BUNA DIMINEATA !!! Merita citit !!! De ce cunosc mai bine oamenii, de aia iubesc mai mult cateii !!! Iată “memoriile unui hingher cu facultate”: La 7 dimineața mă trezește la telefon cineva ce-mi spune disperat că trebuie să ridic cât mai repede niște câini maidanezi din nu știu ce zonă. Mă dezmeticesc un pic, mă spal pe față, verific fugitiv trusa de prindere și mă sui în masina. Într-o oră ajung la fața locului și mă întâlnesc cu persoana care mi-a solicitat intervenția. O doamna între două vârste și un pic cam agitată îmi arată un câine de talie medie moțăind într-o grădină a unui bloc și pe un altul ce se uita suspicios de la câțiva metri. Întreb: ” Doamnă, cățeii se apropie de dumeavoastră?” “Se apropie, dar nu foarte mult, că au mai fost alergați de câteva ori de hingheri și le-au scapat și sunt tare speriați de atunci.” “Aha…” zic. “Și ce s-a întâmplat atunci?” “Pai… știți dumneavoastra, cu lațurile acelea. Pe câțiva i-au prins dar ăstora când le-au pus lațul de gât, s-au zbătut și au scăpat. La unu’ i s-au rupt câțiva dinți din gură în timp ce mușca din crosa aia… e știrbu’ ăla de-acolo.” “Am înțeles… Doamnă, întâi și întâi ar trebui să facem un plan de prindere. Dat fiind faptul că sunt deja speriați ar trebui să îi calmăm un pic ca dupa aceea să-i tranchilizam cu o săgeata. O să vă dau dumneavoastră ceva mâncare cu sedativ sa le-o dați câinilor, iar după care așteptăm un pic să se moleșească și să pot să-i săgetez “. Îi dau femeii mâncarea, dumneaei le-o dă, câinii mănâncă liniștiti după care se întorc de unde au venit. Se făcuse 8:30 și încep telefoanele sâ sune continuu: “Vă rog mult veniți și luati 5 câini din zona X”, ” Nu mai pot, fac orice numai veniți să-i prindeți”… și tot asa. Între timp câinii vizați începuseră să se mai linișteasca așa că m-am apucat să-mi pregătesc săgețile. Deschid trusa, îmi fac combinațiile anestezice, încarc săgețile și pregătesc substanțele de prim ajutor. Odată ce bag prima sageată în sarbacană apar și primele priviri curioase de pe la ferestre , de la trecători sau de la micii bijnițari de pe langă florării. Oarecum calm, mă îndrept la pas încet spre primul câine care stătea liniștit sub balconul unui bloc. Găsesc ocazia potrivita să-l sagetez dupa care imediat îmi întorc spatele și plec în direcția opusă. Câinele chițăie scurt și sprintează de-a lungul micii străzi dintre blocuri. Buimac nu înțelege ce se întâmplă și se învârte în jurul câtorva mașini parcate la 50 de metri de mine lătrand la un perciol pe care nu îl înțelegea sau distinge. Din senin apare și prima voce: “Foarte bine le faceți, fir-ar mama lor a dracu, că ne mănâncă copiii!!”. La fel de buimac și săgetat ca și câinele zic : “Doamna, stați un pic că…” “Vedeti că mai sunt 3 în spatele blocului, vă arăt eu unde stau javrele!” sunt întrerupt de un domn de la o fereastră. “Domne, nu pentru…” încerc să zic. “Săpun să-i faceți, fir-ar mama lor de jigodii!!!” strigă o domnișoara cu telefonul la ureche și geanta atârnând de antebraț. Înconjurat de atâtea voci văd cum câinele începe să amețească și să iasa în strada în fața mașinilor. Las lumea, fug în directia lui și fac semne disperate mașinii ce tocmai trecea pe acolo să se oprească. Nimic! Un AudiQ7 continua să meargă cu viteză constantă în direcția câinelui care dădea să adoarmă în mijlocul străzii. Mă arunc în fața mașinii și-i dau o palmă peste capotă, iar conducătorul speriat apasă într-un final pedala de frână. “Vă rog, stați că este un câine tranchilizat, ocoliți-l pe partea cealaltă!” “Ce să fac mă?!”, zice șoferul consternat de tupeul și mai ales de motivul meu. Nu-l mai ascult și mă îndrept spre câinele care, într-un final, adormise . Mă apropii de el, văd că este relaxat și respiră constant, îl iau în brate și dau să plec către mașina doamnei ce m-a sunat inițial, când mă vad înconjurat de o mulțime de oameni. “Foarte bine i-ati făcut! Omorâti-i … aaa… eutanașiati-i pe toți!” “Când mai veniți prin zonă, că mai știu eu niște potăi după niște blocuri?!” “Bine le faceți că nu pot să dorm noaptea de ei, unu a vrut să mă muște și pe mine, bine că aveam un băț cu mine și i-am dat cu el în cap!” “Ce bine că în sfârșit au venit hingherii!” Bâlbâit și oarecum automat zic: “Știti…”, “Eu nu…” dar nu reușesc să-mi continui gândurile fiind acoperit de ovațiile oamenilor. În momentul ăla uit de câinele din brațe și mă scurtcircuitez. Reușesc să mă detasez de situație și conștientizez că sunt înconjurat de o duzină de oameni transfigurați, cu ochii injectați, cu privirile pline de satisfacție și … URĂ. Mame cu copii de mână năuciți de ce se întâmplă, care nu înțelegeau dacă trebuie sau nu să se bucure, indivizi îmbrăcați la costum ce-și dădeau ochelarii jos de pe nas să-și faca loc cu coatele ca să participe mai bine la conversație, băiețași tatuați cu tribale care întrebau cu real interes de unde pot și ei să ia substanța d-aia de care folosesc eu sau măcar ceva otravă. În schimb, undeva în spate, văd câteva fete de oameni adulți și copii plângând, persoane care se învarteau în cerc dând impresia că ar vrea să intervină dar le e frică, indivizi care întrebau sughițat și surd unde îi ducem după aceea. Mi-aduc într-un final aminte de câinele din brațe, mă uit in jur, mă adun și zic tare și răspicat: “Sunt medic veterinar! Mi s-a cerut ajutorul să tranchilizez acești câini, să fie adoptați ca să nu fie omorâți de hingherii voștri! Vă rog faceți-mi loc pentru că trebuie sa ajung și la alți câini și nu mai este timp de când cu isteria asta!” Lumea a amuțit și s-a făcut liniște.
Posted on: Thu, 31 Oct 2013 05:38:24 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015