Biografia lui Hudson Taylor Crestini sunt raspunzatori -cap 11- In septembrie 1865 a avut loc la Perth, în Scoţia, o conferinţă la care Hudson, în vîrstă de 33 de ani, a trebuit să vorbească despre China şi despre nevoile acestui mare imperiu cu sute de milioane de locuitori. A început să vorbească istorisind că, pe dnd mergea de la Shanghai la Ningbo, pe o corabie indigenă, a observat printre călători pe un tînăr chinez, Petru, care trăise cîţiva ani în Anglia. Cu toate că auzise despre Evanghelie, Petru nu cunoştea pe Domnul Isus. Taylor, care coborîse puţin în cabina corăbiei, deodată aude un strigăt: „Un om în apă! Ieşind repede pe punte, observă că în apă era tocmai Petru. „Da, strigau unii fără să se mişte, „aici a căzut! Căutînd în toate părţile, Taylor observă cîţiva pescari cu o plasă, în apropiere. * Veniţi, le strigă el, veniţi şi aruncaţi plasa aici, un om se îneacă! * Ei asta, de ce să ne deranjăm tocmai noi! * Ce tot vorbiţi de deranj, veniţi repede pînă nu este prea tîrziu! * Noi sîntem acum ocupaţi cu pescuitul! * Lăsaţi acum pescuitul, veniţi numai, veniţi repede şi vă voi plăti bine. * Cît ne dai? * Cinci dolari. Dar nu mai staţi, grăbiţi-vă şi salvaţi pe acest om, că se îneacă! * Prea puţin, strigară ei, nu vrem fără treizeci de dolari. * Dar eu n-am atîţea bani, vă dau tot ce am la mine. * Ei, şi cît poţi tu să ai? * Nu ştiu exact, vreo 14 dolari. In sfîrşit, ei au venit şi cu o singură aruncătură de plasă au scos din apă pe acel om. Dar era pierdut. Cu toate încercările lui Hudson de a-1 face să respire, Petru a murit. Acest om îşi pierduse viaţa din pricina nepăsării grosolane a acestor oameni, care atît de uşor l-ar fi putut salva. Un sentiment de indignare a cuprins marea mul ţime de ascultători. Se poate să fie undeva, pe pămîntul acesta, oameni aşa de nesimţitori şi de egoişti? Dar glasul lui Hudson a continuat: „Noi condamnăm pe aceşti pescari păgîni, spunem că au fost vinovaţi de moartea unui om, pentru că îl puteau salva şi n-au vrut. Dar ce ziceţi de milioane şi milioane de oameni pe care noi fi lăsăm să piară pentru veşnicie? Ce spuneţi de porunca atît de clară: „Duceţi-vă în toată lumea şi vestiţi Evanghelia la orice făptură? Amintindu-şi de o întîmplare care ii producea o adîncă durere, Hudson a povestit istoria unui om întors la Dumnezeu la Ningbo, care, în bucuria de la început, 1-a întrebat: * De cînd se cunoaşte în ţara voastră această veste bună? * De mult timp, de sute de ani. —De sute de ani!, a strigat fosta căpetenie budistă, şi n-aţi venit pînâ acum să ne-o spuneţi?Tatăl meu a căutat adevărul, a adăugat el cu tristeţe,1-a căutat mult timp şi a murit fără să-l găsească. Ah!de ce n-aţi venit mai de mult? Cuvîntarea lui Hudson a avut un puternic răsunet în ţară. In multe părţi se vorbea despre tînărul misionar care, fără nici un sprijin omenesc, fără să fie susţinut de vreun comitet sau de vreo biserică, plecase să vestească Evanghelia în interiorul Chinei. La Perth s-au hotărît mulţi să slujească lui Dumnezeu în lucrarea de răspîndire a Evangheliei în China. Se apropia clipa înapoierii în China pentru Hud son şi tovarăşii săi de lucru. Ar fi trebuit să se îmbarce în luna mai 1866 şi încă mai aveau multe pregătiri de făcut. Cînd era întrebat cum va pleca, Hudson răspundea: „Dacă Dumnezeu trimite bani pentru trei sau patru persoane, trei sau patru vor pleca. Dacă El ne va trimite pentru 16, înseamnă că 16 vor trebui să plece, 16 misionari deodată. El se gîndea că ar fi bine să plece 16 misionari deodată şi pentru aceasta era nevoie de două mii de lire. „Dumnezeu Sa angajat să ne întreţină şi este treaba Lui cum ne va întreţine. Trebuie mai puţine apeluri către oameni şi mai multe rugăciuni către Dumnezeu. In acest timp, Hudson era mereu în călătorii prin ţară. A fost chemat şi la Dublin, unde, printre as cultători, erau John McCarthy, Charles Rshe şi fratele lui, care puţin se aşteptau, în seara cînd au fost vizitaţi, să audă chemarea dumnezeiască ce avea să hotărască toată cariera lor viitoare. Aceşti tineri auziseră de Hudson, dar cînd au văzut intrind in sală un tînăr slăbuţ, blond, s-au mirat foarte mult. Acesta să fie acela despre care auziseră atîtea? Dar cînd i-au auzit glasul, şi-au schimbat cu totul gîndurile. „Parcă îl văd, spunea McCarthy, patruzeci de ani mai tîrziu, „calm, modest, dar atît de plin de puterea lui Dumnezeu! In acea seară am găsit răspunsul la multe rugăciuni şi am găsit pe acel om al lui Dumnezeu care să-mi dea îndrumare în viaţă. Clipele petrecute cu el în camera lui, rugăciunile lui pentru mine îmi sînt printre cele mai dragi amintiri. Vizita lui Hudson în Irlanda a adus 10 candidaţi pentru China Inland Mission. La Birmingham, cînd era ora de adunare, a venit o ploaie torenţială şi pentru că Hudson era înfrigurat şi obosit, gazda i-a oferit un loc lîngă soba încălzită. „Dar n-a fost anunţată adunarea pentru seara aceasta?, a întrebat el liniştit. „Atunci trebuie să merg acolo, chiar dacă n-ar fi decît birjarul. Sala era aproape goală, dar prezenţa lui Dumnezeu a făcut ca, din cele zece persoane prezente, jumătate să intre în misiune. Intors la Londra, Hudson s-a grăbit să vadă ce încasări a făcut, pentru a constata cum a răspuns Dumnezeu la rugăciunile lor. în primele sâptămîni ale anului se primiseră 170 lire sterline, apoi restul pînâ la 2.000 lire sterline, ceea ce permitea să se trimită 16 misionari care se pregătiseră să plece. Publicaţia misiunii, „Foaia Ocazională, care apărea în mod regulat, nu s-a putut trimite cititorilor, din cauza unui incendiu la tipografie. Deci ea n-a putut influenţa trimiterea acestor sume de bani. S-a anunţat doar atît, că sumele aşteptate de la Domnul s-au primit. „Aceasta ne-a făcut să ne gîndim, spunea Taylor, „la Moise, care a pus să se strige în tabără că pentru cortul întîlnirii se primise mai mult decît era nevoie. Şi sîntem convinşi că, dacă vor fi mai puţine apeluri la oameni şi mai multe rugăciuni şi o viaţă duhovnicească mai adîncă la noi, aceleaşi rezultate ar fi în toate ramurile lucrării lui Dum nezeu. O ultimă călătorie în vest, l-a dus pe Hudson la Bristol, unde a fost fericit să întîlnească pe George Muller, care, bizuindu-se numai pe Dumnezeu, înfiinţase orfelinatele în care crescuse pentru Dum nezeu mii de orfani. George Muller i-a arătat multă dragoste şi i-a făgăduit sprijinul rugăciunilor sale, rugăciuni de mare preţ pentru Hudson. Trecînd pe la Exeter, Hudson a întîlnit familia Soltan, care a dat misiunii şase din membrii ei. Domnişoara H. Soltan a scris, după ce a auzit cuvin tele arzătoare ale tînărului misionar: „Aceste cuvinte au făcut ca mai mulţi dintre noi să petrecem o noapte de nesomn, iar eu şi sora mea am fost chiar din acea oră ataşate misiunii. Era la sfîrşitul lui aprilie. Misionarii urmau să plece în curînd şi starea de slăbiciune în care se găsea încă doamna Taylor, făcea ca toată greutatea pregătirilor să cadă asupra lui Hudson. El punea mîna la toate treburile. Dar venise luna mai şi încă nu era găsit un vapor pentru plecare. De aceea, se înălţau rugăciuni stăruitoare spre cer, atît pentru vapor, cît şi pentru ca să le dea Dumnezeu un căpitan de vas credincios ţi un echipaj cărora să le poată fi de folos. La 2 mai a avut loc o ultimă adunare la colonelul Peget. Ca să fie în acord cu vederile lui Taylor, colonelul a anunţat la începutul adunării că nu va fi colectă de bani pentru misiune în această adunare. Dar cuvintele lui Hudson l-au mişcat atît de mult pe colonel, încît la sfîrşitul adunării a spus că, dacă inţelege bine sentimentele celor din adunare, ei ar pleca neîmpăcaţi dacă nu şi-ar arăta practic, printr-o colectă, simpatia lor pentru lucrare. In acel moment, Taylor l-a întrerupt, spunînd că ceea ce dorea el era tocmai ca ei să plece neîmpăcaţi, îngînduraţi de acolo. El nu cerea bani, ci vroia ca fiecare să întrebe pe Dumnezeu ce aşteaptă de la el. Mulţumind colonelului de bunăvoinţă, l-a rugat să nu facă nici o colectă. Dumnezeu cere de la ai Săi daruri mai costisitoare, poate un fiu, o fiică sau propria viaţă. Pe scurt, fi dorea pe ei înşişi pentru China, fie sub forma lucrării, fie sub forma rugăciunii. Cît despre fonduri, Dumnezeu va îngriji. Taylor n-a reuşit să-şi convingă gazda. Insă a doua zi dimineaţa, colonelul a venit tîrziu la masă, spunînd că avusese o noapte grea. Apoi, dîndu-i mai multe daruri primite după adunarea de seară, a adăugat: „Aseară gîndeam că te-ai înşelat, însă acum văd lucrurile altfel. N-am putut dormi toată noaptea, gîndindu-mă la acele mulţimi care pier cîte o mie pe oră în noaptea neagră. Apoi am strigat: Doamne, ce vrei să fac? Şi cred că mi-a răspuns. Spunînd aceastea, i-a dat lui Hudson 500 lire sterline. „Dacă ar fi fost aseară colecta, aş fi dat numai 5 lire. Suma de acum este rezultatul nopţii mele de rugăciune. ..va urma...
Posted on: Sat, 19 Oct 2013 15:49:30 +0000
Trending Topics
© 2015