Aşa, transmite semnalul că e un fel de arendaş al Justiţiei. Întâmplător sau nu, după antepronunţarea lui, în unele dosare s-a înregistrat o răsturnare de situaţie, pe ultima sută de metri. În cazul altora, imixtiunea se face preventiv, cât dosarul e în faza de urmărire penală, probabil pentru evitarea complicaţiilor ulterioare. Şi, culmea, premierul are sprijin, tacit, exact din zona dinspre care ar trebui să-i vină sancţiunile. C.S.M., garantul independenţei Justiţiei, pare să subscrie derapajelor primului-ministru, traduse prin intruziunea reprezentantului suprem al Puterii executive în actul de Justiţie. Asistând la această lipsă de reacţie a CSM – cu excepţia unor voci, gen Cristi Danileţ, care se zbat în continuare pentru independenţa Justiţiei, şi cu excepţia cazului “Bolintineanu” –, te întrebi dacă nu cumva “rezonanţa” aceasta între CSM şi premier antamează următoarea etapă: “cuminţirea” ÎCCJ – care, în ultima vreme, prin sentinţele date, i-a năucit pe unii şi, prin dosarele pe care le are pe rol şi care se apropie de final, creează panică în rândul altora, toţi sus-puşi. Mandatul preşedintelui Curţii Supreme, judecătorul Livia Stanciu, se apropie de final. CSM este instituţia care-i propune şefului statului numele viitorului preşedinte al ÎCCJ. E adevărat, prima numire poate fi refuzată, motivat, însă legea nu prevede ce se întâmplă dacă CSM face o a doua propunere identică şi preşedintele României ar refuza din nou. Aşa că, raportând situaţia din ultimele luni la tăcerea CSM în faţa abuzurilor constituţionale ale premierului, avem în faţă vremuri interesante…
Posted on: Mon, 07 Oct 2013 10:58:06 +0000