BABAJI şi discipoli săi au dobândit nemurirea prin graţia lui - TopicsExpress



          

BABAJI şi discipoli săi au dobândit nemurirea prin graţia lui Dumnezeu, realizând de asemenea, o serie de tehnici menite să le pregătească învelişurile inferioare pentru coborârea acestei graţii. Aceste tehnici sunt cunoscute sub numele de Kriya-uri. Tradiţia Kriya Siddha Yoga a marelui înţelept Babaji a selectat un număr de 144 tehnici sau Kriya-uri, grupate în cinci etape. 1. Kriya Hatha Yoga, cuprinzând asana-e (posturi fizice), bandha-e, (contracţii musculare) şi mudra-e (gesturi sincronizatoare), prin intermediul cărora se pot dobândi sănătate fizică şi mentală perfectă, pacea şi seninătatea sufletului. 2. Kriya Kundalini Pranayama, incluzând tehnici respiratorii de purificare şi dinamizare a întregii fiinţe şi în mod special a celor 7 chakra-e principale (centri subtili, energetici, fundamentali ai fiinţei umane), situate de-a lungul coloanei vertebrale, de la baza ei până în creştetul capului. 3. Kriya Dhyana Yoga, incluzând tehnici de meditaţie pentru purificarea subconştientului, perfecţionarea concentrării mentale, dezvoltarea clarviziunii şi a facultăţilor intuitive ale fiinţei umane, atingerea stării de extaz divin, samadhi. 4. Kriya Mantra Yoga, repetiţia mentală a unor mantra-e şi percepţia sunetelor subtile, corespondente, procedeu menit să dinamizeze intuiţia, să purifice subconştientul, prin acumularea de energii benefice uriaşe la nivelul structurii subtile a fiinţei umane. 5. Kriya Bhakti Yoga, cuprinzând practici devoţionale şi servicii dezinteresate, cum ar fi: cântece devoţionale, ceremonii, pelerinaje la locuri sacre, menite să trezească iubirea pură, universală şi graţia lui Dumnezeu. Treptat, orice activitate va fi impregnată de prezenţa Iubirii şi Păcii lui Dumnezeu.
Posted on: Sun, 06 Oct 2013 07:51:28 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015