Atunci, unul dintre bătrânii cetăţii spuse: „Vorbeşte-ne despre Bine şi despre Rău”. Şi el răspunse: „Despre binele care sălăşluieşte în voi aş putea vorbi, dar nu şi despre rău. Fiindcă răul ce-i oare, dacă nu binele chinuit de propria-i foame şi de propria-i sete? Într-adevăr, când binele este hămesit, el îşi caută hrana chiar în cele mai întunecate hrube, iar când este însetat se adapă chiar din apă moartă. Sunteţi buni când sunteţi una cu voi înşivă; Totuşi, când nu sunteţi numai cu voi înşivă nu sunteţi răi, Pentru că o casă învrăjbită nu-i un cuib de hoţi; ea nu este decât o casă învrăjbită; Iar o corabie fără cârmaci poate rătăci fără scop printre stânci, fără să se scufunde. Sunteţi buni când încercaţi să dăruiţi din voi înşivă. Totuşi nu sunteţi răi când căutaţi să câştigaţi pentru voi înşivă, Fiindcă atunci când căutaţi un câştig, nu sunteţi decât o rădăcină care, prinzându-se de pământ, se hrăneşte din sânul acestuia. Desigur, fructul nu poate spune rădăcinii: „Fii asemenea mie, plină şi rumenă, dăruind fără oprire din abundenţa ta”. Fiindcă pentru un fruct a dărui este o nevoie, aşa cum pentru rădăcină a primi este o nevoie. Sunteţi buni când sunteţi deplin treji în discursurile voastre, Totuşi nu sunteţi răi când picotiţi, când limba vi se clatină ameţită, Şi chiar un discurs cu poticneli poate fortifica o limbă slabă. Sunteţi buni când cu pas ferm, întreprinzători, mergeţi către scopul propus, Totuşi nu sunteţi răi când vă îndreptaţi într-acolo şchiopătând, pentru că, chiar cei ce şchioapătă nu rămân în urmă. Însă cei care sunteţi puternici şi iuţi, feriţi-vă să şchiopătaţi în faţa celor schilozi, cu gândul că le faceţi plăcere. Sunteţi buni în nenumărate rânduri şi nu sunteţi numaidecât răi când nu sunteţi buni, Nu faceţi decât să hoinăriţi şi să leneviţi. Ce păcat că nici cerbii nu pot învăţa broaştele ţestoase să fugă precum vântul! În dorul după eul vostru uriaş vă stă bunătatea, iar această năzuinţă trăieşte în voi toţi. La unii, însă, bunătatea este un torent ce se prăvale furtunos spre mare, ducând cu el tainele colinelor şi cântecelor pădurilor, Iar la alţii, asemenea-i unui biet pârâiaş, care se pierde în meandre, ocolind şi întârziind înainte de a atinge ţărmul mării. Dar cel cu năzuinţa arzătoare să nu zică, cumva, celui a cărui dorinţă e mai domoală: ”Pentru ce eşti încet şi leneş?” Fiindcă cei buni nu-l întreabă pe cel gol „unde ţi-s hainele?”, nici pe cel fără de acoperiş, „ce s-a întâmplat cu casa ta?”.
Posted on: Sat, 20 Jul 2013 13:15:00 +0000