Au fost aduse noi modificări Codului fiscal, unele cu intrare în - TopicsExpress



          

Au fost aduse noi modificări Codului fiscal, unele cu intrare în vigoare la 1 iulie, altele cu efect imediat, 1 iunie, după cum urmează: 1. Cheltuielile cu amortizarea mijloacelor de transport persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, inclusiv scaunul șoferului, sunt integral deductibile în cazul vehiculelor utilizate: • exclusiv pentru servicii de urgență, pază și protecție sau curierat, • de către agenții de vânzări/achiziții, precum şi pentru test drive sau demonstrații, • pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv taximetrie, sau pentru • prestarea altor servicii cu plată, inclusiv pentru a fi închiriate/date în leasing altor persoane sau pentru instruire de către școlile de șoferi. În cazul mijloacelor de transport de tipul celor menționate mai sus, care servesc unor activități altele decât cele anterior enumerate, cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile, pentru fiecare vehicul, în limita a 1.500 lei/lună. În contextul acestor modificări, amintim şi de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 276/2013, prin care se majorează, începând cu 1 iulie 2013, valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe de la 1.800 lei la 2.500 lei. Valoarea rămasă neamortizată a mijloacelor fixe cu valoarea de intrare cuprinsă între 1.800 lei şi 2.500 lei, existente în patrimoniu la 01 iulie 2013, se va recupera pe durata normală de funcţionare rămasă. 2. Suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților este integral deductibilă la angajator, indiferent de valoarea indemnizației. O atare reglementare își găsește fundamentul în contextul în care, prin reglementările anterioare, s-a stabilit faptul că indemnizația care excede limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituții publice este impozabilă la nivel de angajat. 3. Persoana juridică străină care își desfășoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente situate în România desemnează unul dintre aceste sedii permanente ca plătitor de impozit pe profit. Sediul permanent desemnat cumulează propriile profituri impozabile/pierderi fiscale cu profiturile/pierderile înregistrate de celelalte sedii permanente pe care respectiva persoană juridică străină le are în România. În acest fel, în contrast cu reglementările anterioare, se asigură compensarea rezultatelor fiscale negative ale sediilor permanente care înregistrează pierderi, cu rezultatele pozitive ale sediilor permanente profitabile, cu consecința asigurării unei fiscalități echitabile, vizând impozitarea rezultatului cumulat (net) înregistrat de persoana impozabilă străină prin intermediul tuturor sediilor sale permanente din România. Aceste prevederi sunt aplicabile începând cu 1 iulie 2013, dată la care intră în vigoare şi o serie de modificări ale Codului de procedură fiscală privind procedura de îndeplinit în ceea ce priveşte desemnarea sediului permanent. 4. Impozitul cu reținere la sursă în cotă de 50% aplicabil veniturilor obținute din România de nerezidenți, așa cum a fost acesta introdus prin reglementările anterioare, se aplică numai în situația în care venitul, plătit către un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații, are la bază o așa-numită „tranzacție artificială”. În înțelesul reglementărilor existente, o tranzacție poate fi calificată drept artificială de către autoritățile fiscale în măsura în care este lipsită de conținut economic/utilitatea acesteia nu poate fi probată prin raportare la practici economice obișnuite, iar scopul său esențial derivă din evitarea/reducerea fiscalității. 5. Aplicarea măsurilor de simplificare în scopul TVA (taxare inversă) la livrarea de cereale și plante tehnice se prelungește până la 31 mai 2014 inclusiv.
Posted on: Sun, 11 Aug 2013 07:26:06 +0000

Trending Topics



ardinal Dolan: My Jewish friends
Hi-Capacity New Laptop Notebook battery for DELL Inspiron 14 1440

Recently Viewed Topics




© 2015