interesul lor era direct proportional cu investitia pe care o fãcuserã, deci tindea spre zero. Acum, cã avem o afacere solidã, atât de nisatã, nu mai are sens sã ne aventurãm într-un domeniu în care am dat chix o datã.“ Learn more: turismoassociati.it/dblog/articolo.asp?articolo=3271#ixzz2XsuWDmk6
Posted on: Tue, 02 Jul 2013 10:57:57 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015